În această perioadă, cei mai mulți oameni au concediu, sunt plecați la rude, pensiuni, case de vacanță sau stau la casele lor. Dar există alte categorii de oameni, care muncesc indiferent că este vreo sărbătoare, că este zi sau noapte. Printre aceste categorii se numără și pompierii. De aceea l-am rugat pe Plutonier adjutant șef Bejenaru Dorel, de la Departamentul de Pompieri Mediaș, să ne povestească câte puțin din viața sa.
„Am fost atras de uniforma militară de mic copil. Aveam un unchi care era militar, lucra în aviație. Ori de câte ori îl vedeam, îmi imaginam cum aș arăta eu în uniformă. Proveneam dintr-o familie cu posibilități modeste, acest lucru m-a determinat să muncesc de tânăr și să îmi doresc mereu să ofer familiei mele o stabilitate, mai ales financiară. Eram disciplinat și chibzuit. În 2006 am avut această oportunitate de a mă alătura pompierilor militari. Nu am ratat-o. Mi-am îndeplinit visul din copilărie. Iată că acum, după 18 ani, îmi trăiesc în continuare visul și sunt fericit că am ales această meserie!”, ne mărturisește pompierul.
Prima misiune
Nu este ușor să pleci din viața de civil și peste noapte să ajungi să ai responsabilitatea salvării de vieți omenești și ale bunurilor acestora. Mai ales că uneori nu merge așa cum te aștepți. „Se spune că prima misiune nu se uită niciodată, și să știți că așa este. Era iarna lui 2006, decembrie. Eram pe tură, s-a lăsat întunericul și s-a dat alarma. Era vorba despre un incendiu la o casă din localitatea Mihăileni. Una dintre cele mai îndepărtate localități ale raionului nostru de intervenție. După mai bine de jumătate de oră am ajuns la locul intervenției. Casa arăta precum o torță uriașă. Era un foc imens, acoperișul ardea în totalitate. Cât de repede am putut ne-am apucat să stingem focul. Din păcate, nu am putut salva decât zidurile casei”, ne relatează Bejenaru Dorel.
Cele mai periculoase misiuni
Meseria de pompier este grea. Mereu trebuie să fii pregătit să răspunzi la intervenții. Să te arunci în fumul gros, ca să salvezi o viață. Îți riști viața, dar pentru un scop nobil, salvarea altora. „Fiecare misiune este periculoasă, într-o oarecare măsură. Cu toate acestea, dacă mă gândesc acum, îmi vine în minte una, de acum câțiva ani, când un incendiu a cuprins locomotiva unui tren aflat în gară localității Ațel. Când am ajuns acolo am constatat că incendiul se afla sub linie de înaltă tensiune.
Împreună cu colegii mei am făcut dispozitivul de stingere și așteptam ca echipa de intervenție de la CFR să decupleze liniile de înaltă tensiune de 27.000 volți pentru a putea lucra cu apă. Deși am primit asigurări de la echipa de electricieni că rețeaua a fost deconectată de la curent, vă spun sincer, că nu ne-a fost ușor să decidem să dăm drumul la apă. Aveam inimile cât un purice și a fost un moment în care am simțit două emoții deodată: frică și curaj. E greu de descris în cuvinte trăirile pe care le-am avut în clipele acelea.
O altă intervenție periculoasă, despre care nu pot spune ca a fost una singură, a fost misiunea de sprijin la care am luat parte în Grecia. Nori mari de fum, abia vedeai în jur, erai înconjurat de niște degajări imense. Tot cerul era fumuriu. Disperarea de pe chipurile localnicilor de acolo, cred că nu o voi uita niciodată”, mărturisește pompierul.
„Prețuiesc mai mult orice lucru mărunt”
Cel mai greu lucru, pentru un om, este să trăiască două vieți, fără să le suprapună: viața de la serviciu și cea de familie. „Este și asta o provocare, însă personal încerc să evit să mă gândesc la ce am făcut la muncă atunci când plec. Încerc pe cât posibil să las dincolo de poartă detașamentului ceea ce s-a întâmplat și să nu iau cu mine acasă. Deși în adâncul sufletului trăirile rămân. Când merg acasă, încerc să petrec timp cu familia și cu prietenii, fără să mă gândesc prea mult la muncă. În toți acești ani de când sunt pompier, aproape 18 ani, au fost multe lecții pe care le-am învățat și vă spun sincer, învăț în continuare. Dar dacă ar fi să mă rezum la una, cred că cea mai importantă lecție este aceea că timpul și focul sunt atât prieteni, cât și dușmani. În câteva clipe poți pierde tot ce ai: atât material, cât și sufletesc. Asta m-a învățat să mă bucur mai mult de tot ce am și să prețuiesc mai mult orice lucru mărunt”, ne declară Dorel.
