Pentru cine este crescut la Munte e ușor de înțeles argumentul credinței. El ne aduce aminte că într-o dimineață plină de ceață, după vreo furtună grea, când te așezi cu fața spre munte este acolo, în ceață și sub respirația grea a ploii, dar acolo. El locuiește în norul ce-l acoperă nu doar pentru că este în mintea ta, ci pentru că el este acolo. Aceasta este Duminica Sfinților Români.
O realitate dincolo de norii unei Românii toxice, în care contează absolut orice, mai puțin sfințenia vieții. O Românie reală, un prag de existență care depășește existența și care ne înnobilează dincolo de durerea dărâmării clipei de acum. O Românie ca un metanier de lumină în care fiecare Sfânt înseamnă un „Doamne, Iisuse” rostit ca un oftat plin de sens, împlinit în sensul Învierii.
Duminica aceasta, a doua după Rusalii, este numită Duminica Sfinților Români. Fără urmă de filetism – să nu fie – ori naționalism ieftin. E Duminica voievozilor și țăranilor luptători pentru Evanghelie, a maicilor și călugărilor nevoitori în vetre de lumină, a învățaților și neînvățaților dintr-ale lumii, dar plini de duhul trăirii Evangheliei. E ziua celor din detențiile tuturor regimurilor în care cnutul și lovirea au fost mai de preț decât iubirea. A celor care au scris și a celor care au tăcut, a celor care s-au rugat ori a celor care au suferit în tăcere.
E ziua în care pomenim Liturghia în limba română. Și pe cei care ne-au dăruit inima lor în texte de o fragilitate sufletească plină de rai. E ziua în care Raiul răzbate de un frison de rostire românească. E Duminica ambelor maluri de Prut și a tot ce are limba română lucind de dor pe prispa Iconostasului.
E Duminica oamenilor care au înțeles Evanghelia, au asumat-o și ne-au dăruit-o drept mod de viață. E Duminica în care ne iartă Dumnezeu și pentru că vede, o dată în plus, că nu suntem numai neatenți și miopi duhovnicește. E ziua în care Dumnezeu ne îndeamnă să ne bucurăm de livada duhovnicească izvodită din prescura de har a neamului din care ne tragem viața.
Duminica acesta nu este numai despre „Deșteaptă-te, române”, ci și despre „cu noi este Dumnezeu”. Nu este despre lozinci lipite pe fruntea Țării, ci despre cuvintele care ne unesc cu Cerul, făcând din Țară locul unde Hristos nu ar refuza traiul.
Oricât de nebunește pare ceea ce scriu, știu că este așa. Știu pentru că este Duminica în care Biserica ne reamintește că străbătând Duhul Sfânt printre noi, pe unii i-a ales să ne fie mărturie. Că printre noi trec sfinții! Și rostesc vieții împlinire pre limbă română! Învățată în tălmăciri din Cazanii și rostiri de noapte întru priveghere. Pentru că înainte de a fi pe buzele noaste, limba română a fost în inima lor, Sfinților României din Cer!
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
