Peste douăzeci de copii au fost ajutoarele lui Wilhelm Tartler, cunoscut apicultor, cu o experiență de aproape 15 ani. Împreună, au hrănit albinele, au curățat stupii, au cules mierea, au ambalat-o si etichetat-o, pentru ca, într-un final, să o și deguste. Reacția celor mici a fost pe măsura așteptărilor, ei arătându-se foarte încântați de ziua petrecută în gospodăria apicultorului. Evenimentul s-a derulat în cadrul proiectului „Produs în Sibiu Junior”, un program cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu și menit să le facă cunoștință celor mici cu producătorii locali.
Ziua de miercuri, 13 octombrie, va fi una de neuitat pentru copiii care au acceptat invitația Asociației „Produs în Sibiu” de a se alătura unei noi provocări. Cu zâmbetele largi și cu nerăbdare, cei mici s-au prezentat la autobuz, la oră fixă, pentru a nu întârzia la întâlnirea cu apicultorul Wilhelm Tartler, din Hamba. „Abia aștept! Haideți!”, își îndemna unul dintre ei colegii.
Dar ce fac micii sibieni la evenimentele „Produs în Sibiu Junior? Viziteaza producatori locali pentru a cunoaste afacerile locale, participă la degustări pentru a recunoaste gustul local, învață să sprijine producători locali prin acțiunile lor în comunitate, chiar și prin promovarea produselor fabricate în Sibiu pe pagina lor de socializare sau în parc, la joacă cu prietenii, se bucură împreună de aerul curat și constientizează importanța gestului lor în funcționarea și dezvoltarea unui producător local.
Odată ajunși la destinație, cei mici și-au luat în primire rolurile de apicultori, îmbrăcându-se corespunzător pentru a evita întâlnirile neplăcute cu acele albinelor.
Stup ca acum un secol
Prima oprire a fost la primul stup al apicultorului din Hamba, un stup creat după tehnici străvechi. „Așa arată un stup dacă nu intervine omul! Așa se făcea acum mai bine de 100 de ani, familia de albine se ținea în coșnițe. Acum o să vă arăt cum recoltăm mierea! Întâi de toate, calmăm albina. Facem un pic de fum, pentru ca ea să creadă că ia foc pădurea și să iasă singură. Albina se încarcă cu miere și se pregătește să fugă”, și-a început povestea Wilhelm Tartler.
Apicultorul le povestește ucenicilor săi că are aproape 300 de familii de albine, găzduite în mai multe zone, între Sibiu și Mediaș. Albinele trăiesc în zone retrase, în mediul lor natural, aproape de păduri. „În acest fel, asigurăm sănătatea albinelor, dar și calitatea produselor apicole obținute”, spune apicultorul.
Atelierul celor mici a continuat cu demonstrații privind felul în care este culeasă mierea, precum și cu o degustare, cea din urmă activitate făcând deliciul participanților. După zeci de minute de savurat, Lau, un băiețel de opt ani, a conchis: „Mi-a plăcut cel mai mult mierea de salcâm! Și cea de mană a fost foarte bună!”.
Robotul care ajută la transport
La eveniment au luat parte și elevi de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” și Colegiul Național „Octavian Goga”, ambele din Sibiu, care au adus un roboțel creat de ei pentru a se implica și el în activitate și a ajuta la „transportul” mierii.
Acesta a fost creat, special pentru campania „Produs în Sibiu”, de echipele de robotică Biytes, de la CNOG, și Gear Maniacs, de la „Brukenthal”, cu scopul de a-i binedispune pe cei mici și a demonstra că tehnologia poate fi o reală mână de ajutor pentru producătorii locali.
„Acest proiect marchează o premieră pentru noi. E prima dată când echipele noastre colaborează. Ne bucurăm că, prin acest proiect, am avut șansa să ne aducem contribuția în rândul producătorilor locali. Este foarte important să susținem, cum putem, producătorii locali și micile lor afaceri”, au spus Radu Popa, de la „Brukenthal”, și Radu Căluțiu, de la „Goga”.
“M-au interest întotdeauna albinele!”
Dragostea lui Wilhelm Tartler pentru albine este veche de câteva decenii, dar abia acum aproape 15 ani apicultorul a decis să pornească o mică afacere din pasiunea sa. „M-au interesat întotdeauna albinele. De loc, sunt din Mediaș, dar am ajuns în Hamba pentru că am găsit aici o locație bună pentru stupi. În fiecare perioadă a anului avem câte ceva de făcut. Fie recoltăm miere, fie verificăm stupii, îi cântărim… Mierea este benefică. Are multe vitamine. Noi, oamenii, ne-am dezvoltat cu ajutorul produselor apicole. Noi, alături de albine, am devenit ce suntem astăzi. Avem o legătură aparte”, este de părere apicultorul.
Wilhelm Tartler produce diferite sortimente de miere, polen, propolis, păstură și hidromel. Pentru diversificarea sortimentului, se deplasează cu o parte din stupi la culesul de rapiță în Banat, la salcâm în Oltenia și în județul Vâlcea, la floarea-soarelui în Dobrogea sau Banat și la munte pentru mierea de mană.
„Realizarea unor produse apicole sănătoase și curate este secretul nostru pentru sustenabilitatea acestei îndeletniciri. Doar cu produse apicole de cea mai bună calitate, fără reziduri de chimicale, antibiotice sau alte substanțe nedorite, putem trăi cu și din albine. De 15 ani, familiile noastre de albine sunt certificate ecologic de organismul de certificare ECOINSPECT din Cluj”, a mai spus apicultorul.
Cei care îi trec pragul sau vor să comande produsele sale pot alege sortimente clasice de miere, dar și combinații cu ghimbir, miez de nucă, scorțișoară, cătină etc.
Suvenir dulce
După ce au descoperit povestea mierii, cei mici s-au mai bucurat, apoi, de câteva ore de joacă în curtea apicultorului, la final plecând cu o recompensă dulce acasă. De altfel, este una muncită, deoarece chiar ei au umplut borcănașele cu miere, le-au etichetat și le-au pus capac, pentru a le duce drept suvenir familiilor lor.
Asemeni familiilor de albine, familiile micilor producatori locali contribuie la viața orașului, dându-i energia necesară și asigurându-i sănătatea economică.
Produsele lui Wilhlem Tartler le puteți găsi în Hamba, pe strada Cooperativei nr. 50, dar și online, pe site-ul www.miereecologica.ro, ori telefonic la 0749.417.077.
Proiectul “Produs în Sibiu Junior”, al Asociației “Produs în Sibiu”, este cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu, făcând parte din Programul acţiunilor pentru cultură şi dezvoltarea comunităţii locale în Judeţul Sibiu, în anul 2021.
Producători sibieni de miere:
Miere Iulia – Sibiu
Achim Ilie Daniel – Sibiu
Blaga Elena – Mediaș
Bîrloncea Bogdan – Mediaș
Ciornea Maria – Sibiu
Guță Viorel – Vurpăr
Miholcea Pavel – Cisnădie
Nicoară Ioan – Micăsasa
Perea Elisabeta – Sibiu
Talpoș Vasile – Cisnădie
Tudose Stela – Șelimbăr
Taxiul cu Miere
Miere 100% naturală – Sibiu