1.2 C
Sibiu
marți, ianuarie 31, 2023

Pregătim masa de sărbători cu preparate din carne bio de la producătorii sibieni

Cele mai citite
banner
banner
banner
banner

După cum bine știm, imaginea sărbătorilor este familia adunată în jurul mesei și starea de bine răspândită între cei dragi.

Din vechi timpuri am fost învățați că masa de sărbători trebuie să fie bogată și chiar dacă avem puțin, să punem ce-i mai bun. Totuși, trebuie să fim atenți și la ingredientele folosite în preparatele pe care le luăm din magazine, chiar dacă prețurile pot fi ușor mai reduse.

banner

Un loc sigur de unde sibienii sunt asigurați că toate produsele sunt bio, este Piața Volantă Transilvania, aici găsim de la legume, până la carne.

Am stat de vorbă cu Dragomir Constantin, producător de preparate din carne din localitatea Sadu, care ne-a povestit despre mica lui carmangerie. El deține aproximativ 50 de animale: porc și oaie și găsim la el toate cele necesare pentru o masă de Crăciun bogată: caltaboș, tobă, cârnați, salamuri, pastramă etc.

Cum a luat naștere această idee de afacere

„Ideea de afacere a început în urma unui eveniment neplăcut, un accident cu mașina, dar care într-un fel, ne-a ajutat să alegem acest domeniu. Am început cu creșterea porcilor, iar după am pregătit produse pe care le-am valorificat”, spune Constantin.

Constantin este în Piața Volantă Transilvania încă de la început, iar cea mai mare parte din clienți îi găsește aici.

Ce sfaturi aveți pentru un tânăr care vrea să înceapă o astfel de afacere

”Trebuie să persevereze. Să nu fie dezamăgit din cauza eșecurilor și să treacă peste orice situație. Nu toate lucrurile merg bine de la început și e nevoie de muncă și răbdare, căci timpul le rezolvă pe toate.

Marți, 13 decembrie 2022, Majestatea Sa Custodele Coroanei a găzduit o seară a Palatului Elisabeta dedicată producătorilor locali din România, la care a participat și familia Dragomir.

La câțiva metri distanță o întâlnim pe Nicoleta Vlad, care are o carmangerie împreună cu familia ei. Porcii sunt aduși de la Ferma Zootehnică din Baia Mare, iar la Sibiu, sunt preparate și afumate natural, cu lemn de fag. La ea găsim preparate din carne de pui, vită și porc: cârnații tradiționali de casă, costițe și scărițe afumate, caltaboș, tobă, salamuri și crenvurști.

De unde a pornit această afacere?

„Afacerea noastră a pornit de la dorința soțului meu, care a lucrat de la 18 ani în acest domeniu. De la dorința lui, ne-am implicat toți și am deschis carmangerie.”, spune Nicoleta.

Ea se află în Piața Volantă Transilvania din anul 2020, atunci când a luat naștere și mica afacere. Cei interesați să cumpere din preparatele ei, o pot găsi la magazinele deschise în Șelimbăr și Calea Cisnădiei.

V-a afectat inflația?

„Din păcate, da. Oamenii vin, dar cumpără o cantitate mult mai mică”, ne explică Nicoleta.

La fel ca și Constantin, Nicoleta ne spune că un tânăr care își dorește să înceapă o astfel de afacere are nevoie de multă răbdare și să muncească mult.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Sporuri dublate pentru primari din judeţ şi preşedinţii Consiliilor Judeţene

Primarii şi viceprimarii din judeţul Sibiu şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Câmpean, dar şi vicepreşedinţii Cj, Vlad Vasiu...
spot_img

Știri pe același subiect