Muntele dintotdeauna a fost prietenul omului. Pe lângă resursele și protecția pe care le-a oferit și oferă în continuare, acesta încarcă sufletele celor ce îi calcă „pragul” cu liniște și umple ochiul privitorilor cu priveliști și culori ce taie răsuflarea. Alexandru Moga este artist, fotograf și om al muntelui. Toată viața sa se învârte în jurul piscurilor montane, iar de aproximativ trei ani e tot mai aproape de acestea. Povestea sa ca artist pleacă de la tatăl său, Moga Alexandru Dan, care a terminat artele și a devenit designer vestimentar. A activat în domeniu până în anul 1994. Acesta a fost cel care l-a inspirat pe Alex să intre lumea artelor.
„M-a luat disperarea că trebuie să lucrez în domeniu”
Parcursul artistic al sibianului este la fel de întortocheat precum cărările de munte pe care obișnuiește să le bată de când era mic. A început cu desenul, pictând ba o vază, ba un altfel de obiect. Apoi a trecut la sora mai mai mare a acestuia, fotografia, după ce a primit un aparat foto, cu care s-a „jucat” mai multă vreme. Apoi a lăsat aparatul din mână și s-a îndeletnicit mai mult cu treburile lumești. După 2000 s-a reapucat de desen, după care a luat o pauză. Iar în 2005, când era pe punctul de a termina Facultatea de Inginerie, a fost lovit de realitatea șantierului pe care urma să lucreze. „M-a luat disperarea că trebuie să lucrez în domeniu. La facultate mi-a plăcut partea de proiectare, dar când am cunoscut șantierul și oamenii din domeniu, mi-am zis că nu e un mediu care mi se potrivește”, îmi spune Moga.
Și-a încercat norocul
Ca să iasă din impas, a încercat să găsească alternative. Fiind pasionat de muzică, a găsit un artist din Germania căruia i-a propus să îi ofere poze cu peisaje de iarnă, pentru ca acesta să le pună pe cd-urile, vinilurile, tricourile sale. „Dacă îmi spunea atunci să-i trimit o fotografie, ca să vadă ce fac, n-aveam nimic”, afirmă zâmbind fotograful. Norocul lui a fost că era în decembrie și peisajele de iarnă erau ușor de „capturat”. Spre surprinderea lui Alex, artistul a acceptat propunerea și i-a propus să pregătească un cadru de 10-20 de imagini, pentru designul casetei noului său album. Așa că a împrumutat un aparat de la un cunoscut și a plecat la Băișoara. Trei zile a stat în acea zonă, de unde s-a întors cu multe fotografii reușite. I-a trimis imaginile artistului și i-au plăcut. A luat „contractul”. De acolo a pornit toată cariera sa de grafic-designer și fotograf. „După acel album, au mai ieșit încă zece cu imaginile mele, și au început să vadă alți artiști ceea ce fac. Astfel au început să vină cererile”, spune Moga.
N-a mai putut desena
După ce i-a intrat „în mână” fotografia lui Alexandru, a revenit la desen și a început să le combine. „Țin minte că a apărut photoshopul și am început să fac mix-media, apoi am creat logo-uri pentru formații, designe de scenă, de toate. 17 ani numai acest lucru am făcut, combinat cu fotografie și desen. Apoi m-am lovit la spate, am avut șase hernii de disc, și nu am mai putut să stau jos să desenez. Așa că m-am ocupat doar de fotografie”, adaugă artistul.
Stilul nedefinit al lui Moga
Alexandru a lăsat creioanele deoparte câțiva ani, până în 2021. Când s-a pus la masa desen și aproape că nu s-a mai putut ridica. Într-un an jumătate a creat peste 300 de desene. „Ziceai că a explodat în mine toată acea lipsă care a fost”, exclamă entuziast artistul. Stilul lui Moga nu este unul definit, împrumută elemente de dark, fantasy, oculte. „Mă inspir și mă inspiram din Univers. Desenele mele nu au un concept anume. Vedem imaginea în cap, mă duceam repede și o schițam. Nu știu de unde veneau. Am avut oameni care se simțeau conectați cu stilul meu nedefinit, am destul de multe comentarii pozitive la desenele mele”, afirmă artistul.
„Eu mă regăsesc în natură”
Atunci când îl asculți pe Alexandru vorbind despre pasiunile lui, îți vine să te ridici de pe scaun și să îți pui și tu osul la treabă. Povestește cu atâta pasiune și energie, că efectiv ai în față un om care poate umple o cameră cu prezența sa! Cu toate acestea, preferă să stea mai mult în afara „civilizației umane”. „Eu mă regăsesc în natură. Acolo este liniște mea supremă, totul. Singur, sau cu familia. Sunt cel mai fericit când sunt în munți”, mărturisește Moga.
„Am avut o ședință foto pe care am putut să o pregătesc abia într-o lună de zile”
Alexandru a început să facă poze peisagistice, să capteze natura. „Nu puteam să văd oameni, îi «cropuiam». Dar după o vreme, nu am putut să văd imagini fără oameni”, râde Moga. Dar nu orice fel de oameni dorea să aibă fotograful în imagini, ci personaje tribale. „Vedeam personajul, îmi căutam omul care poate să-mi interpreteze ceea ce văzusem și apoi începeam să construiesc tot cadrul și recuzita; de la cercei, la pandantive, haine, făceam șapoul. Era un proces de o zi sau mai multe. Am avut o ședință foto pe care am putut să o pregătesc abia într-o lună de zile, numai pentru cinci, șase imagini. Am avut o serie la care trebuia să găsesc o vulpe. Am «colectat» una moartă din pădure, am ars-o, am curățat-o de oase. Am făcut prinderile de cercei, am făurit un pandantiv, un toiag cu cochilii lipite de melci…, o muncă destul de migăloasă”, îmi explică fotograful.
„Sunt ca un director nebun când fac ședințe foto…”
În ultimii doi ani, Moga face storytelling, de obicei cu personaje triste, de regulă femei. Construiește o poveste din 10-20 de cadre, poate chiar și mai mult. „Sunt ca un director nebun când fac ședințe foto, urlu, zbier. Sunt în filmul meu și trebuie să-mi iasă ce am eu în cap. Îmi vine povestea și spun «asta fac». Deja am văzut toată imaginea cu tot cu locație. Bat munții aceștia de 30 și ceva de ani, îi știu pe de rost. Noaptea, când mă pregătesc de somn, văd cadrul exact: cum trebuie să stea personajul, știu că o să ajung la acea oră ca să bată lumina de unde trebuie, dacă este ceață este și mai bine, va fi o atmosferă și mai apăsătoare.
Am avut o serie «Casa cu cioburi», în Cisnădioara, exact în fundul văii, pe Valea De Argint, unde este bariera. În acea zonă sunt două clădiri abandonate, mizerabile, infecte, nu știu ce a fost acolo, dar ca proiect sunt frumoase. Am ajuns întâmplător în fața acestora, m-ai uitat la ele și mi-am spus: «Știu ce e aici». Am luat o prietenă, i-am zis povestea și am mers să facem niște fotografii. A ieșit toată starea pe care mi-o imaginam, toată apăsarea plângerea. Când se uita în geam și era cu spatele, nu-i vedeai fața, dar îi simțeai greutatea care ieșea din ea”, povestește Alexandru.
,,Pe munte mi-e bine, nu mă doare nimic”
Deși fotografiile lui Moga sunt superbe, acesta fuge de expoziții și lasă imaginile să vorbească în locul său. „Fug de expoziții, deoarece am probleme cu statul în public, rămân fără voce. Am avut expoziții comune cu Fotoclubul Orizont, la UAP, am și prin afară, dar doar fotografiile mele. Nu am nicio expoziție singur și nu cred că o să am în viața aceasta, poate în următoarea. Pe munte mi-e bine, nu mă doare nimic, dar în oraș nu mă simt în elementul meu”, mărturisește fotograful.
„Cindrelul mi se pare poezie, iar Făgărașul, proză, ceva greu”
Îndrăgostit de natură, Moga a încercat să fie cât mai aproape de aceasta. Totul a pornit din copilăria sa, din Rășinari. „Zona unde am copilărit este legată de mine, inconștient. Pot să mă duc de mai multe ori în același loc și niciodată nu mi se pare la fel. Același copac, de fiecare dată mi se mai frumos. E ca un film pe care îl vizionezi de mai multe ori și tot găsești ceva nou. Cindrelul mi se pare poezie, iar Făgărașul proză, ceva greu”, mărturisește Alexandru.
Un vis împlinit. Oaza de liniște
Visul lui Moga, de a fi cât mai aproape de natură, a pornit acum 14 ani, când stătea pe un vârf de munte cu ai săi câini și se uita la o muchie de deal. Atunci și-a spus în gând: „Ce mi-ar place să am acolo o căsuță””. Și ca să vedeți că visurile dacă ți le dorești cu adevărat, devin realitate, acum aproximativ trei ani, a reușit să-și achiziționeze chiar acel loc.
Și de atunci târnăcopul a devenit cel mai bun prieten al său. Pentru că a început construcția unei cabane. „Mi-am urcat fundația, 600 de kg are, în decursul unui an de zile. Azi o piesă, mâine alta. Ținând cont că distanța între unde pot ajunge cu mașina și cabana este de 800 de metri, cu diferență de nivel de 300 de metri, este foarte greu de ajuns acolo. Eu fac 15 minute, care sunt om de munte, un om normal face 45, o oră”, îmi explică Alexandru.
Înconjurat de „sălbăticiuni”
Căsuța de pe munte a fotografului este ridicată. Acum lucrează la interior și este aproape în permanență prezent în acel loc, înconjurat de ciute, bursuci, căprioare, râși, lupi și alte animale sălbatice. Dar vecinul cel mai întâlnit al sibianului este ursul. „La urși e promenadă, îi știu pe toți. Am unul bătrân care a omorât o vacă de 600 de kg. Se vede pe mers, atitudine, greabăn, că are școală de omorât. Nu mi-e frică de ei, am experiență, m-am întâlnit cu zeci de urși. Ursul nu vrea să îți facă nimic, doar dacă din greșeală cazi între el și mâncare sau se simte în pericol, atunci atacă. El nu vrea să aibă de-a face cu tine, tu ești o bucată puturoasă pentru el”, spune Alexandru.
„Îmi place viața să o trăiesc în toate formele ei”
Căsuța lui Moga ar merita un întreg articol, dar acesta dorește ca acel loc să rămână doar pentru sufletul său. Nu-și face planuri. Lasă totul să curgă de la sine. „Niciodată nu am plănuit nimic. Doresc doar să am sănătate, bani de taxe și să-mi fie familia bine. Mie îmi place viața să o trăiesc în toate formele ei”, încheie discuția Alexandru.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
