Mi-a fost profesor, un semestru, la facultatea de jurnalistică. După care a plecat în America. Vreme de peste 20 de ani nu am știut nimic de el. Era unul din stirpea acelor profesori vectoriali. Pe care nu ai cum să îl uiți, chiar dacă te-ai intersectat cu el câteva ore pe săptămână, în cadrul unui curs prea repede ajuns la matcă. Ne-am reîntâlnit în urmă cu câteva săptămâni, la lansarea cărții universitarului Ion Dur, unde Daniel a vorbit despre gazetăria lui Eminescu.
Daniel Deleanu. S-a născut la Sibiu, în 1972. E căsătorit, are doi copii. Iar mai mult din jumătate din viață și-a petrecut-o în Canada și S.U.A. Acolo a predat în câteva universități cu profil filologic, remarcându-se de fiecare dată prin puterea extraordinară de muncă, creativitate, profesionalism și calitatea cursurilor sale. Din 2017, e Full Professor (profesor universitar) în America și, din 2018, în Canada.
Între altele, a predat ca profesor universitar de creație literară („creative writing”), literatură comparată („comparative literature”) și literatură universală („world literature”), la Writers College din Tampa, Florida (S. U. A.), cea mai mare școală de literatură din lume până nu demult (în limba engleză nord-americană, termenul „college” are semnificația de „univesitate”, fiind un sinonim al cuvântului „univesity”). Aici a susținut cursuri, atât teoretice (de „comparative literature” și „world literature”), cât și practice (de „creative writing”).
Despre cărțile sale au scris la superlativ, printre alții, criticul Harold Bloom (un fel de George Călinescu al americanilor), scriitorul franco-spaniol Fernando Arrabal (prieten al lui Picasso, Becket și Eugen Ionescu) și prozatoarea canadiană Alice Munro, câștigătoare a premiului Nobel pentru Literatură în 2013.
Astronom amator, a descoperit o stea neutronică, omologată de Asociația Astronomică Internațională, care acum îi poartă numele.
Selectat pentru cel mai important program de creație literară din lume
Cum a început însă aventura pe tărâmul american (și canadian). „Am plecat în 1995, într-un program de creație literară la Iowa University, din Iowa City (S.U.A.). Eram proaspăt absolvent de filologie. Am fost cel mai tânăr participant la acest program, care este cel mai important program de creație literară din lume. Dacă cineva vrea să studieze medicina în America, merge la Harvard. Dacă cineva vrea să studieze inginerie, merge la MIT (Massachusetts Institute of Technology). Cine vrea ceva pe filologie, în special creație literară, merge la Iowa. Mai fuseseră în programul respectiv câțiva scriitori români, în perioada 70-80: Adrian Păunescu, Ana Blandiana. După revoluție, doar Mircea Cărtărescu, din câte știu eu. Mi-a plăcut mult locul, atmosfera”, ne spune Daniel.
În timpul respectivului program, a fost invitat să țină un curs. Ulterior, a primit invitația de a preda aici. Dacă nu un curs permanent, având în vedere că începuse o carieră de succes și în România, atunci măcar un contract pe o perioadă ceva mai îndelungată. „Era un curs de literatură comparată, cu irizări în zona creației literare”, completează tânărul universitar.
La momentul în care e „ofertat” în America, deja avea o activitate prolifică în țară. Debutase cu poezie, însă scria și critică literară în mai toate revistele culturale din Sibiu. Debutul în volum se întâmplă cu „Efigiile himerei”, o plachetă de versuri apărută în 1992. Ulterior, publică și două volume de poeme în limba engleză. Și se înscrie la a doua facultate, cea de jurnalistică.
Aventura de pe tărâmul american
Se căsătorește și se stabilește în Canada. Continuă colaborările profesionale și în America, aceste două zone de lucru rămânând apoi pentru multă vreme constanta preocupărilor sale. De aici începe și devenirea „întru cadru universitar”. „Când am plecat de aici, eram absolvent a două facultăți (litere și jurnalistică), două mastere, a unui doctorat în filologie. Dar aceasta nu îi interesează prea mult pe americani și pe canadieni. Acolo trebuie să o iei aproximativ de la zero. Nu m-au trimis, neapărat, să fac cursuri (în afară poate de cele de pedagogie). Pentru ei contează foarte mult ceea ce publici. Și, în materie de publicație, îi interesează mai mult cărțile. Punctajele acumulate în România, publicarea prin reviste, pe ei nu îi interesează”.
Deși a plecat din România cu gradul de lector universitar, a trebuit să o ia de la început în parcurgerea și dobândirea competențelor universitare. Ajunge însă până la ultima și cea mai importantă treaptă, cea de Full Professor, atât în SUA, cât și în Canada. „Ceea ce se obține foarte greu, mărturisește Daniel Deleanu.
De regulă, într-o catedră există un singur profesor. Rar se întâmplă să fie doi. Foarte greu se obține gradul de Full Professor. Și, în general, la o vârstă destul de înaintată”. Pentru că dorește să se retragă în România și pentru că nu a acceptat noile condiții impuse de Writers College din Tampa (Florida), odată cu cumpărarea acesteia de către chinezi, lui Daniel Deleanu i s-a propus, fie să se mute în Noua Zeelanda, acolo unde s-a transbordat colegiul, fie să se… pensioneze. Cel mai probabil va alege a doua soluție, mai ales că eliberarea unui astfel de post e extrem de râvnită în mediul universitar.
Acum colaborează cu Asociația Profesorilor Universitari din Statele Unite și cu Asociația Profesorilor Universitari din Canada, unde face parte din anumite comitete de lucru. Și scrie. „Am avut mai multe oferte de la universități și din America de Nord, și din Europa, dar în momentul de față îmi doresc să scriu”, o spune foarte ferm Daniel.
Doarme puțin peste patru ore pe noapte și scrie în orice moment
Recunosc, m-a șocat volumul acesta fantastic de mare de cărți publicate. Aproape 2000! L-am întrebat cum face… ceea ce face! Cu o modestie nedisimulată, se confesează: „Iorga publicase peste 1.200 de volume (asta fără a socoti cele vreo câteva mii de articole pe care le-a publicat în peste treizeci de țări, care ar mai umple încă vreo câteva sute de volume). Iorga a fost un model pentru mine. Eu nu sunt istoric.
Deși am scris și cărți de istoriografie, de metaistorie, de filosofie a istoriei, nu sunt istoric. Iorga a fost un model pentru foarte mulți scriitori, de pildă, din generația interbelică, chiar și pentru cei care nu îl acceptau neapărat ca un mare istoric. Cazul poate cel mai celebru este cel al lui Mircea Eliade, care chiar intrase într-un conflict cu Iorga, inclusiv cu polemici prin ziarele vremii. Cu toate acestea, Eliade a spus că el îl admiră foarte mult și dacă a ajuns în punctul în care a ajuns, a fost pentru că l-a avut pe Iorga drept model. Model de lucru, de seriozitate.
Scriu încontinuu, 7 zile pe săptămână, chiar și între sărbători. De multe ori chiar și când călătoresc. În aeroport, întotdeauna când aștept un avion (de multe ori și în avion, în vacanță), scriu. Dorm 4.30 ore pe noapte. Doctorii îmi spun că sunt nebun, că nu o voi mai duce mult. Dar uite, de vreo 25 de ani de când fac asta, văd că sunt relativ sănătos”.
Ce scrie? „În domeniul filologiei, largo sensu, mă interesează foarte mult, de pildă, filosofia literaturii. Un concept care nu prea există la noi, nu se prea practică așa ceva. Cu foarte mici excepții. De regulă, literatura este studiată la noi doar din punct de vedere estetic. Și trebuie să rămână așa.
