Campania „Produs în Sibiu” debutează în acest an cu stil. Și la propriu, și la figurat, pentru că prima escapadă a echipei noastre a fost într-un atelier în care eleganța și rafinamentul sunt principalele „ingrediente” ale produselor ce prind viață aici. Este vorba despre Gamuza, un brand reprezentativ de genți și poșete, care a pornit de la o micuță afacere de familie și a ajuns cunoscut peste tot în țară și nu numai. Carmen și Anca sunt cele două surori care au reușit să strângă în jurul Gamuza o comunitate care iubește originalitatea și calitatea.
Deviza după care se conduc cele două surori este „O femeie elegantă domină totul în jur dacă are stil”, un citat ce îi aparține cunoscutei creatoare de modă Doina Levintza. Când vorbesc despre Gamuza, Carmen și Anca o fac cu mult suflet și parcă niciun cuvânt nu ar reliefa cel mai bine sentimentul ce le leagă de compania lor.
de la o micuță afacere de familie ce producea haine și articole din piele, la un brand reprezentativ de genți și poșete, cum am învățat să dezvoltăm o afacere, o comunitate în jurul nostru
echipa Gamuza

„Când vorbim despre Gamuza, ne referim la o afacere de familie, începută acum 12 ani. Producem exclusiv în serie mică și limitată poșete din piele naturală, ne adresăm femeilor de toate vârstele, femeilor care știu exact ce vor. Am putea vorbi despre Gamuza ore în șir, despre cum a început totul, cum a evoluat, de la o micuță afacere de familie ce producea haine și articole din piele la un brand reprezentativ de genți și poșete, cum am învățat să dezvoltăm o afacere, o comunitate în jurul nostru, de la momentele frumoase, momentele grele… Ce facem noi aici, la Gamuza, nu este despre noi, este despre voi, pentru că de la început tot ce ne-am dorit a fost să oferim unicitate, originalitate, calitate, servicii personalizate. Asta își dorește toată lumea, este firesc. Așa că noi am mai adăugat ceva: un sentiment, o trăire, o stare de spirit, un vibe, o identitate, atitudine. Să fii o Gamuza girl este o atitudine care se vede în fiecare geantă ce pleacă din atelierul nostru și care se simte pe fiecare umăr ce o poartă”, spun Carmen și Anca.
Brandul care s-a născut de trei ori

De fapt, „Gamuza” este un brand ce s-a născut, potrivit fondatorilor, de trei ori.
„O dată cu mine (Anca), a doua oară cu Carmen și a treia oară când am decis amândouă să o punem în practică. Ideea de Gamuza există prin creativitatea noastră înnăscută, prin moștenirea antreprenorială, morală și sufletească primită de la părinții noștri și mai ales prin dorința noastră de a aduce un plus celor care ne poartă. Cred că atât eu, cât și Carmen, avem toate acestea în sânge și-n inimi, iar ele au prins formă odată cu prima geantă creată, cu primul atelier înființat, cu primul design aparte și cu prima vânzare. Apoi, pe parcurs, lucrurile au venit de la sine, pentru că tot ce am făcut aici am făcut cu drag și cu singurul scop bine stabilit în minte: de a transforma Gamuza într-un brand care să aducă celor ce ne poartă unicitate, atitudine, acel feeling că sunt speciali, pentru că da, chiar sunt! De aceea gândim doar unicate și ediții limitate. Asta face un brand adevărat, iar noi asta suntem! De-abia așteptăm să ne descopere cât mai multă lume, să vorbească despre noi, cele două surori care au dezvoltat dintr-un micuț atelier, un brand internațional, sinonim cu atitudinea noastră Gamuza!”, spune Anca.
Cui se adresează
Gamuza comercializează poșete, ghiozdane, genți-plic pentru ocazii speciale și, mai nou, portmonee.
Clientele noastre sunt cele care știu exact ce vor de la o geantă, care iubesc pielea naturală, produsele fabricate în România și, în principal în Sibiu, iubesc tot ce înseamnă atitudine, exact ceea ce ne reprezintă de fapt pe noi!
spun cele două surori.
În atelierul cu cei cinci angajați, printre care Carmen, Anca și mama lor, se lucrează exclusiv cu piele naturală. Atât materialele, cât și accesoriile folosite sunt aduse din Italia, de la depozitele de la care se aprovizionează și marile branduri internaționale.
Cum puteți deveni o “Gamuza girl”
Cei care vor să fie o „Gamuza girl” sau să vadă creațiile atelierului pot face o vizită magazinului de pe strada Henri Coandă, nr. 12, deschis de luni până vineri, între orele 10 – 19, dar și sâmbătă, între orele 10-14.
Informații suplimentare se pot cere și la numerele de telefon 0722 660 114 și 0771 748 611. Atelierul are și un site oficial, www.gamuza.ro, comenzile plasate aici ajungând la destinatar în termen de 24 de ore. În plus, clienții își pot personaliza gențile, Gamuza asigurându-i pe aceștia că vor avea comanda în termen de 48 de ore.
Detalii despre produse și magazin pot fi accesate și pe paginile de Facebook și Instagram ale Gamuza.

Opțiuni locale ar mai fi la:
- Menhard
- Anca’s Bag Shop
- Corina Boutique

