Campania „FII PRIMARUL SIBIULUI!” inițiată de platforma „SIBIBU-Sibiul lui Adrian Bibu” continuă să centralizeze recomandări cu privire la dezvoltarea orașului, dar și opinii cu privire la administrarea sa. Mesajele transmise până în prezent pe adresa [email protected] sunt semnate de sibienii preocupați de infrastructura rutieră, de cea școlară, de locuitori interesați de mari proiecte și de îmbunătățirea calității vieții, în general.
Între cei care au dat curs îndemnului de a-i scrie lui Adrian Bibu se afla și Alexandru Dumbravă, Inspectorul Școlar General.
Stimate domnule Adrian Bibu,
Vă mărturisesc că, inițial, nu am avut intenția de a vă scrie, dar mesajele pe care am văzut că le-ați primit, în care mulți sibieni semnalau și probleme ale educației și infrastructurii educaționale din Sibiu, m-au convins că trebuie să folosesc orice prilej pentru a face lobby în favoarea școlilor și oamenilor care, zi de zi, mai fac câte un pas pe drumul desăvârșirii profesionale și umane.
Investiţiile în educaţie nu trebuie înţelese asemenea celor care sunt făcute în industrie, agricultură sau alte domenii de activitate umană. Ele înseamnă, înainte de toate, alocare de bani în „capitalul uman”. Doar după o perioadă relativ îndelungată de timp va fi posibilă atât recuperarea acestor bani, cât şi realizarea unui posibil profit, care să contribuie la creşterea avuţiei naţionale. Aşadar, aceste investiţii vor avea efecte economice pozitive doar după o perioadă relativ îndelungată de timp. Practic, investind azi în educație, investim în ziua de mâine.
Personal, îmi doresc pentru Sibiu să devină să devină un model național în ceea ce înseamnă dezvoltarea infrastructurii educaționale, un Sibiu educat model pentru o Românie educată. Avem un corp profesoral de calitate, avem copii plini de dorința de a se dezvolta, avem familii interesate de calitatea educației oferită copiilor lor, avem o comunitate care, în mod fericit, la Sibiu crește de la an la an.
Pornind de la această idee, vă transmit câteva propuneri de măsuri care, cred eu, ar trebui să fie luate în considerare de autoritățile locale pentru îmbunătățirea calității procesului educațional în municipiul Sibiu.
- Identificarea de posibile locații pentru construcția de imobile având ca destinație spații de învățământ (creșe, grădinițe, școli primare și gimnaziale).
- Identificarea de urgență de spații pretabile a fi achiziționate pentru a avea destinația de spații de învățământ, în special creșe și grădinițe cu program prelungit.
- Realizarea unui studiu referitor la necesitatea existenței unei grădinițe cu program săptămânal/de noapte pe raza municipiului Sibiu.
- Sprijinirea cluburilor sportive școlare în realizarea unor baze de antrenament adecvate pentru a facilita obținerea de performanțe de către elevii înscriși la activitățile cluburilor.
- Modernizarea corpurilor de clădire existente prin lucrări de termoizolare, soluții SMART de iluminat și încălzire, coroborând aceste lucrări și cu renovări masive ale interioarelor, bine gândite și făcute cap-coadă, astfel încât, atunci când se termină lucrările la o clădire, să ști că pentru o lungă perioadă de timp nu mai faci nimic altceva, decât EDUCAȚIE.
- Agenda educației – Crearea unei linii de finanțare pentru proiecte educaționale (asemenea agendelor culturală, comunitară, sportivă), dedicată școlilor din Sibiu, astfel încât elevii și cadrele didactice să fie implicați în proiecte, să se obișnuiască a lucra în managementul proiectelor, în echipe, să-și creeze o cultură a gândirii și implementării de proiecte.
- Realizarea de întâlniri periodice cu ONG-urile implicate în activități educaționale în municipiul Sibiu și stimularea dezvoltării de proiecte educaționale în parteneriat.
- Crearea unei agende de dezvoltare a infrastructurii de educație din Sibiu care, până in 2030, să conducă la realizarea a 8 noi creșe, 10 noi grădinițe, 3 școli primare și gimnaziale, un nou liceu tehnologic si unul teoretic. În prezent, numărul elevilor din Sibiu este atât de mare, încât pentru fiecare elev nou care vine în Sibiu este o adevărată provocare să găsești o clasă la care să îl înscri. Și vă dau un mic exemplu….la o grupă de copii de grădiniță, numărul maxim oficial este de 20 de copii (și va scădea la 17)…. Media, în prezent, pe Municipiul Sibiu este de 27 de copii/grupa, dar sunt și grupe unde numărul copiilor depășește 30. Pe situația actuală, am mai avea nevoie, doar ca să lucrăm pe maxim, de încă 98 de săli de grădiniță în Sibiu. Acum, fără a lua în calcul viitoarea creștere de populație.
