Radu Szekely, unul dintre fondatorii Școlii Finlandeze din Sibiu și candidat independent la Consiliul Local Sibiu, este de părere că începutul școlii, în condiții speciale, este o adevărată provocare pentru părinți, profesori și elevi, deopotrivă. Acesta mărturisește că pandemia de COVID-19 a adus perturbări majore în viața de zi cu zi, iar unii dintre cei mai afectați de aceste schimbări sunt copiii. De asemenea, consideră că cea mai eficientă soluție pentru a evita situațiile tensionante dintre elevi constă în a-i asculta pe aceștia și, totodată, de a apela la psihologi, cei mai potriviți specialiști în astfel de cazuri.
Despre școala online, sentimentele care i-ar putea încerca pe copii în spatele unor panouri de plexiglas, dar și despre multe alte aspecte ale învățământului „altfel” de astăzi a povestit Radu Szekely, un sibian implicat în domeniul educației, într-un interviu acordat Sibiu 100%.
Reporter: Cum poate asigura școala, în contextul acestei distanțări, sănătatea emoțională a elevului?
Radu Szekely: Începerea unui nou an școlar poate fi stresantă în cele mai bune momente, dar anul acesta, cu toate regulile noi, cu schimbările impuse de pandemie și cu lipsa de predictibilitate de care am avut parte în ultimele săptămâni, va fi o situație mult mai stresantă. Focarul de coronavirus a provocat perturbări majore în viața de zi cu zi, iar copiii resimt aceste schimbări profund. În timp ce, pentru mulți, întoarcerea la școală va fi nu numai binevenită, ci și interesantă, alții se vor simți anxioși sau înspăimântați, agitați, nesiguri sau reticenți în a se întoarce la școală.
Profesorii sunt în situația de a ajuta copiii să navigheze prin unele dintre aceste emoții complicate cu care se pot confruntă la întoarcerea la școală. Cred că primul lucru pe care îl poate face școala, prin reprezentanții ei, este să poarte o conversație deschisă cu elevii despre ceea ce îi îngrijorează, anunțându-i că este firesc să se simtă anxioși, dar să-i asigure în același timp că școala a luat toate măsurile ca ei sa fie în siguranță. Este foarte important sa li se explice deschis elevilor, indiferent de vârstă, care sunt regulile noi și care este rolul acestor reguli. Abordați această conversație cu empatie, nu cu superioritate „polițienească”, ci cu acel sentiment ca „we are all in this together”.
Fiecare regulă, fiecare restricție, a fost impusă dintr-o cauză: este esențial ca elevii să conștientizeze cauzele, și nu doar să primească un set de reguli decise de altcineva. Dacă reușim să-i facem să înțeleagă că, prin respectarea regulilor, se protejează pe ei, îi protejează pe colegi și își protejează familia, dacă reușim să-i facem să se simtă co-decidenți ai acestor reguli, vor trece mai ușor peste această schimbare. Furnizați fapte adecvate vârstei despre ceea ce s-a întâmplat, explicați ce se întâmplă și dați-le exemple clare despre ce pot face pentru a se proteja pe ei înșiși și pe ceilalți de infecție. Distribuiți informații despre ceea ce s-ar putea întâmpla într-un mod liniștitor. De exemplu, nevoia de a purta măștile are o cauză. Și această cauză trebuie explicată elevilor, cu date concrete; la fel, ar trebui explicat calm care sunt posibilele efecte ale nepurtării măștii.
Întrucât copiii își iau adesea indicațiile emoționale de la adulții cheie din viața lor – inclusiv profesori – este important ca aceștia să își gestioneze bine propriile emoții și să rămână calmi, să asculte preocupările elevilor, să vorbească cu amabilitate și să-i liniștească. Se știe că, în general, copiii privesc profesorul ca pe o autoritate, iar când o asemenea autoritate îți explică un lucru, o regulă, o teorie, tendința este să-l iei în serios. În plus, când sunt responsabilizați, copiii se comportă mult mai atent, pentru că își iau rolul în serios.
