5.2 C
Sibiu
joi, noiembrie 14, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

DNA solicită începerea urmăririi penale pentru luare de mită a lui Costel Alexe, fost ministru al Mediului

Publicitate electorală

spot_img
Cele mai citite

 

Direcţia Naţională Anticorupţie cere Parchetului General sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor Costel Alexe pentru luare de mită şi instigare la delapidare, arată Agerpres.

„În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al PICCJ referatul cauzei, în vederea sesizării preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare”, se precizează într-un comunicat al DNA transmis, luni, AGERPRES.
Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că ar fi vorba despre fostul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor Costel Alexe.
Potrivit sursei citate, solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada martie – aprilie 2020, persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme.
„Foloasele respective, în cantitate de 22 de tone (aproximativ 103.000 lei), ar fi fost primite, în datele de 23 aprilie 2020 şi 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă de-a sa”, menţionează anchetatorii.
DNA precizează că cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii anticorupţie, precum şi zece volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

A încetat din viață Anca Drăgan, fost director general al DGASPC Sibiu

Comunitatea Consiliului Județean Sibiu este în doliu după ce, în cursul zilei de astăzi, a fost anunțată trecerea în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect