„Mă face să mă trezesc dimineața puterea credinței, a prieteniei și poezia”, îmi spune, cu o voce care pare prima oară un scâncet, Nicoleta Viorica Todirișcă, o fată care a trecut peste dizabilitățile sale prin glasul lui Dumnezeu și al poeților.
O greșeală transformată în „avantaj”
Pe Nicoleta am întâlnit-o la lansarea volumului „Conexiuni”, o antologie a tinerilor scriitori editată de Casa de Cultură a Studenților. De când am auzit discursul optimi al tinerei de 27 de ani, țintuită în scaunul cu rotile, am zis că trebuie să aflu ce o face să se trezească dimineața cu zâmbetul pe buze. Așa că am vizitat-o la domiciliul ei, o casă care ascultă zilnic șuieratul trenurilor.
Aici mă așteaptă mama tinerei, Elena Valerica Todirișcă, o femeie hotărâtă care se mândrește cu fetița ei, chiar dacă pentru aceasta soarta nu a fost aparent una prietenoasă, având în vedere că a fost diagnosticată cu tetrapareză spastică. „Nicoleta a avut probleme încă de la naștere. Doctorul nu a oxigenat-o la timp, și atunci i s-au afectat unele celule de la creier. Până la 11 zile, medicii nu i-au dat șanse de supraviețuire”, îmi spune mama fetei, adăugând că numai Dumnezeu i-a dat zile, în timp ce o mângâie părintește pe păr.
„Am trecut peste toate. De când am ieșit din maternitate, a făcut o recuperare continuă”, continuă acesta zâmbind. Soțul ei lucrează la CFR, este impiegat de mișcare: „dă drumul la trenuri să circule și le oprește”.
Nu a fost lăsată să-și urmeze visul
Trenul vieții Nicoletei pornește din stația unei grădinițe de cartier. „Spre marea mea onoare și uimire, m-am întâlnit cu doamna educatoare de atunci, Alina Mag, care pe când eram la grădiniță era în primul an de învățământ. După 10 ani, într-un altfel de context, și ajunsă profesoară la modulul psiho-pedagogic, ne-am reîntâlnit și a fost un moment foarte emoționant. Pentru mine a rămas doamna educatoare”, îmi mărturisește Nicoleta.
Tot acesta a ajutat-o în momentul în care voia să se înscrie la modulul-psihopedagogic. „Când să mă înscriu la modul, secretara mi-a spus că ce îmi trebuie mie să fiu profesor, ce îmi trebuie modul? Atunci doamna mea educatoare, Alina Mag, care era în sala de vis-a-vis, și-a oprit cursul, a venit și i-a zis secretarei: «A fost eleva mea, ea poate să urmeze cursul»”, povestește tânăra.
O actriță pe scena vieții
Anul acesta, după trei ani de psihologie și un master tot în acest domeniu, Nicoleta a vrut să se înscrie în învățământ la o școală pentru persoane cu dizabilități, dar nu a fost lăsată nici să își susțină examenele. Până să ajungă la facultate, sibianca a urmat liceul de filologie „la Ghibu”, deși prima opțiune a fost la Colegiul Național Octavian Goga, secția actorie. „Nu-mi plăcea engleza de nicio culoare și am ajuns să-mi dau teza la engleză. Până la urmă am dat Bacul în germană, am competență în această limbă, dar nu am mai vorbit cu nimeni de mult”, îmi spune tânăra, iar mama intervine: „Îi plăcea și engleza, a început foarte bine din grădiniță, dar pe drum s-a pierdut, deoarece a tot schimbat profesoarele, șase la număr. Apoi a urmat șase module de teatru, ea voia să intre la teatrul la Ghibu, dar în anul în care a început, nu a fost clasă”.
„A fost un elev care nu voia să lipsească de la niciun curs”
Nicoleta stă rezemată pe o pernă, sub privirile duioase și grijulii ale mamei. Mă uit prin cameră și observ multitudinea de diplome ce sunt prin încăpere. „A fost un elev care nu voia să lipsească de la niciun curs, nici când era bolnavă. A zis doamna doctor că a întâlnit rar copil ca ea. A lipsit într-a IX-a o lună și i s-a părut prea mult. Mai spuneau și în facultate: «Nicoleta, mai chiulește și tu», pentru uneori că ajungea să rămână singură la cursuri”, spune mama fetei.
Printre vârstnici
Astăzi, Nicoleta face voluntariat la un azil pentru persoane vârstnice. „Părintele de la azil mă știe de când eram domnișoară, a botezat-o pe Nicoleta, o are la suflet ca pe copilul lui. A vrut-o neapărat în colectivul celor în vârstă. O dată pe săptămână face un fel de consiliere cu persoanele în etate și tot felul de activități, ateliere de lucru manual, cusut, broderie, a făcut și spectacole de teatru pentru aceștia, cu profesorul Lucian Dragotă. A făcut serbare de Paști și Crăciun”, spune mama. „Fac voluntariat pe unde pot. De când mă știu am vrut să fiu profesor sau actriță”, intervine fata.
Începuturile în poezie
Prima poezie scrisă de Nicoleta a fost în clasa a III-a, în revista școlii, «Discipolus», creație cu titlul «Primăvara». Apoi au urmat mai multe scrisori pentru diverse stări: „A fost modul meu de a sta cu mine și de a vorbi cu ce m-a marcat: frica, ambiția și speranța. Recomand acest exercițiu”, spune fata.
De la olimpiada de Religie, la poezie
Până în clasa a XI-a, tânăra a fost olimpică la religie, sub îndrumarea consilierului educativ Daniel Mihai, dar după ce a luat șapte la ultima olimpiadă la care a participat, s-a simțit vinovată. Ca să o consoleze, profesoara a anunțat-o de un eveniment intitulat „Expoziția Internațională Concurs «Învingători prin artă»”. „Mi-a spus că putem face lucruri atât de frumoase, încât nici nu ne putem da seama. Mi s-a părut că am lăsat-o dezamăgită că am luat șapte și am trimis poezia «Zâna Fructelor» și am luat locul I. După, tot la îndemnul profesoarei, m-am apucat să scriu și mai mult și mi-a apărut «Culegerea de Literatură Laică Românească»”, povestește tânăra.
„Dizabilitate face parte din mine”
După reușita competiției de artă, a auzit de concursul „Lirismograf”, unde a publicat de mai mulți ani. „Nu am specificat că am dizabilitate la niciun concurs. Nu că mă feresc de acest lucru, dar nu am vrut să influențez, plus că aceasta face parte din mine” , mărturisește fata.
,,Îl iubesc pe Eminescu și nu doar pe el, iubesc poezia în general”
Autorul Nicoletei preferat nu este nimeni altul decât marele poet al românilor, Mihai Eminescu. Drept dovadă, chiar îmi recită primele două strofe din „Luceafărul”. „Eminescu era un romantic. Eu cred că oamenii dacă l-ar lua exemplu, adică să scrie tot ce le trece prin minte, să-și facă viața poezie, lumea ar fi mult mai frumoasă. Îl iubesc pe Eminescu și nu doar pe el, iubesc poezia în general”, e de părere tânăra. „M-a pus să mergem la Eminescu, la Ipotești”, intervine mama.
„Dacă viața nu ar fi piesă de teatru, nu am avea de ce să trăim”
„Mă face să mă trezesc dimineața puterea credinței, a prieteniei și poezia. Titlul vieții mele ar fi «viața e o piesă de teatru». Dacă viața nu ar fi piesă de teatru, nu am avea de ce să trăim. Actorii mei preferați sunt Lucian Drogotă și Stela Popescu”, afirmă sibianca.
A scris și o poezie cu tematică actoricească, ce sună așa: „Sunt un actor pe scena vieții, căutând elixirul tinereții. / Actorul își găsește în teatru salvarea și în versuri poeziei alinarea. / De când se știe a visat actorie, / Toți îi spuneau că actoria este nebunie, / Că nu poate așa ceva, că e prea mare dizabilitatea. / Actorul e în continuare și a avut 20 ani ani răbdare, / Până visul i s-a îndeplinit și scena publicului a uimit”.
,,Noi suntem de vină că nu vrem să fim vizibili”
„Sunt mulți tineri cu dizabilități în Sibiu”, îmi spune mama Nicoletei. „Noi suntem de vină că nu vrem să fim vizibili, dar prin poezie ar putea fi auziți”, intervine tânăra.
Nicoleta scrie ca să lase în urma ei ceva. „Eu nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte decât un nume adunat pe-o carte”, îmi recită fata, înainte să plec.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
