21.3 C
Sibiu
miercuri, mai 21, 2025

Mesajul lui Gheorghe Roman, în legătură cu alegerile locale 2024

Cele mai citite

Președintele Organizației Locale Mediaș a PNL, Gheorghe Roman, a transmis mesajul său în legătură cu alegerile locale din 9 iunie:

„Dragi medieșeni,

banner
banner
banner

S-a încheiat o competiție electorală în care eu și echipa mea nu am făcut altceva decât să vă prezentăm proiectele noastre menite să modernizeze orașul nostru. Consider că am avut o campanie electorală elegantă și decentă, așa cum am crezut că dumneavoastră, medieșenii, meritați.

Am constatat că adversarii mei au folosit ca principale arme minciuna, dezinformarea, intimidarea, manipularea și, nu în ultimul rând, deformarea grosolană a adevărului. Cunoscând faptul că adevărul este de partea noastră și fiind conștient de prejudiciile de imagine pe care ni le-au adus acțiunile lor, suntem hotărâți să îi acționăm în instanță pe toți cei care au apelat la astfel de mijloace.

Închei prin a vă mulțumi tuturor celor care mi-ați dat votul mie și echipei mele pentru continuarea proiectelor mari ale orașului. Mulțumesc, de asemenea, marii familii a PNL Mediaș pentru munca depusă și susținerea necondiționată acordată pe parcursul întregii campanii”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Primul Festival Internațional Universitar de Dans și Gimnastică „Cupa ULBS – Dance & Gymnastics” la Sibiu

Sibiu, 30 mai 2025 – În cadrul emblematicei Săli Thalia din Sibiu, va avea loc, pentru prima dată în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect