În România mai există un singur loc în care sobele sunt realizate prin presare și pictare manuală, după o „rețetă” veche ce dăinuie de acum mai bine de un secol. Adresa? Strada Stadionul nr. 55, Mediaș. Aici, în 1906, a luat ființă Teracota Mediaș, datorită sasului Gref Iulius. De atunci, mai mulți proprietari au fost la cârma fabricii, printre ei numărându-se și Statul Român. De acum cinci ani, director este George Radu, cel care ne-a făcut, recent, turul fabricii, descoperind fiecare etapă de prelucrare a cahlelor, din momentul în care lutul trece pe poartă și până când soba „pleacă” către client.
Cuptorul de cahle reprezintă unul dintre cele mai reprezentative artefacte din civilizația românească, un artefact capabil să redea evenimente și schimbări petrecute la nivelul societății din punct de vedere etnic, politic, social, economic, după cum arată conducerea fabricii.
Cu toate acestea, meșteșugul fabricării manuale a cahlelor de teracotă a fost aproape uitat la începutul secolului al XX-lea. Cu toate beneficiile pe care le oferă noile sisteme de încălzire, acestea nu au reușit să înlocuiască atât frumusețea sobelor sau șemineelor de teracotă pictată, cât și atmosfera specială transmisă de acestea.
Despre începuturi…
După un tur al fabricii, care a constituit o adevărată escapadă în lumea lutului și a cahlelor, George Radu, directorul Teracota Mediaș, ne-a povestit despre cum a început totul, acum un veac.
Invitat special ne-a fost, de această dată, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
„Ne aflăm într-un loc unic în România, la Teracota Mediaș, singura fabrică în care se prelucrează manual cahlele din teracotă. Sunt procedee de producție vechi, dar care aduc în atenția consumatorilor produse ce îmbină tradiționalul cu modernul”, spune Daniela Cîmpean.
Directorul George Radu mărturisește că povestea a început în 1906, datorită sasului Iulius Gref. „Și, ca orice poveste frumoasă de peste 100 de ani, a fost rescrisă tot de un antreprenor sas, Uwe Draser, și continuată în zilele noastre cu aceleași rețete de pământ, același meșteșug, aceeași presare și pictare manuală a cahlelor din teracotă, aceleași cuptoare vechi. Inclusiv carierele din care aducem materia sunt aceleași ca acum un secol”, spune directorul fabricii.
“Nu a fost ușor!”
Drumul Teracota Mediaș a fost, uneori, anevoios, însă implicarea și dedicarea celor care au trudit în fabrică au dus la unicitatea locului.
„De-a lungul timpului, nu a fost ușor, dar am încercat să fim puțin altfel față de ce mai este pe piața românească. Ne-am găsit o nișă pentru aceste piese presate și pictate manual. În momentul de față, suntem singura fabrică din România care presează și pictează manual cahle din teracotă, precum și cea mai veche fabrică din Mediaș care mai funcționează. Efectiv, am încercat să facem altceva, să oferim altceva clienților. În momentul în care un client dorește ceva mai deosebit, ne caută pe noi’, a mai explicat George Radu.
Sobele realizate aici pot fi personalizate după bunul plac și gust al clienților. Aceștia au de ales dintr-o colecție bogată de cahle, reproduceri după sobe rare de la Muzeul ASTRA din Sibiu, dar pot apela și la creativitate și personalizare.
„Putem crea sobe personalizate cu blazonul familiei, cu cahle unicat, pentru care chiar și clientul poate să facă modelul respectiv și noi îl transpunem în matrițe de ispos și apoi realizăm soba. De altfel, oamenii pot veni aici să picteze ce doresc pe sobă. Am încercat să ne adaptăm timpurilor în care trăim”, a mai spus directorul companiei.
Anul 2020 a fost greu pentru majoritatea agenților economici, însă pentru fabrica de pe strada Stadionului nr. 55 a însemnat reinventare.
„A fost o perioadă grea. La fel ca majoritatea firmelor, o perioadă a trebuit să intrăm în șomaj tehnic. Cu toate acestea, perioada pandemiei ne-a ajutat, pentru că oamenii, stând acasă, au lucrat mai mult online. Atunci am dezvoltat partea de online, iar acum încep să se vadă rezultatele. Site-ul este mult mai vizitat, avem pagini de Facebook, Instagram”, mai spune George Radu.
“Orice piesă conține o picătură din sufletul fiecărui angajat”
Cei care dau viață cahlelor sunt oameni ce își iubesc meseria. Acum cinci ani, Teracota Mediaș număra cinci angajați, însă în prezent are aproape 20 de persoane ce se dedică pentru ca lucrurile create aici să bucure sufletele clienților.
„Avem începând de la oameni simpli, bucuroși și fericiți de ceea ce fac, până la masteranzi, doctori în pictură și artiști plastici. Toți au ceva special. Orice piesă ieșită din fabrică – putem spune cu mâna pe inimă – conține o picătură de sudoare de la fiecare, o picătură din sufletul fiecărui angajat. Până iese din curtea fabricii, un produs este luat în mână de cel puțin 30 de ori de oamenii care îl verifică”, mai explică cei de la Teracota.
Potrivit aceleiași surse, principalele trei beneficii funcţionale datorate acestui amestec de argile sunt conductibilitatea termică ridicată, capacitatea de a acumula rapid caldură şi de a o păstra timp de mai multe ore de la stingerea focului, precum şi rezistenţa la şoc termic datorată arderii cahlelor la temperatură de vitrificare.
Cei care vor să afle mai multe informații despre Teracota Mediaș le pot vizita paginile de Facebook și Instagram, precum și site-ul oficial www.teracota.ro.
Alte recomandări – Michael Henning – Cisnădioara