Cimpoierii din Transilvania sunt o trupă de muzică medievală, cu membri din mai multe orașe ardelene. Din 2008, muzica lor este prezentă la diverse festivaluri de reenactment istoric, precum și la târguri tradiționale, festivaluri de bere, convenții de tatuaj, festivaluri de film, evenimente private, săli de concerte, teatre, biserici, centre culturale și multe altele.
Repertoriul lor include în mare parte dansuri medievale de curte și dansuri țărănești, împreună cu cântece tradiționale din întreaga Europă, posibil datând din Evul Mediu, precum și propriile lor compoziții neo-medievale. Pe lângă autenticitatea pieselor muzicale, reprezentarea pe plan profesional este completată de utilizarea replicilor instrumentelor istorice: cimpoi, hurdy-gurdy, rauschpfeife, fidula, tobe medievale, tapan, cittern, flaut, percuții.
Îl întâlnesc pe unul dintre cimpoieri, pe Peter Moynahan, la un festival din Muzeul ASTRA, unde a venit împreună cu restul trupei să încânte urechile celor prezenți. Îl întreb de unde a plecat această trupă. „Inițiativa a plecat de la colegul nostru Mircea Goian, care este singurul membru încă din prima formație. Noi suntem o trupă gălăgioasă, stradală, nu cântăm muzică de cameră. Cântăm la instrumente vechi, de ceremonie, ce erau folosite de armate pentru a fi auzite de departe. Am auzit cu toții de expresia «a fost primit cu surle și trâmbițe»”, îmi spune Peter.
Cimpoiul, unul dintre cele mai vechi instrumente
Muzica pentru oameni a însemnat de-a lungul veacurilor un mijloc de exprimare a emoțiilor, fie ele de bucurie, fie de tristețe. Cimpoierii din Transilvania cântă din instrumentele lor pentru a păstra muzica veche, istoria. „Cimpoiul este un instrument documentat încă din antichitate. Până și împăratul roman Nero, în primul secol, cânta la cimpoi. Considerăm că noi cântăm muzica tradițional românească sau a altor culturi europene într-un mod cu adevărat tradițional, așa cum putea fi cântată acum câteva sute de ani. Orchestrele noastre de acum spun că sunt tradiționale. Ok. Și la ce cântă? La clarinet, la orgă, taragot, instrumente noi, nu poți spune că strămoșii noștri de acum 300 de ani cântau la taragot, nu exista așa ceva”, e de părere artistul.
Muzică nu numai din instrumente
Cimpoierii cântă nu numai din instrumente, ci și cu vocea, în diverse limbi. Peter îmi spune despre diversitatea limbilor în care cântă. „Noi cântăm în limbi vii, cum e româna, engleza, poloneza, dar și în limbi cu circulație limitată, cum ar fi limba bretonă, care mai este vorbită în nord-vestul Franței, limba occitană din sudul Franței, limba tătară, dar cântăm și limbi moarte, cum este limba celților. Lumea prinde ritmul, nu înțelege despre ce cântăm, dar le povestim noi.
Fiecare cântec își are povestea. Avem un cântec celtic care se numește «Epona» și este vorba despre zeița Epona, care este zeitatea celților. Este un cântec de luptă. În bretonă, cântăm despre trei marinari care merg pe mare, ajung pe malul celălalt și acolo se întâlnesc cu fată de la ei de acasă, din orașul Nant. În occitană cântăm despre un fermier care vede pe câmp un iepure, o vulpe și un lup, care dansează în cerc, este un cântec mai fantezist. Sunt povești tradiționale sau inspirate din viața de zi cu zi a oamenilor de atunci, din vânătoare, de pe mare, cântece de dragoste, desigur. Sunt și cântece de origine religioasă, de distracție, care spun de bere, vin, taverne”, îmi explică Peter.
Călugărul ce a „păstrat muzica” în zid
Există muzică păstrată prin viu grai, dar au fost oameni care au păstrat în scris muzica. „Au existat călugări care au contribuit la culegerea unor lucrări muzicale și le-au organizat. În România, colecția cea mai importantă este Codex Caioni, ce a aparținut unui călugăr din secolul XVII, un codex de melodii transilvănene ce a fost salvat fiind zidit în peretele unei mănăstiri și care a fost descoperit în a doua jumătate al secolului al XX-lea”, îmi spune artistul.
Sibiul, fără festival medieval
Cimpoierii Transilvaniei ar dori să fie mai prezenți cu muzica lor în Sibiu, dar, din păcate, nu se mai ține Festivalul Medieval în Sibiu. „Sibiul este fostă Capitală Culturală Europenă, dar încă rămâne un fel de capitală culturală a României. Este un oraș cu o strategie bună de a practica cultura și de a pune în valoare evenimentele culturale. Nu este un oraș extraordinar de mare, dar la nivelul la care este acum este mult peste altele. Teoretic aceste melodii vechi, pe care le cântăm noi, ar trebui să fie importante și foarte importante. Centrele județene de cultură ar trebui să salveze acest patrimoniu care intră în uitare. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă.
Ansamblurile, orchestrele, trupele de pe sate, care să cânte repertoriul vechi în orchestrație veche, sunt extraordinar de puține și din ce în ce mai rare. Mai mult, persoanele în vârstă mai participă la acestea, sunt foarte puțini tineri, iar aceste asambluri populare, care teoretic ar trebui să reprezinte tradiția, nu prea fac acest lucru. Cântă cu clarinete, saxofoane, repertoriul s-a diversificat din punct de vedere negativ. Dacă tu ești din Mărginimea Sibiului, cânți cântece și din Moldova, Oltenia, cânți de peste tot. S-au comercializat elementele moștenite”, e de părere artistul.