Tot aici amintesc faptul că, doar în perioada septembrie 2019-martie 2020, peste 300 de elevi s-au mutat în Sibiu venind din afara țării, practic ei lipindu-se la actualele clase, deși efectivele lor înseamnă încă zece clase în plus. Deci, oricui ar deveni primarul Sibiului, îi doresc puterea de a construi non stop pe acest sector pentru ca Sibiul să nu se sufoce.
- Dezvoltarea parteneriatului cu mediul economic din Sibiu, pentru promovarea învățământului tehnologic și profesional în sistem dual.
- Crearea de laboratoare moderne pentru unitățile de învățământ din municipiul Sibiu, precum și de Centre de Documentare și Informare la nivelul fiecărei Școli gimnaziale/liceale, în care să avem specialiști pe posturi.
- Realizarea de consultări periodice cu directorii unităților de învățământ din municipiul Sibiu, precum și cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, pentru optimizarea intervențiilor autorităților locale.
- Regândirea actualelor licee tehnologice și școli profesionale pentru a crea centre integrate de dezvoltare, cu școli de aplicație, internat, cantină.
- Realizarea unui sistem de transport in comun destinat elevilor, la orele de sosire si plecare de la scoala, pentru a fluidiza traficul.
- Transformarea școlii din apropiere în cea mai bună școală, prin dotarea la aceleași standarde a tuturor unităților de învățământ din municipiul Sibiu.
- Implicarea poliției locale în asigurarea siguranței elevilor pe toată perioada șederii lor în școală.
- Colaborarea cu ISJ Sibiu, CCD Sibiu și alți furnizori de formare acreditați pentru sprijinirea unor programe de formare continuă a cadrelor didactice din școlile sibiene, cu scopul aducerii la aceleași standarde a calității actului de predare, fie el face to face sau online.
- Încurajarea dezvoltării de parteneriate și schimburi de elevi și cadre didactice pentru elevii Sibiului, atât cu unități de învățământ din străinătate, cât și din România, în scopul identificării și observării de exemple de bune practici.
- Stimularea participării elevilor la activități sportive și crearea unui apetit pentru sport prin promovarea mișcării și susținerea de competiții sportive pentru elevi de către Primăria Municipiului Sibiu.
- Crearea de benzi de circulație pentru biciclete spre fiecare școală gimnazială/liceu din Sibiu, precum și de montarea de rasteluri de biciclete în curtea fiecărei școli, pentru a încuraja folosirea bicicletelor de către elevi și cadre didactice.
- Acoperirea cu WI-Fi a tuturor zonelor din școlile din municipiul Sibiu.
- Amenajarea de terenuri de sport multifunctionale in toate unitățile de învățământ in care spatiul o permite.
- Colaborarea cu specialiștii din educație la proiectarea viitoarelor construcții având destinație spații de învățământ, astfel încât să nu ne trezim cu tot felul de soluții tehnice mai puțin fericit alese.
- Identificarea/colaborarea cu posibili investitori pentru crearea unei unități de învățământ particulare pe curriculum internațional cu predare în limba engleză, cerută foarte tare nu doar de managerii din parcurile industriale care se mută cu familia la Sibiu pentru o perioadă de câțiva ani, dar și de apropiata deschidere a centrului NATO și chiar de familii din Sibiu.
Stimate domnule Adrian Bibu,
Educația nu este un moft, ci un drept fundamental garantat prin Constituție și prin orice dorință normală de a te dezvolta ca individ și ca și societate. Ea implică fiecare familie, antrenează fiecare copil, părinte sau bunic. Necesită investiții permanente, bine gândite și bine realizate, atât în infrastructură, cât și în oameni. Necesită oameni de calitate, pasionați de ceea ce fac, oameni așa cum învățământul sibian are. Și mai necesită o administrație curajoasă, apropiată de cetățeni, pe care să și-i transforme în parteneri.
Sper ca, în anul 2030, să constatăm că învățământul sibian este un reper pe plan național și european, un reper spre care sibianul Gheorghe Lazăr să privească, de dincolo de nori, cu dragoste și mândrie.
Cu speranță pentru viitor,
Alexandru Dumbravă
Profesor, părinte și cetățean al Sibiului
Campania “FII PRIMARUL SIBIULUI !” a fost lansată în scopul de a oferi o platformă de dialog despre viitorul orașului, sibienii fiind încurajați să își trimită sugestiile și ideile pe [email protected]