E toamna pe noi. Unii se lăfăie, că sunt sus, la vârful piramidei, unde bate soarele trădării naționale pentru peșcheșuri grase. Sunt departe și la adăpost de realitatea românească. Și chiar dacă ar cunoaște-o, „sătulul nu crede flămândului”, zice un proverb românesc. Habar n-au și nici că le pasă că ce-a mai rămas din poporul român pe aici, pe acasă, dârdâie prin blocuri, neîndrăznind să dea drumul la centrale, de groaza facturilor. Toți știu că vor fi umflate cu nerușinare de carnasierii care au pus laba pe energia românească, iar unii chiar înțeleg că factura este și o armă de distrugere în masă a românilor, care, în pofida vicistitudinilor prin care trec de musai, sunt greu de ucis.
Deși suntem prinși între războaie! Războiul conducerii statului împotriva propriului popor, pe verticală; războiul suveraniști versus progresiști, pe orizontală; războiul cu hoția endemică, de jur împrejur; războiul cu ura, invidia și bucuria răutății, care au luat locul omeniei și bunei cuviințe de odinioară. Războiul ăsta e pentru cine mai crede că neamul acesta se va întoarce cândva la frumusețea sa dintâi și se duce de la om la om, după puteri.
Mai e un război subtil și subversiv împotriva a chiar miezului identității și rezistenței naționale, care este ortodoxia milenară a neamului românesc! Și mai sunt războaiele astea de uzură – cel împotriva demnității naționale, împotriva culturii naționale, împotriva libertății de exprimare, împotriva dreptului la vot, împotriva adevărului și împotriva evidenței.
Și mai e unul cu bătaie lungă și efect devastator în viitor: războiul împotriva educației!
Să nu fie prea târziu când vom afla răspunsul la întrebarea dacă prăbuşirea educaţiei naţionale este rezultatul imbecilităţii sau al trădării. Vorba unui român cu peste 3o de ani de experienţă în educaţia copiilor supradotaţi şi în antrenarea olimpicilor la matematică, profesor universitar, evident în Statele Unite, că la noi l-ar fi păscut invidia mediocrităţilor: „Ferească Dumnezeu ca un om foarte prost să aibă şi puterea!”
La rezultatele obţinute la nivel naţional după 36 de ani de făcătură educaţională la toate nivelurile, cred că Ministerul Educaţiei Naționale (și al Cercetării, ha,ha!) ar trebui să-şi schimbe numele în Ministerul Năucirii Naționale!!! (și al cercetării penale al celor care au distrus școala românească, of, of!). Sau poate că şi-a îndeplinit cu brio misiunea de a livra pieţei muncii şarje de sclavi pe plantaţiile Imperiului Transnaţional.
Există și excepții strălucite. Îi rog să mă ierte. Însă, de ce credeţi că există atâta zbucium şi cheltuială ca să ţii ţara în minciună, să nu crape minciuna pe la cusăturile cu aţă albă şi să se vadă fundul gol al tagmei jefuitorilor? Dar şi mai abitir, să nu aibă nimeni viziunea de ansamblu a adevărului?
Pentru că România „europeană”, cu care atâta ne mândrim, este doar o biată colonie.
Da, cad frunze. Nu cade numai frunzișul pădurilor, parcurilor și grădinilor, ci cad frunze din copacul nădejdii că ne vom lua Țara înapoi curând. Dovada clară sunt sutele de mii de români care s-au închinat cu credință, cu nădejde și cu dragoste Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei și a întregii Românii, la Iași. Și alte sute și sute de mii de români, care, din binecuvântate pricini n-au putut ajunge la racla Sfintei, dar au umplut bisericile la Sfânta Liturghie în ziu praznicului ei. Parcă anul acesta mai mulți ca oricând, pentru că România profundă știe care-i este Calea, Adevărul și Viața!
Nu ne vom lua Țara înapoi curând, căci încă nu s-au sfârșit războaiele lăcomiilor lumii, care încă nu se înțeleg cum să-și împartă feliile planetei. Încă suntem prinși între războaiele noastre mici și războaiele lor mari.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