Noi, pompierii, suntem o familie
Meseriile, în care trebuie să lucrezi în echipă, sunt mai mult decât un job. La un moment dat, după ce petreci mai mult timp cu niște persoane, ajungi să le consideri a doua ta familie. ,, Ca să fii pompier, în primul rând, trebuie să îți placă să îi ajuți pe cei din jur. Să fii empatic, disciplinat, cinstit. Să îți placă să lucrezi în echipă și să fii capabil să fii un om de echipă. Să fii pompier nu este ceva ce poți face individual. Meseria aceastase face cu succes doar în echipă. Sportul, de asemenea, este important. Este nevoie de el pentru ca avem nevoie de o condiție fizică, de putere și rezistență în timp.
Recomand tinerilor, care doresc să se apuce de această profesie, să nu ezite să creadă în ei, în puterile proprii și dacă au dorință și voința de a ajuta pe semenii lor, să vină alături de noi. Vor găsi nu doar o echipă. Vor găsi o a doua familie. Pentru că noi, pompierii, suntem o familie. Petrecem ture de 24 de ore împreună. Ajungem să ne cunoaștem și să ne ajutăm reciproc. Să fii pompier este mai mult decât o meserie nobilă, este un stil de viață pe care îl dedicăm comunității din care facem parte”, ne mărturisește pompierul.
Cu taxiul la intervenție
Viața de pompier nu este doar fum și funingine, se mai întâmplă să mai apară și o întâmplare haioasă. „Într-o zi, un coleg a ieșit din unitate până la magazinul de peste drum să cumpere ceva de mâncare. În acele câteva minute, cât timp a fost plecat, s-a dat alarma și toți din curte am plecat la intervenție. Colegul a rămas ca un spectator cu mâncarea în mână și se uita cum trecem. A lăsat mâncarea la magazin, a urcat într-un taxi și a venit în urma noastră la intervenție”, relatează Bejenaru Dorel.
Ce fac pompierii în timpul liber
Cum am mai scris, viața de pompier nu înseamnă doar fum și funingine, acești oameni au și pasiuni extrajob. „Avem cu colegii o echipă de minifotbal, așa ne relaxăm, dar facem și sport împreună. Tot pentru relaxare mai mergem din când în când la pescuit, participăm la competiții de gătit în aer liber și facem drumeții”, ne spune pompierul.
„Siguranța salvatorului”
Nu oricine își poate păstra calmul în situații de urgență. Fiecare este construit în felul său, așa cum fiecare are tacticile sale de autocontrol. „Nu cred ca există o rețetă valabilă pentru toată lumea în privința păstrării calmului în situații de urgență. Personal, încerc să găsesc ceva pozitiv în orice lucru mai puțin bun care se întâmplă și să îmi concentrez atenția pe acel lucru. Experiența este un factor care ajută mult atunci când totul este sub presiune. Pentru noi este esențial să ne păstrăm calmul să acționăm rațional, pentru ca altfel riscăm să ne punem noi în pericol. Este acea expresie pe care o auzim la cursurile de prim ajutor și în școală: Facem tot ce ține de noi pentru a-i ajuta permanent pe cei aflați în nevoie, însă cu o doză de calm și rațiune reușim să nu ne punem în pericol și să rămânem și noi în siguranță”, ne declară Dorel.
Cea mai mare temere într-o misiune
Să fii pompier înseamnă asumare, curaj și disciplină. Ca să ajungi să lupți cu flăcările, ai nevoie de calitățile enumerate anterior, plus condiție fizică. Dar cel mai important lucru: nu lăsa pe nimeni în urmă. „Cea mai mare temere este să pățim ceva unul dintre noi. Să nu ne întoarcem întregi și împreună. De aceea este important ca toți cei care plecăm la intervenție să fim conștienți că suntem o echipă. Suntem toți pentru unu și unu pentru toți!”, ne mărturisește pompierul.
