PNRR, analizat la Guvern: presiune pe investiții și urgențe la Ministerul Sănătății, pentru finalizarea spitalelor

Cele mai citite

Guvernul a analizat miercuri, într-o ședință coordonată de premierul Ilie Bolojan, stadiul proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu accent pe investițiile din sănătate, educație, energie, economie, lucrări publice și digitalizare.

O atenție specială a fost acordată Ministerului Sănătății, unde situația este considerată urgentă. Executivul a subliniat necesitatea adoptării rapide a mai multor hotărâri de Guvern restante, esențiale pentru deblocarea plăților și continuarea lucrărilor la spitalele finanțate prin PNRR, astfel încât acestea să poată fi finalizate până la termenul asumat de sfârșitul lunii august, relatează Mediafax.

Bolojan a cerut coordonatorilor reevaluarea necesarului de finanțare

În cadrul întâlnirii, premierul Ilie Bolojan a cerut tuturor coordonatorilor de investiții să reevalueze necesarul de finanțare de la bugetul de stat, complementar fondurilor europene, și să transmită datele către Ministerul Finanțelor. Pe baza acestor informații, ministerul va asigura resursele necesare pentru menținerea fluxului de plăți pentru proiectele PNRR.

De asemenea, Guvernul a discutat despre reforme importante legate de decarbonizare, reducerea întârzierilor din transportul feroviar și eficientizarea sistemului de salarizare din sectorul bugetar.

Publicitate

La nivel administrativ, vor fi implementate ajustări organizatorice în ministere pentru a accelera procesarea cererilor de plată. În cazurile în care apar întârzieri, sprijinul va fi asigurat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

România a depășit pragul de 60% în implementarea PNRR

În contextul implementării PNRR, România a depășit pragul de 60% grad de implementare, după aprobarea cererii de plată numărul 4, în valoare de 2,62 miliarde de euro.

Autoritățile estimează că mai sunt de atras aproximativ 10 miliarde de euro, prin cererile de plată 5 și 6, incluzând atât granturi, cât și împrumuturi, pentru finalizarea completă a programului.

Totodată, ministerele se pregătesc pentru negocierile de la Bruxelles din 22 mai, unde va fi discutată versiunea finală a PNRR și optimizarea accesării fondurilor disponibile pentru investiții.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Documente-bombă: numele lui Sebastian Ghiță apare într-o operațiune secretă a Kremlinului

Portalul armenesc FIP.am (Fact Investigation Platform) a publicat pe 16 mai o investigație amplă bazată pe comunicări interne dintre...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect