În inima Sibiului, pe Calea Dumbrăvii, se găsește un mic atelier de restaurare pentru obiectele încărcate cu ani și uzură. Benonia Centea, o doamnă cu un zâmbet cald, este medicul care, cu grijă, conservă și restaurează tot felul de lucruri și lucrări.
Pe lângă conservare și restaurare, își dedică timpul culorii, pictând icoane. În atelierul său îi învață pe copii arta culorii, mulți dintre ei mergând la concursuri și olimpiade. Artista este răbdătoare cu ei și îi învață înțelesul în artă și importanța conexiunii cu lemnul, pânza sau sticla.
Este absolventă a Liceului de Artă în 1981 și absolventă a Universității Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Istorie și Patrimoniu, specializarea Conservare și Restaurare. Benonia povestește cu pasiune despre evoluția atelierului său: „Atelierul este deschis de foarte mult timp. Eu am început după terminarea liceului și am continuat 23 de ani cu o sifonerie și cu pictură. Din 2004 s-a transformat în atelier de restaurare, conservare și pictură. Nu mă satur niciodată, pentru că tot timpul am ceva de făcut în atelier”.
Artista colaborează cu Muzeul ASTRA și deși am crede că tinerii se îndepărtează de lucrul manual, ne spune că tot mai mulți copii sunt curioși și vin să învețe tainele picturii.
„Este o muncă, însă aici primești o altfel de satisfacție. Pe mine cel puțin mă liniștește, mă conectează, mă detașează de ce este în jur. Trebuie să facem totul din inimă”, e de părere Benonia.
Atelierul de pictură există pe Calea Dumbrăvii din anul 1982, iar atelierul de conservare și restaurare l-a creat în 2004 și permanent este plin cu lucrări ce au diverse stări de degradare. Am întrebat-o pe artistă ce îi place mai mult să facă: să restaureze sau să picteze? Cu rapiditate mi-a răspuns că nu există comparație pentru ea și nici nu le poate despărți. De la rame și până la mobilier vechi, Benonia găsește un leac pentru fiecare.
„Sunt moșteniri și mulțumesc lui Dumnezeu că și eu am o latură de moștenire. Tatăl meu picta foarte frumos. Și din partea fratelui bunicii, îl aveam pe Nicolae Brana, care a fost pictor de biserici și cu care ne mândrim sufletește. Biserica din Groapă este pictată de el și tot acolo am pictat și eu și am o mulțumire sufletească știind că acolo sunt lucrările mânuțelor mele și ale lui nene Niculae”, mărturisește artista.
Nicolae Brana, un simbol al Sibiului
Nicolae Brana a fost un renumit artist român, născut la 17 aprilie 1905 în satul Mohu din Șelimbăr. A excelat în diverse domenii artistice, inclusiv pictură, gravură, sculptură și ilustrație de carte. A studiat la Academia de Arte Frumoase din Cluj-Napoca și la Academia de Artă Julien din Paris, unde a fost ghidat de mari maeștri, precum Aurel Ciupe, Anastase Demian, Jean Paul Laurens și André Lhote. Contribuția artistului nu s-a limitat la creația artistică pură; el a ilustrat cu măiestrie cărți precum „Povești ardelenești” de Ion Pop-Reteganul și a realizat albume impresionante de gravuri, precum „Chipuri din sat” și „Miorița”. A fost răsplătit cu numeroase premii, printre care Premiul pentru artă „Anastase Simu”, Premiul Național al Salonului Oficial pentru Gravură și Premiul pentru pictură al Ministerului Artelor din România.
La capitolul provocări, Benonia spune că ușile împărătești ale bisericii din Hosman și bisericii din Lazaret și crucea din altar i-au pus răbdarea la încercare.
„La Hosman am muncit foarte mult. Am pornit cu gândul de a face doar o conservare a ușilor împărătești și am ajuns să o demontez toată. Am colaborat foarte frumos și cu Muzeul din Zalău, restaurând icoane pe sticlă și cred că mă pomenește de bine și de acolo”, își aduce aminte artista.
Expoziții peste expoziții
Prima expoziție de icoane pe lemn a avut-o în 1995, unde datorită Casei Franceze Ille et Villaine, a fost invitată să reprezinte Sibiul la Festivalul Internațional de Turism din Rennes. Atunci a expus 82 de icoane.
„Cred că nu te poți apuca de pictură, mai ales într-un lăcaș sfânt, dacă nu ai frică de Dumnezeu. Trebuie să ai putere, credință și binecuvântări cerești, pentru că altfel nu poți face nimic. Te gândești că în acea biserică, după ce pleci, rămâne lucrarea mâinilor tale, la care oamenii vin și se închină”, încheie Benonia.
Vizitând atelierul ei, am observat fel de fel de obiecte, însă printre icoane, pânze și mobilier, Benonia îmi arată cu bucurie prima ei icoană, realizată în adolescență.
Dacă ar putea schimba ceva, ar fi sistemul de învățământ. Ar readuce lucrul manual în școli și le-ar învăța pe fete să coase măcar un nasture și ar reînființa corul, care era o onoare, dar și o ieșire din peisaj pentru elevi.
Cum așchia nu sare departe de trunchi, fata artistei, Arta, duce taina picturii mai departe și le explică celor mici pașii spre reușită într-un astfel de domeniu.
