5.2 C
Sibiu
vineri, ianuarie 31, 2025

Fii înger pentru semenii tăi! Salvează trei vieţi! Campanie de donare de sânge

Cele mai citite

O nouă acţiune socială lansată de deputatul de Sibiu Raluca Turcan Nu este pentru prima dată şi nu va fi nici ultima cu siguranţă, sibienii fiind obiş­nuiţi cu astfel de acţiuni, când Raluca Turcan, deputat de Sibiu în Parlamentul României, lansează o campanie umanitară. Și, tot ca de obicei, este vorba despre rezolvarea punctuală a unei probleme stringente: lipsa sângelui din unităţile sanitare. Chiar dacă este aproape o datorie a fiecărui cetăţean să doneze sânge, de obicei este nevoie şi de aportul unor personalităţi care să-i îndemne pe oameni să facă un asemenea act de voluntariat, prin care să-şi ajute semenii. Raluca Turcan şi-a înţeles perfect menirea din acest punct de vedere, asumându-şi de nenumărate ori rolul de leader în astfel de iniţiative. Prin urmare, va lansa în curând o nouă campanie de donare de sânge, în sprijinul Centrului de Recoltare şi Transfuzie Sibiu. Sugestiv intitulată „Fii înger pentru semenii tăi! Salvează trei vieţi!”, acţiunea se va desfăşura în zilele de 5, 6 şi 7 noiembrie 2012 în cadrul Centrului, al cărui personal medical se va ocupa cu mare grijă de toţi sibienii care vor considera că este momentul să-şi ajute semenii. Sângele donat va ajuta bolnavii din spitale care aşteaptă să fie operaţi, victimele unor accidente sau pe cei care suferă de boli grave, bătrânii suferinzi, tinerii sau copiii abia născuţi, cu mari probleme de sănătate. „La Sibiu, suntem o comunitate de inimi şi de oameni cu suflet, iar donarea de sânge este un gest aparent mic, dar incomensurabil ca importanţă, pe care îl putem face pentru a ne ajuta semenii aflaţi în suferinţă”, a declarat Raluca Turcan. Raluca Turcan este unul dintre puţinii oameni politici la nivel naţional care au considerat important să se implice constant, atât prin acţiuni punctuale, cât şi prin legi făcute în Parlament, în viaţa comunităţii. Astfel, a contribuit prin atragerea de donaţii la înfiinţarea unui salon de zi în cadrul Secţiei de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu. Apoi, împreună cu Fundaţia Edelweiss din Sibiu, în martie 2009, a lansat o campanie de informare a femeilor din Sibiu asupra modalităţilor de prevenire a cancerului de sân şi de col uterin, „Campania Roz”. De asemenea, în colaborare cu Bisericile din municipiul Sibiu şi Asociaţia Femeilor Creştin Ortodoxe, a oferit mese la cantinele sociale, atât pensionarilor, cât şi persoanelor nevoiaşe, iar în 2010 a lansat proiectul „Solidaritate în faţa crizei”, prin care, lunar, au beneficiat de sprijin cu alimente familii din municipiul Sibiu. Prin urmare, noua campanie iniţiată de Raluca Turcan nu este o surpriză. Este doar implicarea firească în rezolvarea problemelor sociale şi de sănătate ale sibienilor, în continuarea altor campanii sociale similare, derulate de-a lungul anilor la iniţiativa deputatului de Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

Peste 5.600 de șomeri la sfârșitul anului trecut în județul Sibiu

La sfârșitul lunii decembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu erau înregistrați 5.608 șomeri...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect