Klaus Iohannis, înscris oficial în cursa pentru prezidențiale, cu 2,2 milioane de semnături de susținere

Cele mai citite

IOHANNIS BEC 1Preşedintele PNL Klaus Iohannis şi-a depus sâmbătă, la Biroul Electoral Central, candidatura pentru alegerile prezidenţiale din partea Alianței Creștin Liberale, cu 2,2 milioane de semnături de susţinere, în prezenţa simpatizanţilor şi a membrilor de partid, deși potrivit legii, erau necesare minimum 200.000.

La ieșirea de la Biroul Electoral Central, Iohannis a explicat că nu este un om al vorbelor, ci al faptelor, iar pasul făcut demonstrează intrarea pe drumul drept spre preşedinţia României, mulţumind celor peste două milioane două sute de mii de alegători care au semnat pentru candidatura sa.

„Acum am intrat pe drumul drept spre Preşedinţia României. Mulţumesc celor care au semnat pentru mine. Peste 2.200.000 de semnături s-au adunat într-un tip record. Acum a venit vremea faptelor. Sunt mai puţin un om al vorbelor şi mai mult un om al faptelor. Vreau să candidez pentru a face altfel de politică, mai puţin spectacol şi gălăgie, mai multe soluţii pentru România. Nu am în spate niciun fel de grupuri de interese, trusturi, instituţii, ci echipa ACL şi pe cei peste 2.200.000 de alegători care au semnat pentru mine. E o echipă mare, puternică. Sper să se mai adune încă foarte mulţi care vor să meargă pe acelaşi drum cu mine. Forţa lor este forţa mea!”.

Facebook: Klaus Iohannis
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Vacanță transformată în coșmar pe Transfăgărășan! O femeie a fost transportată la spital după un accident cu motocicleta

Accident pe Transfăgărășan! O motocicletă s-a prăbușit pe șosea, duminică seara, iar pasagera a ajuns de urgență la spital.Un...

Știri pe același subiect