Joi, 16 octombrie, între orele 13:00 și 16:00, curtea Retrasib devine locul unde toamna își spune povestea în culori, arome și tradiții autentice.
Târgul de toamnă #produsinsibiu adună la un loc producători locali și iubitori ai produselor naturale, într-un eveniment dedicat comunității sibiene.

Producători locali și gusturi de sezon
Vizitatorii vor putea descoperi și savura o selecție variată de produse tradiționale, aduse direct de la gospodari și mici întreprinzători din județul Sibiu:
- Miere – Herța Bio Apicole: produse apicole naturale, recoltate cu grijă din stupinele sibiene.
- Mezeluri – Lux Carn: preparate după rețete autentice, cu gustul de altădată.
- Patiserie – Luxiren: prăjituri și produse proaspete, coapte cu drag.
- Lavandă – Lavanda Lorett: buchete parfumate, săculeți și produse artizanale din lavandă.
- Borcanase tomnatice – Delicii Rustice: zacuscă, dulcețuri și conserve pregătite cu legume de sezon.
- Pâine – Beleiu: pâine de casă, rumenă și pufoasă, ca la bunici.
- Cordeluțe de la Nea Ghiță: sărățele fragede și gustoase pentru orice pofticios.
- Flori – Sera de flori B&B Amnaș: crizanteme și flori de toamnă pentru un plus de frumusețe în casă.

Retrasib susține comunitatea locală
Prin găzduirea acestui eveniment, aflat la ediția a II-a, Retrasib se alătură inițiativei #produsinsibiu, un proiect care promovează producătorii locali și încurajează consumul responsabil. Scopul este de a aduce mai aproape de oameni produsele autentice, realizate cu pasiune și respect pentru tradiție.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI