„Azi fac acum această meserie pentru că mă bucură, îmi dă viață, mă face să mă simt bine și că vreau să ridic întrebări oamenilor care vin la spectacole”, îmi spune David Cristian, actor la început de drum, care a visat toată viața lui să joace pe scenă. Tânărul de 24 de ani, născut în Ajun de Crăciun, a venit pe lume la Târgu Jiu, județul Gorj. Tatăl a fost antrenor de baschet, iar mama a lucrat o perioadă în orașul natal al lui David, apoi a plecat în Italia.
„Am făcut handbal de performanță opt ani de zile. Primul scop a fost să fie handbalist, până am descoperit zona artistică”, spune David, cu care povestesc în redacția Sibiu100% la o cafea cu emoții. E primul său interviu pentru presa locală. „Actoria se leagă foarte mult de a face performanță, fizică, psihică, muzicală. Chiar acum se face la București un spectacol, se numește «Meciul de handbal»”, continuă actorul.
O meserie predestinată
David a plecat, ca majoritatea actorilor, cum spune și el, de la imitație. „Cred că pe la 8-9 ani am început să imit părinții, colegii, profesorii, tot ce făceam, o făceam pentru amuzamentul meu. Mă puneam în diverse situații, nu trebuia să treacă o zi fără să imit pe cineva. Aveam o perioadă când îl imitam pe Spiderman. Și nu oarecum, îl făceam pe Spiderman al meu. Îmi cumpăraseră ai mei o mască și odată ce o puneam pe față, nu mă mai oprea nimeni și nimic. Stăteam pe trotuar și îmi imaginam că merg pe tavan. Chiar acum 7-8 luni, într-un casting, la spectacolul «Ultima generație», m-au întrebat cei din comisie care ar fi personajul meu ideal pe care aș vrea să-l joc. Le-am răspuns: Spiderman”, mi-a zis David.
„Nu ești actor doar când ești la teatru. Această meserie te poartă peste tot”
După Spiderman, David și-a ales un stil medieval, imitând personaje ca vikingii. De aici și stilul pe care îl are acum. Părul său blond lung, unit cu barba, la fel de bălaie, statura impozantă și privirea pătrunzătoare, îl fac rupt din serialul „Vikings”. Nu are vreun idol, apreciază actorii care și-au găsit identitatea și ia ce e mai bun de la ei.
„Nu m-am oprit niciodată la un idol, îmi place să iau ce-i mai bun de la fiecare interacțiune cu orice actor. Eu fur de la fiecare câteva ceva, fur de la ei, pun pe mine. Recent, am prins foarte multă încredere de la actorul Nicu Mihoc. Am admirat foarte mult modul său de lucru, liniștea pe care o are și pe care o emană pe scenă și în afara acestuia. Felul cum gestiona fiecare situație, ieșitul afară în pauză, sunt detalii care construiesc un actor bun înainte de a fi pe scenă. Nu ești actor doar când ești la teatru, această meserie te poartă peste tot. Mă simt foarte bine când sunt lângă oameni care mă ajută să cresc”, povestește Denis.
„Cu școala nu am avut niciodată o relație bună”
A început Liceul Economic „Virgil Magiaru”, dar nu s-a regăsit, ca majoritatea artiștilor printre numere, așa că după doi ani a continuat la filologie, la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”. „Cu școala nu am avut niciodată o relație bună, nu mi-a plăcut, mi se părea că-mi ocupă prea mult timp și nu-mi dă voie să fiu atât de creativ, cum mi-aș fi dorit să fiu. Erau profesori care mă înțelegeau și mă lăsau să-mi fac de cap, dar de multe ori eram limitat. Dar când eram la Colegiul Național «Tudor Vladimirescu» făceam spectacole caritabile ca să scap de absențe. Scriam scenele, ne puneam într-un restaurant și organizam publicul. Eram cinci copii care voiau să facă acest lucru. Temele le luam din cotidian, ne adaptam la contextul de atunci, băgam și politică, chiar dacă nu știam cât de mare importanță aveau cuvintele”, mărturisește tânărul.
A fost legat de Sibiu de mic
Denis a fost legat de Sibiu de mic. Are un unchi în orașul nostru, la care își petrecea vacanțele. Așa că a visat să urmeze facultatea aici. Asta a și făcut. S-a pregătit cu două monologuri, unul comic, unul dramatic și mai multe poezii de toate felurile, plus povestiri.
„Au fost două zile. Una când am venit cu un exercițiu de improvizație, în care m-am întâlnit cu toți concurenții, apoi a venit cea cu monologurile. Mie mai degrabă îmi dai ceva viu să fac, decât să vin de acasă cu un text și să am limite. Sunt de părere că un spectacol nu e la fel cu altul. Mi-aduc aminte că în comisie erau oameni pe care atunci nu-i cunoșteam, somități, cum ar fi Constantin Chiriac, Adrian Neacșu, Diana Fufezan, Adriana Bârză, oameni care mi-au fost profesori. Atât de preocupat eram de monologuri, încât nici nu m-am mai documentat cu cine mă voi întâlni. A fost mai bine, că nu am avut atâtea emoții”, spune actorul.
