Biroul Permanent Național al organizației PPDD a hotărât luni, dizolvarea Biroului Judeţean Sibiu şi numirea unui nou președinte interimar. Este vorba despre edilul-șef din Brădeni, Liviu Modoi, care o înlocuiește pe Luminița Bedean, aleasă în funcție în august 2013.
Potrivit rezultatelor finale de la alegerile europarlamentare, PPDD a reușit să obțină în județul Sibiu un procent de 3,6 %, 3744 voturi, cel mai bun scor fiind condus de organizația locală din Brădeni, (cu un procent de 28,2 %), acolo unde proaspătul președinte interimar PPDD a ocupat funcția de prim-vicepreședinte din mai 2012, în prezent având și mandatul de primar, din iulie 2012.
Liviu Modoi spune că nu se aștepta la această numire în funcție, însă și-a exprimat convingerea că va da tot ce e mai bun, pentru a ajuta comunitatea locală și județeană.
„Nu mă așteptam la această numire în funcție. Mi-am propus să dau tot ce e mai bun pentru partid, pentru comunitatea locală și județeană. Trebuie să ne ajutăm consilierii în comunele în care aveam această oportunitate, să nu dezamăgim înccredrea alegătorilor și să demonstrăm prin fapte că nu au greșit atunci când au pus ștampila și au ales PPDD. Fiind o fire ambițioasă, îmi doresc continuarea proiectelor deja începute și conceperea altora noi, care sa vină în beneficiul românilor”, a declarat Liviu Modoi, pentru Ziarul Sibiu 100 %.
Săptămâna viitoare vor avea loc alegeri în Biroul Permanent Județean, pentru înființarea unei noi filiale.
Iată și hotărârea Biroului Național de Coordonare:





