Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, susține că România are capacitatea de a atrage integral fondurile nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în baza unui plan aflat deja în implementare și negociere cu Comisia Europeană. Rămâne de văzut în ce măsurile afirmațiile lui sunt realizabile.
Aviz favorabil pentru granturi nerambursabile de 2,62 miliarde lei
Acesta a precizat că cererea de plată nr. 3, blocată din 2023, a fost deblocată, reușindu-se recuperarea a aproximativ 350 de milioane de euro. În ceea ce privește cererea de plată nr. 4, pregătită anterior în guvern, aceasta a primit undă verde, iar formalizarea urmează să fie finalizată în perioada imediat următoare.
„Cererea de plată 4, pregătită în guvernul anterior, a primit aviz favorabil. Formalizarea se face săptămâna viitoare. Este vorba despre 2,62 miliarde de euro granturi nerambursabile care intră în România”, a declarat Pîslaru, potrivit Mediafax.
Pîslaru spune că lucrurile vor merge ca pe roate, ceea ce e greu de crezut
Oficialul a adăugat că următoarele etape, cererile de plată nr. 5 și 6, sunt în pregătire, iar autoritățile lucrează la o reașezare a proiectelor din PNRR astfel încât să fie valorificate integral investițiile deja realizate sau aflate în stadiu avansat.
„Pentru cererile 5 și 6 vom face o reașezare a proiectelor, astfel încât să includem investițiile deja făcute sau aproape finalizate și să ne asigurăm că absorbim întreaga sumă din granturi”, a explicat ministrul.
Pîslaru a subliniat că obiectivul principal al Guvernului este evitarea pierderii oricăror fonduri nerambursabile din PNRR, iar planul actual este considerat realizabil în cadrul discuțiilor cu Comisia Europeană.
„Obiectivul este clar: să nu pierdem niciun euro din granturi. Este fezabil, avem un plan și suntem în discuții cu Comisia Europeană. Săptămâna viitoare vom pune o propunere oficială pe masă”, a mai spus acesta.
Cam greu de crezut că un astfel de obiectiv este perfect realizabil și că lucrurile de se vor întâmpla exact așa.
Declarațiile lui Pîslaru vin pe fondul tensiunilor politice
În paralel, ministrul a făcut referire și la reformele din cadrul PNRR, menționând provocările legate de companiile de stat din sectoarele energie și transport, unde sunt analizate mai multe opțiuni de restructurare sau listare.
Declarațiile vin în contextul tensiunilor politice recente, după schimbări la nivel guvernamental generate de o moțiune de cenzură.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




