13.1 C
Sibiu
duminică, septembrie 25, 2022

Noul ministru al Justiţiei a absolvit un masterat la Sibiu

Cele mai citite
banner
banner
banner
banner

Cazanciuc

banner

Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul de numire a lui Robert Cazanciuc în funcţia de ministru al Justiţiei, informează Administraţia Prezidenţială.Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de ministru de către Robert Cazanciuc ar urma să aibă loc, luni seară, la Palatul Cotroceni. 

 

Robert Marius Cazanciuc s-a născut pe 26 noiembrie 1971, la Ploieşti, judeţul Prahova. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, apoi Institutul Naţional al Magistraturii (1996). În 2009 a absolvit Masterul de Securitate judiciară al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. A participat la cursuri de formare şi vizite de studiu în Franţa, Germania şi Statele Unite ale Americii. 

Cazanciuc a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria SAI, responsabil cu supravegherea urmăririi penale (1995 – 1998). 

În 1998 s-a transferat la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie unde a fost, timp de doi ani, procuror în cadrul Biroului pentru relaţia cu mass-media, iar în perioada 2000 – 2001 a ocupat funcţia de purtător de cuvânt al Parchetului General. 

A fost director general şi apoi subsecretar de stat în cadrul Corpului de control al primului-ministru (2001 – 2004). 

În 2005 a fost director general adjunct la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, apoi, până în 2008, a fost procuror şef al Biroului pentru relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

La data de 21 mai 2012, a fost numit secretar general al Ministerului Afacerilor Externe, funcţie pe care a mai deţinut-o şi în perioada 15 aprilie 2009 – 15 aprilie 2012. 

Robert Cazanciuc a predat Comunicare şi relaţii publice la Şcoala Naţională de Grefieri şi la Institutul Naţional al Magistraturii (2007 – 2009), în 2007 fiind responsabil pentru formarea purtătorilor de cuvânt magistraţi în relaţiile cu mass-media. 

A semnat lucrările „Republicarea actelor normative concomitent cu actul de modificare sau completare” – Revista de Drept Public nr. 2/2005 şi „Colecta Publică” – Revista Pro Lege nr. 3/2005 şi este coautor al lucrărilor „General şi particular în formarea purtătorului de cuvânt magistrat” (2007), „Relaţii publice şi comunicare – Ghid practic pentru grefieri” (2008). 

De-a lungul carierei sale, a organizat „Conferinţa procurorilor generali europeni” (Bucureşti, mai 2001), a coordonat conferinţa „Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene – Informare şi comunicare – Forme de prevenire a fraudei” (octombrie 2003). 

De asemenea, a coordonat grupul de lucru ce a elaborat, împreună cu Asociaţia română de comunicaţii audiovizuale, Agenţia de Monitorizare a Presei şi Centrul pentru Jurnalism Independent, „Proiectul legii privind asigurarea transparenţei în acordarea fondurilor de publicitate” (octombrie 2004), a coordonat echipa de organizare a conferinţei internaţionale „Specificul reformei penitenciare în perspectiva integrării în Uniunea Europeană”, PHARE 2003 (Bucureşti, mai 2005). A fost membru al echipei de lucru pentru elaborarea şi implementarea proiectului „Strategia de comunicare şi relaţii publice a sistemului judiciar” (februarie 2007) şi a coordonat Comitetul de organizare al celui de-al treilea Summit Mondial al Procurorilor Generali (februarie 2008 – martie 2009). 

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
- Produs în Sibiu- campaniespot_img
Ultimele știri

Ministrul Muncii: Contextul economic și social impun o măsură de majorare a salariului minim

Contextul economic şi social impun o măsură de majorare a salariului minim, pentru că în România nu se poate...
spot_img

Știri pe același subiect