Arta este mai mult decât o simplă privire în oglinda sufletului; este o călătorie personală a descoperirii și inspirației. Prin forme diverse precum pictura, muzica, literatura sau teatrul, arta adaugă culori în viața noastră.
Fiecare iubește arta în stilul său. Unii preferă culorile vii ori sumbre, alții caută abstractul sau realismul. Indiferent de naționalitate, sex, credințe și valori, orice individ are în ADN-ul său o frântură de creativitate, ceva ce nu se poate exprima și explica, ci doar simți.
Anca Frâncu, o sibiancă pasionată de frumos, a descoperit farmecul picturii în timpul perioadei de izolare din pandemie. Ceea ce a început ca o modalitate de a învinge plictiseala s-a transformat într-o adevărată revelație artistică și chiar într-o sursă de venit. A profitat de timpul în care am stat închiși în casă și a început să picteze fel de fel de lucrări: pictură pe pânză și diverse ornamente. Acum se mândrește cu peste 200 de lucrări.
„Se spune că pictura reprezintă starea sufletească a artistului exprimată în culori. Pentru mine, fiecare pânză devine o călătorie într-o altă lume, o lume infinită, plină de vise. Mai mult decât artă, aș numi ceea ce creez zâmbete, deoarece transmit exact această bucurie prin lucrările mele. Am fost creativă tot timpul, de când eram mică făceam tot felul de lucruri: îmi decupam hainele, mi le coloram, voiam tot timpul să fiu originală, să-mi exprim personalitatea prin ceea ce purtam. Pandemia a fost singura perioadă în care pot spune că mă plictiseam. Aduceam carton de la muncă și încercam să îi dau viață, să-l transform într-un ornament, dar mi se părea prea migăloasă, parcă nu mă regăseam în activitatea aceea. Într-o seară normală, am mers și mi-am cumpărat niște planșe și vopsea. Am zis să încerc, că nu am nimic de pierdut”, ne spune Anca.
Viață fără reguli, artă fără reguli
Pentru ea, pictura nu are reguli stricte sau stil definit, ci este o expresie liberă a stării interioare. Lucrul la primul tablou a fost suficient pentru a-și da seama că pictura o reprezintă și că practicând această activitate se detașează de toate problemele.
„Îmi plăcea atât de mult, încât mă trezeam noaptea din somn. Eram nerăbdătoare să mă apuc de o nouă lucrare sau să le îmbunătățesc pe cele pe care le aveam deja. Mi-am închipuit odată o planșă cu un șah și mă obseda faptul că nu reușeam să fac acei pioni, iar noaptea mi-a venit exact ideea cum să îi creez. Mă domina arta aceasta vizuală. Am căutat să merg la cursuri, dar mă gândeam că toate lucrurile pe care le-am făcut în viață, le-am făcut singură. Am greșit de 1000 de ori, dar nu mi-a părut rău nici măcar odată, ba chiar mă bucuram că știam cum să remediez problema în viitor”, transmite aceasta.
În vara anului trecut, Anca și-a arătat lucrările în cadrul unei expoziții la Sinagoga Mare, iar de atunci și-a dat seama că ceea ce o motivează să picteze este zâmbetul oamenilor. Mergând pe stradă, vedea multe fețe abătute, fără sclipire, iar ea s-a gândit că picturile ei nu i-ar motiva, dar le-ar provoca un zâmbet în colțul gurii: „La un moment dat am făcut în online o campanie, Creez pentru zâmbete, care a prins foarte bine. Voiam să schimb ceva, să creez pentru oameni și să aduc bucurie pe chipurile lor”.
Anca lucrează de 22 de ani într-o companie auto cunoscută în Sibiu și este dovada vie că job-ul și specializarea terminată nu au nicio legătură cu arta, căci dacă ești perseverent și te dedici, orice îți poate ieși.
O stare, nu un stil
„Pe mine mă întreabă mulți oameni ce stil de pictură am, dar eu nu am un stil, ci o stare. Dacă mi-aș crea un stil, ar fi în contradicție cu ideea de a crea pentru zâmbete. Eu nu mă pot raporta la toată lumea, suntem foarte diferiți și asta este foarte bine. Fiecare vede în artă ceva diferit, pentru unii poate un copac are o anumită semnificație, pentru alții poate e doar un copac. Eu chiar cred că atunci când pictez, o fac pentru cineva anume, chiar dacă nu știu exact pentru cine. Când sunt pusă în fața faptului împlinit am impresia că eu sunt doar un spectator, uneori mă mir de lucrurile pe care le fac. La început îmi plăcea latura dark-side, apoi m-am apropiat de culorile vii, energizante, cum e turcoazul. Atât timp cât trăiesc, învăț”, mărturisește Anca.
Deși urmărește pictori internaționali, Anca vrea să fie originală și liberă, fără reguli și interdicții. V-ați gândit vreodată cum ar fi să vă expuneți gândurile și stresul pe hârtie? Cum arată tabloul vostru, așa vă este și viața.