Anii de facultate
Nu a trecut mult timp de când David a terminat studiile universitare, apoi cele postuniversitare, la specializarea „Arta actorului și tehnici interpretative în artele spectacolului”. „Anii de învățământ superior mi s-au părut o poveste foarte frumoasă. Poate mulți dintre colegii mei o să zică că exagerez, dar nu este așa. Mi-aduc aminte și de primul botez al scenei. Aveam examen, iar eu trebuia să intru cu o lumânare într-un spectacol. Am exersat vreo 3-4 săptămâni acea scenă, nici nu știu cât am repetat. Tot negru în sală, eu intru cu lumânarea aprinsă, partenera mea era întinsă, dormea.
«Othello și Desdemona» era piesa, scena uciderii, examen de Shakespeare, anul II. Înainte de a intra pe scenă, am lăsat lumânarea și sfeșnicul în grija lui Călin, colegul meu de atunci. I-am zis: «Călin, nu atinge această lumânare, deoarece am examen și mi-e că nu se aprinde». «Stai, mă, David, liniștit, cum să nu se aprindă? Las-o aici», mi-a răspuns. Înainte să intru în acest examen, când ajung la scena, iau sfeșnicul, aprind lumânarea și văd că doar pâlpâie puțin. «Căline, ai umblat la ea?». «Nu.» Un alt coleg mi-a spus că al meu tovarăș Călin a pus mâna pe fitil și nu se mai aprindea lumânarea. Am intrat pe beznă cu un licăr mic de lumină. Toată lumea râdea, m-am împiedicat, scena era dramatică, m-am simțit ciudat. Lumânarea s-a stins, am intrat, o aprindeam, se stingea, tot așa. Până într-un final am aprins lumina ca scena să se poată desfășura conform planului”, îmi povestește râzând actorul.
„Jocul de-a vacanța”
David are un fel de a povesti care te prinde. Un actor adevărat nu ar folosi minciuna pentru a te atrage. Cel puțin așa crede interlocutorul meu. „Mi-aduc aminte de primul rol principal ce l-am avut, dinainte să fiu angajat. În «Jocul de-a vacanța», sub regia lui Florin Coșuleț, am fost Ștefan Valeriu. A fost o experiență minunată. Nici nu știu cu ce aș putea compara. Pentru un actor tânăr, care nu a simțit atât de multe lucruri, scenic vorbind, este ca și cum te-ai arunca într-o apă adâncă de cinci metri neștiind decât foarte puțin să înoți. A fost text foarte mult, acțiune foarte multă. Jucam cu actori ai teatrului mult mai mari, mai experimentați ca mine. Aceasta poate fi o capcană, poate fi un avantaj. Eu l-am privit ca un plus, pe principiu «înveți, furi și evoluezi»”, crede David.
Ce va face David la FITS
David, deși are înfățișare de viking, crede că s-a născut să facă comedie. „Dacă ar fi să aleg, aș fi de acord cu orice rol, dar zona mea de confort este comedia. Îmi place să fiu vulnerabil, iubesc drama, îmi place să mă simt eliberat. Acum, spre exemplu, că vine festivalul FITS, am un monolog în care am ocazia să mă descarc. Abia aștept acel moment, în care merg pe scenă și vorbesc cu publicul, le spun o poveste. E ca o terapie cu publicul. Plus că voi juca în spectacolele: «Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte», «Ultima Generație», «Electra», «Lungul drum al zilei către noapte», «Iarna și Faust». Acest eveniment reprezintă zece zile este sărbătoare pentru toți locuitorii orașului. Dar pentru actori e muncă, fiind implicat în atâtea spectacole, încât nu poți să te bucuri de spectacolele altora”, spune David.
A fi actor este un privilegiu
„Actorul nu poate schimba lumea, nu poate schimba vieți, dar ce poate face, este să ridice întrebări. Atunci când pleacă omul de la un spectacol, să plece cu un semn de întrebare. A fi actor este un privilegiu. Iar, dacă mă întrebi pe mine, David, rolul meu este să te fac să te simți bine, fie că sunt pe scenă, fie în afara acesteia. Să bem o cafea, să plângem împreună, să ne vindecăm unul pe altul. Dar, ca actor nu ești mai presus de nimeni, nu cred în acest lucru, fiecare om este bun pe meseria sa. Pune un pește să se cațăre în copac, poate?”, e de părere tânărul.
„Fac acum această meserie pentru că mă bucură”
L-am întrebat pe actor care ar fi rolul vieții lui, iar David ar vrea să joace un super erou, dar nu cu pelerină. „Răspunsul la această întrebare se va schimba întotdeauna pentru mine, de la lună la lună, de la un an la altul. Azi fac acum această meserie pentru că mă bucură, îmi dă viață, mă face să mă simt bine, vreau să ridic întrebări oamenilor care vin la spectacole și mă bucur că mă întâlnesc cu oameni foarte faini și foarte frumoși, mult mai experimentați decât mine, și în viață și meserie. Actoria mă păstrează actual, viu și nu-mi lasă mintea să doarmă”, concluzionează David.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