Copiilor le poate fi, de asemenea, dificil să se îndepărteze fizic de prieteni și profesori în timp ce sunt la școală, mulți abia așteaptă reconectarea fizică cu cei pe care nu i-au mai văzut de câteva luni. Va fi greu să nu se îmbrățișeze, și asta ar putea avea un efect negativ asupra sănătății lor emoționale. Din nou, trebuie să li se explice motivele și riscurile, calm și cu exemple, iar apoi profesorii i-ar putea încuraja să se gândească la alte modalități de a se „apropia” și de a rămâne conectați. Este important ca elevii să se simtă totuși parte din grup, să simtă că aparțin în continuare clasei lor, că aparțin „găștii”, și aici este rolul școlii să găsească cele mai sigure modalități de a facilita acest lucru. Dacă este posibil, trebuie create oportunități pentru copii să se joace și să se relaxeze împreună. Trebuie păstrate rutine și programe regulate cât mai mult posibil. De exemplu, pentru cei mici pot fi jocuri de tipul „leapșa pe culori” sau pentru cei mai mari activități și jocuri online, pe grupe, chiar dacă sunt în clasă. De asemenea, profesorii pot angaja copiii în activități creative, cum ar fi muzica și desenul, pentru a-i ajuta să exprime și să comunice orice sentimente negative pe care le pot trăi într-un mediu sigur și de susținere. Acest lucru îi ajută pe copii să găsească modalități pozitive de a exprima sentimente dificile, cum ar fi furia, frica sau tristețea.
Rep.: Cum reacționăm la situațiile de agresivitate atât din mediul fizic, cât și din cel virtual?
R. S.: Copiii pot răspunde la stres în moduri diferite. Profesorii trebuie să răspundă la reacțiile copiilor într-un mod de susținere și să le explice că sunt reacții normale la o situație anormală. Trebuie să le ascultăm îngrijorările și să le acordăm timp. Iar dacă vedem că sănătatea lor emoțională e grav afectată să nu ezităm să cerem sprijinul specialiștilor: psihologii sunt mai necesari decât oricând în asemenea situații de stres amplificat, iar școala trebuie să asigure și să încurajeze munca cu acești specialiști.
Au existat, de asemenea, îngrijorări cu privire la faptul că incidentele de stigmatizare și agresiune ar putea crește atunci când copiii se întorc la școală, din cauza unor dezinformări în jurul COVID-19. Ar trebui să explicați că virusul nu are nicio legătură cu aspectul cuiva, de unde provine sau în ce familie trăiește. Dacă au fost „porecliți” cumva sau fost agresați la școală, ar trebui încurajați să spună unui adult de încredere. Amintiți-le copiilor că toată lumea merită să fie în siguranță la școală și online. Hărțuirea este întotdeauna greșită și ar trebui să ne facem fiecare timp pentru a ne susține reciproc.
Rep.: Poate regândi dascălul la clasă activitatea din spatele unui plexiglas? Cum aplică metodele moderne de predare dacă nu mai poate forma grupe?
R. S.: Întoarcerea la școală va arăta altfel. Dar este o situație temporară. Din cauza curbei de evoluție a pandemiei, toți cei implicați în educație vor trebui să fie flexibili și pregătiți să se adapteze pentru a ajuta la menținerea în siguranță a fiecărui copil. Este esențial ca școlile să analizeze în permanență ce măsuri suplimentare pot pune în aplicare pentru a se asigura că elevii, profesorii sunt în siguranță. Se pare că una dintre metodele adoptate este cea a separatoarelor din plexiglas. Personal, nu sunt de acord cu această soluție: poate funcționează în Coreea sau China, dar nu este potrivită fondului nostru cultural, modului de lucru al societăților vestice. Noi asociem izolarea cu o pedeapsă: în momentul în care forțezi un copil, un tânăr, să stea în izolare, mental el percepe acest lucru ca pe o pedeapsă. Asta înseamnă că îi afectează inclusiv performanța intelectuală, capacitatea de concentrare, dorința de a colabora în procesul de învățare. Iar colaborarea este unul din pilonii învățării moderne, eficiente.