Bineînțeles că o operă literară, o operă artistică, în general, contează în primul rând din punct de vedere estetic. Dar și o abordare filosofică, de multe ori, chiar și când e întâlnită în România, nu e considerată o abordare filosofică. Deci mă interesează foarte mult filosofia istoriei, filosofia artei și orice poate fi abordat prin prisma filosofiei. Și orice poate fi abordat prin prisma filosofiei! Și eu o fac printr-un sistem pe care mi l-am construit. Și care se numește „logosofism”. E vorba de un sistem care pornește de la conceptul de logos, așa cum apare el la grecii antici, și pe care eu îl aplic în literatură, în cărțile de istorie, chiar și de știință”.
Lucrează întotdeauna în paralel. Și scrie inclusiv poezie, teatru, roman. „Eu nu scriu la birou. Nici nu am un birou anume. Întotdeauna scriu înconjurat de familie. Îmi place să îi simt lângă mine”, deconspiră puțin Daniel din secretul forței sale creatoare.
Urmărit de poliție și de serviciile secrete pentru „libertatea de exprimare”
Pentru unul din romane și-a riscat inclusiv viața privată: „Ceea ce se întâmplă în America de Nord și în Canada în ceea ce privește progresismul acesta și ideile woke este foarte grav. Și foarte puțini oameni în România înțeleg ce se întâmplă acolo. Eu cred că în momentul de față în România se discută în spațiul public mult mai liber decât în Canada și în Statele Unite.
Eu am publicat acum câțiva ani o continuare, să îi spunem, la romanul «Ferma animalelor», al lui George Orwell. De când am citit cartea, mi-am dorit cumva să se continue acțiunea. Și pur și simplu am plecat din locul în care s-a terminat romanul, prin 1944-1945, și am ajuns până în zilele noastre. Unul dintre personajele mele este Trudeau, prim-ministrul Canadei. Am avut un contract cu o editură destul de mare din Canada, pentru publicare. Am primit și niște bani pentru ca avans pentru a fi publicat. Și nu au mai vrut să îl publice. Mi-au lăsat și avansul.
Până la urmă, cartea a apărut la o editură mai mică. Însă după ce a apărut acest roman în Canada, am avut probleme. Am fost urmărit de către poliție, de către serviciile secrete, am dormit cu mașina poliției în fața casei. Am fotografii, am filmări cu aceste lucruri. Se întâmplă asemenea lucruri acolo, în momentul de față! Nu este o societate pe care să o urmăm. Nu trebuie să fie acestea modelele noastre. Cu atât mai puțin în spațiul academic și în cel cultural”.
Tibet și Peru. A descifrat, în premieră, două dialecte
A descifrat, în premieră, unul din dialectele tibetane asupra cărora și-au focusat studiul numeroși alți lingviști. Și un altul din Peru. Ambele concretizate apoi în volume de autor: „O altă carte la care am lucrat mult ar fi o gramatică a limbii dakini, un fel de dialect al limbii tibetane, pe care eu l-am descifrat, în premieră. Este un limbaj secret al unor mistici tibetani, care, printre lingviști, printre cei interesați de studiile tibetane, a reprezentat un mister timp de multe decenii.
Am petrecut ceva timp în Tibet, și fiind filolog, și lingvist, am studiat, cu metode moderne, limba respectivă. O altă carte ar fi – pentru că și acolo am petrecut ceva timp -, despre o limbă semasiologică din Anzii peruvieni care se numește quipu-yupana, pe care, tot așa, am descifrat-o”.
L-am întrebat pe Daniel Deleanu care e cartea pe care ar aduce-o în discuție când e vorba de lucrările la care ține cel mai mult. „Cred că ar fi «Limba animalelor» (The Language of Animals). O carte în care demonstrez că animalele… vorbesc. Pornind de la definiția limbajului uman, adică de la definiția pe care lingviștii și poststructuraliștii de astăzi o dau limbajului, am demonstrat, în această carte, că modul în care comunică animalele este foarte asemănător, dacă nu chiar identic din punct de vedere al structurii lingvistice, cu limbajul uman.
Pornind, încă o dată, de la definiția pe care lingviștii înșiși o dau limbii folosite de oameni. Cartea l-a făcut pe Noam Chomsky, celebrul lingvist american, care a refuzat o viață întreagă să accepte ideea că animalele ar putea folosi un limbaj asemănător celui uman, să își schimbe radical părerea în această privință. O spune și într-un interviu pe YouTube”.
Dintre cărțile sale traduse în limba română, și care au avut un impact remarcabil, amintim doar „Iisus în Islam”, apărută în 2003, o traducere a volumului său „The Islamic Jesus: The Portrait of Jesus in Islamic Literature and Tradition”.
O stea care îi poartă numele
Daniel Deleanu e pasionat încă de mic de astronomie. Așa se face că a descoperit o stea, care acum îi poartă numele. „Mergeam cu tatăl meu, pe la sfârșitul anilor ’70, la un cerc de astronomie pentru amatori, la Muzeul Științelor Naturii. Am înțeles că mai există acest cerc și în ziua de astăzi. Mergeam acolo, se țineau de două ori pe săptămână aceste întâlniri. Eram prin clasa a II-a, a III-a poate. Pe atunci apăreau și anuarele astronomice, scoase de Harald Alexandrescu, un astronom român destul de celebru. Le cumpăram în fiecare an”.
Ajuns în America, apoi în Canada, își cultivă, la alt nivel, această pasiune. Începe să frecventeze observatorul astronomic din Toronto, unul din cele mai performante din lume. „Ca amator. Diletant, în sensul primar al cuvântului”, o spune cu modestie. „La câte trilioane de stele există în univers, a găsi încă una nu este ceva ieșit din comun, mărturisește el despre descoperirea acestei stele. Ce este interesant poate la această stea este faptul că este o stea neutronică (neutron star) și aceste stele sunt puțin mai deosebite din punctul de vedere al alcătuirii fizice. De aceea a și fost catalogată într-o ediție specială.
Există cataloage ale Asociației Astronomice Internaționale, în care e stabilit dacă respectiva stea are sau nu o anumită identitate astronomică. Se trec coordonatele astronomice, de regulă i se dă un nume, codat (cel oficial) și i se atribuie și un nume format din litere. Așa am ajuns și eu să mi se atribuie numele pentru steaua descoperită de mine.
Am și scris o carte pe această temă, «Logonic Stars», unde lansez o ipoteză cum că stelele neutronice de tipul celei descoperite de mine în constelația Lacerta sunt o categorie aparte, pe care am denumit-o «stele logonice», pornind de la ipoteza unei particule subatomice pe care eu am numit-o «logon» (desigur, de la «Logos», adică face și ea parte din sistemul meu filosofic numit «logosofism», în jurul căruia, cu excepția beletristicii, se învârte cam tot ceea ce am scris”.
Nu îl veți găsi pe rețelele de socializare
L-am întrebat pe Daniel ce îl ajută să meargă mai departe, să aibă un asemenea tonus. „Credința în Dumnezeu, în primul rând. Și bineînțeles, familia. Am două fete: Paula, cea mare, este în Canada, iar cealaltă, Maria, care e născută în Toronto, s-a decis să trăiască aici pentru că îi place România, îi place foarte mult și Sibiul. După ce a studiat pianul la Royal Conservatory of Music din Toronto și a absolvit, magna cum laude, două facultăți la University of Toronto (psihologie și istoria artelor), a început din toamnă un master în psihologie la Sibiu, de care e foarte încântată”.
Interlocutorul nostru are o fobie a reflectoarelor. Nu e pe rețelele de socializare, nu îi place să se afișeze public, se lasă greu convins să vorbească despre el. Și aceasta pentru că, spune el „îmi place să rămân o persoană privată. De aceea nu am nici cont de Facebook. Câteva persoane mi-au făcut o pagină pe Wikipedia, pe care eu am șters-o”.
