Începutul lunii mai aduce cu sine o surpriză plăcută pentru sibieni. Ei se pot mândri cu cel mai modern frigider automat pentru ouă, Sibiul fiind, după Timişoara, al doilea oraş din ţară care găzduieşte un asemenea dispozitiv. Amplasat în incinta parcării hipermarketului Kaufland, automatul va comercializa caserole a câte 10 ouă, produse chiar în judeţul Sibiu, la Cristian, şi cunoscute deja clienţilor locali sub denumirea ,,Ouă de Sibiu”. ,,Ideea achiziţionării unui asemenea automat a fost una spontană – am aflat din presă de existenţa lui şi am ştiut în acel moment că vrem să aducem «găina de metal» şi la Sibiu. A fost modalitatea noastră de a arăta sibienilor că «Ouă de Sibiu» nu este doar un produs local, ci şi un brand inovator, contemporan, adaptat nevoilor clienţilor noştri”, a spus Alexander Graffius, reprezentantul producătorului Ovosib Farms. Avantajele acestei noi tehnici de comercializare sunt multiple: preţul mai mic (de aproximativ 5 lei/caserolă), prospeţimea asigurată prin aprovizionarea zilnică direct de la fermă, dar şi o disponibilitate a produsului în orice moment din zi sau din noapte. În plus, ouăle distribuite prin acest sistem sunt doar ouă superioare, din clasa celor mari, de tip L. Dacă ne întrebăm însă cum reuşeşte o găină de… metal să facă toate acestea, răspunsul este foarte simplu: ,,Găina de metal este, de fapt, un automat modern din inox, cu funcţie de refrigerare (pentru vară) şi de încălzire (pentru iarnă), dotat cu sisteme ergonomice (de exemplu, iluminare cu leduri sau senzori de lumină), cu sisteme de monitorizare şi înregistrare a tuturor parametrilor de funcţionare, dar şi cu dispozitive de transmisie de date. Practic, sistemul «ştie» să transmită informaţii despre stoc prin SMS, dar şi rapoarte complexe, direct pe mai multe calculatoare aflate la distanţă”, a mai explicat Alexander Graffius, reprezentantul Ovosib Farms. Automatul pentru ouă funcţionează atât cu fise, cât şi cu bancnote şi, pentru că vorbim despre un sistem cu adevărat performant, acesta este capabil să ofere şi rest cumpărătorilor care nu au pregătiţi banii potriviţi. (P)
Cele mai citite
Ultimele știri
FOTO: Voluntarii lui Nicușor Dan s-au întâlnit în Piața Mare din Sibiu
Câteva zeci de sibieni, voluntari în campania lui Nicușor Dan, s-au întâlnit în Piață Mare din Sibiu, începând cu...