Dascălul, pe de altă parte, este capabil de o adaptare fenomenală. Se știe că un profesor dedicat poate genera învățare în orice condiții, chiar vitrege, că el este cel care încurajează și susține nu doar dezvoltarea abilităților cognitive, ci și a celor emoționale. Evident că nu mai poate aplica aceleași metode moderne de învățare, în perechi sau în grup, dar sunt convins că vor găsi metode alternative. Important este ca școala să nu devină „teleșcoala”, adică să-i vedem pe copii cum stau după niște ecrane de plastic în timp ce profesorul, de la distanță, recită o lecție și scrie ceva pe tablă. Din acest punct de vedere, implicarea elevilor în activități de învățare constructivistă, cum ar fi proiecte individuale sau proiecte de învățare online, este esențială. Se pot forma grupe pe platforme online, astfel încât chiar la clasă fiind, copiii să poată colabora pe aceste platforme, să discute pe WhatsApp, să rezolve împreună exerciții sau să caute soluții, chiar dacă nu se ating fizic. Sper, totuși, ca aceasta isterie a plexiglasului să nu dureze foarte mult.
Rep.: Sunteți de părere că educația, și nu transmiterea de informații în mod structurat, se poate face exclusiv online?
R. S.: Nu cred în soluții absolute și unilaterale. Dar știu că limitările ne dau întotdeauna proiectul. Dacă se poate face educație exclusiv online? Sunt convins că da. Dacă sunt adeptul acestei formule? Cu siguranță nu. Omul nu poate fi desprins de comunitate, nu poate exista în afara societății în care trăiește, iar asta presupune interacțiune și construirea unor relații cu cei de lângă noi. Inteligența nu se rezumă doar la capacitățile cognitive ale unui individ, la inteligența mentală, ci la dezvoltarea, în paralel, de abilități fizice, social-emoționale și spirituale. Mediul în care trăim este trunchiul comunității, iar mediile (și cel online) devin instrumente care să susțină dezvoltarea acesteia.
Ne arată istoria că cele mai multe inovații s-au produs în contextul unor acute crize la nivel global. Ce trăim acum este o schimbare de paradigme, în care nu mai funcționează cărările bătătorite și modelele cunoscute. Devenim, ca societate, ca umanitate, generația care deschide noi drumuri și se luptă cu bariere invizibile. Necunoscutul naște frică, ancorată profund în inconștientul colectiv. Dar dacă dușmanul pe care mai mult ca niciodată îl vedem la toate colțurile este doar în mintea noastră, care se concentrează obsesiv pe a genera și mai multe bariere, blocându-ne în cercul vicios al problemelor fără rezolvare? Online-ul este o asemenea problemă, care naște polemici și neliniști pentru toate părțile implicate, mai mult la părinți și dascăli, prin transfer și la copii.
Vreau să vă amintesc că dreptul la educație a devenit un drept fundamental în istoria recentă a omenirii. Haideți să facem un exercițiu de imaginație, să ne gândim la scenariul distopic în care dreptul la educație nu mai este un drept fundamental, ci ar fi cu totul restricționat. Ce s-ar întâmpla atunci? Vedeți dumneavoastră, de cele mai multe ori devenim conștienți de importanța lucrurilor atunci când acestea dispar și sunt convins că, dacă doar online-ul ne-ar permite accesul la învățare, am depune toate eforturile pentru a reuși. De fapt, despre asta e vorba. Cum facem să reușim? În ce mod mă mobilizez și mă adaptez unei situații astfel încât să ne atingem rezultatele, în condiții optime?
Nu e nevoie de filme cu super-eroi, de discursuri motivaționale și gesturi mărețe. Realitatea de zi cu zi, cea de azi (nu de ieri sau de poimâine), neidealizată, rutinată de constanța prea multor griji, naște de fapt adevărații eroi. Cei care cunosc pilda bobului de muștar înțeleg că o comunitate este cu adevărat comunitate atunci când se construiește prin forța fiecărui individ din care este constituită. Dascăli, părinți, copii, bob de muștar lângă bob de muștar, așa se mișcă și muntele din loc. Răspunderea proprie și a unuia față de celălalt se definește prin grija pe care ne-o purtăm, aici și acum, unii celorlalți. Așadar, acum e timpul nu doar să spunem „prezent”, ci să fim cu adevărat prezenți.
Publicitate
