7.9 C
Sibiu
marți, decembrie 17, 2024

Magia Crăciunului în vitrinele Sibiului: Arta designului care cucerește orașul

Cele mai citite

Cu toții am observat cum vitrinele și fațadele companiilor din Sibiu se animă prin decorurile impresionante, mai ales acum, în perioada Sărbătorilor de iarnă.

Peste tot vedem globuri supradimensionate, coronițe, fundițe, instalații de lumini, accesorii inedite și câte o poveste personalizată pentru fiecare decor. În spatele acestor decorațiuni stă un plan, măsurători, analiză de brand, structuri demne de un tâmplar, elemente de croitorie, design floral, artă decorativă și multă muncă.

Cam aceasta este descrierea meseriei de Designer de vitrine, o calificare pe care Ioana Nechifor, creative director la City Flowers by Ioana, a obținut-o în urma unui curs la Universitatea de Arte din Londra. Ioana a obținut în trecut atât Cupa României de Artă Florală, cât și locul I la Concursul Național de Aranjamente Florale, deținând în Sibiu, de peste 11 ani, un atelier de design floral și un depozit de flori en-gros, împreună cu echipa sa frumoasă de floriști.

Cum ați început?

Încă de acum aproximativ 4 ani am început să oferim clienților perspectiva decorării vitrinelor pentru diverse perioade din an: Crăciun, Sf Valentin, 1-8 Martie, Paști, Vară, Toamnă. Am fost impresionați și inspirați de vitrinele de pe marile bulevarde din Londra.
La început a fost o aripă a designului floral, însă în timp lucrurile au evoluat foarte mult și am simțit necesitatea unei pregătiri mai intense în acest domeniu.

De unde vă procurați materialele?

În prezent deținem și un depozit generos de recuzită care se îmbogățește continuu. Ne aprovizionăm cu materiale din diverse țări, însă creăm multe elemente la noi în atelier și încercăm să nu repetăm nimic, de fiecare dată căutăm idei diferite de tot ce am făcut în trecut.

Ce spun clienții?

Clienții ne mărturisesc faptul că de când își decorează fațadele oamenii se opresc, fac poze, postează în social media, iar locația lor devine mult mai vizibilă. Desigur că acest fapt se reflectă și în vânzările lor. Am identificat chiar o “competiție” între companii, fiecare dorindu-și cel mai frumos decor, mai impresionant decât anii trecuți și mai “instagramabil” decât al vecinului.

Cât costă astfel de decoruri?

Desigur că prețul depinde mult de dimensiunea vitrinei și complexitatea decorului, cât și valoarea elementelor folosite. Un magazin mic cu un geam și o ușă poate porni de la 300-400 euro, o valoare medie este în jur de 2000-3000 euro, pe când o clădire mare cu un decor complex poate costa și zeci de mii de euro. Nu există o regulă, fiecare companie își evaluează bugetul pe care îl poate aloca pentru această nouă formă de marketing.

Ce se poartă? Există un trend?

Nu putem să nu observăm cum fundițele supradimensionate au invadat orașul! Cu toții ne informăm și ne inspirăm din trendurile din străinătate, însă punem mult accent și pe profilul companiei, al produsului și personalitatea proprietarului, pentru că e foarte important ca lui să îi placă, să simtă că îl reprezintă, îl bucură, și transmite mai departe această energie.
Anul acesta am folosit mult roșu, care rămâne în continuare în topul preferințelor alături de puțin auriu, însă am decorat și cu tonuri de cupru-portocaliu-natur, cu mult lemn, conuri și plante uscate naturale, mixuri de conifere: brad norvegian argintiu, pin, tuja, cetină românească, etc.
De asemenea, tonurile pastelate: roz, bleo, crem, alb, alb-holografic (cu reflexii multicolore) completează frumos un decor mai modern, nu doar pentru vitrine, ci și pentru interiorul locuințelor. Îi încurajăm pe clienți să aleagă ce li se potrivește în detrimentul a “ce se poartă”.

Ce planuri aveți pentru anul viitor?

Intenționăm să planificăm decorurile și mai din timp decât anul acesta, pentru a putea mulțumi cât mai mulți clienți. Timpul și echipa sunt cele mai valoroase resurse în această perioadă.

Ce le spuneți celor care visează la un decor de Crăciun dar nu au resursele necesare?

Le spunem că există multă frumusețe în jurul nostru, trebuie doar să deschidem ochii să o vedem, și să investim puțină muncă să o punem în valoare. La o simplă plimbare prin natură putem aduna câteva crenguțe de brad, conuri, bucățele de lemn, mușchi de pădure, măceșe, porumbe, paie și frunze uscate, ghindă, nuci, etc. Să avem Sărbători frumoase în suflet, ca să putem vedea mai clar frumusețea din jurul nostru!

Redacția Sibiu100%

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Weekend de poveste în Mediaș. Moș Crăciun ajunge la Târgul de Sărbători și aduce o mulțime de concerte

La finele acestei săptămâni, Piața Corneliu Coposu din Mediaș se transformă într-un loc de poveste plin de activități și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect