Scandalul PNRR: Dragoș Pîslaru, acuzat că l-ar fi dezinformat pe premierul Ilie Bolojan privind pierderea a 200 milioane de euro

Cele mai citite

Fostul secretar general al Guvernului, Radu Oprea, îl acuză pe Dragoș Pîslaru că ar fi transmis informații incomplete sau eronate premierului Ilie Bolojan despre implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și riscul pierderii unor fonduri europene semnificative.

Potrivit lui Oprea, raportul redactat după vizita oficială la Bruxelles nu ar fi reflectat corect situația reală a cererii de plată nr. 3 din PNRR, relatează Mediafax. Acesta susține că documentul nu menționează posibilele riscuri privind pierderea banilor europeni, ci pune accent exclusiv pe aspectele pozitive ale negocierilor cu Comisia Europeană.

Dispută privind pierderea fondurilor din PNRR

În centrul controversei se află jaloanele din PNRR, în special cel legat de AMEPIP. Radu Oprea afirmă că România ar fi pierdut aproximativ 200 de milioane de euro din cauza problemelor de implementare.

Deși anterior au fost raportate progrese în domeniul guvernanței corporative – inclusiv operaționalizarea AMEPIP și adoptarea legislației pentru companiile de stat – evaluările ulterioare ale Comisiei Europene ar fi indicat deficiențe în funcționare.

Publicitate

Critici la adresa echipei de negociere

Fostul oficial critică și schimbările din echipa de negociere cu Comisia Europeană, despre care spune că ar fi afectat negativ rezultatele României. În opinia sa, eliminarea unor specialiști din cadrul Secretariatului General al Guvernului a slăbit capacitatea de negociere.

Dispută privind meritele pentru fondurile obținute

În același context, Radu Oprea susține că suma de 132 de milioane de euro obținută pentru jalonul AMEPIP se datorează în principal muncii echipei tehnice din SGG, nu lui Dragoș Pîslaru sau altor oficiali implicați ulterior.

Declarațiile vin pe fondul unor tensiuni tot mai mari privind gestionarea PNRR și utilizarea fondurilor europene, subiect cu impact major asupra economiei României.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Se schimbă TOT: semnalul de alarmă care zguduie politica românească

Remus Ștefureac, directorul INSCOP, spune că săptămâna viitoare ar putea marca un punct de cotitură în politica românească.Declarația lui...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect