Pionierii agroturismului românesc

Un drum şerpuit printre livezi de meri, la poalele munţilor Cindrel, îţi poartă paşii spre Sibiel, localitate în care tradiţia este la ea acasă. „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat/ Aici orice gând e mai încet,/şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,/ ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,/ ci adânc, în pământ, undeva./ Aici se vindecă setea de mântuire/ şi dacă ţi-au sângerat picioarele te aşezi pe un podmol de lut”. Asta spunea Lucian Blaga vorbind despre „sufletul satului”, rostire pe care, cu siguranţă, o vei simţi în lumea ţăranului român, acolo unde datinile, păstrate cu străşnicie, dincolo de trecerea anilor, sunt o zestre de nepreţuit. În Mărginimea Sibiului, regăsim Sibielul, o localitate unde tradiţia românească este o profesiune de credinţă. Aici, oamenii locului n-au uitat să îmbrace cu bucurie la fiecare sărbătoare hainele româneşti şi să păstreze obiceiurile aşa cum le-au moştenit de la înaintaşi. Puţini ştiu că turismul rural a prins rădăcini la Sibiel, datorită preotului Zosim Oancea, trecut la cele veşnice. Vorbind despre Sibiel, nu putem exclude o frumoasă poveste care are în centru promovarea tradiţiilor populare dincolo de graniţele României, poveste pe care am aflat-o de la Iulian Preda, unul dintre pionierii agroturismului românesc. Acesta păstrează la loc de cinste o fotografie care înfăţişează un bărbat şi o femeie, trecuţi de mult de tinereţe, în port popular românesc specific meleagurilor de aici. Ai fi zis că-i sunt părinţi. Am aflat însă că Mărinuţa şi Ion Crăciun din Sibiel, i-au fost părinţi spirituali. Aceştia le-au arătat străinilor ce înseamnă autenticitatea tradiţiei româneşti. Prima gazdă din agroturismul românesc Pe mătuşa Mărinuţa am găsit-o la Rusciori găzduită la rându-i în pensiunea lui Iulian Preda. Am ajuns în zonă undeva după vecernie, când se îngâna ziua cu noaptea. Mătuşa Mărinuţa m-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze, spunându-mi că se află aici pentru a da �lecţii de agroturism� celor interesaţi. A fost prima gazdă din agroturismul românesc. Ne-am aşezat în jurul unei mese rustice pentru a depăna povestea. ªi-a amintit că în 1969 a început agroturismul în România, concept care se leagă direct de construirea la Sibiel, de către preotul Oancea, a Muzeului de icoane pe sticlă. Amintirile aleargă spre coliba oilor aflată la cincisprezece km de gospodăria mătuşii Mărinuţa, unde se afla fânaţul. Locuinţa, o gospodărie frumoasă, cu gard înalt, specific saşilor, a păstrat-o aşa cum a pomenit-o de la bătrâni. A găzduit sute de turişti înainte de 1989. Chinezi, japonezi, americani… Cine mai ştie câte „naţii” i-au călcat pragul! Se înţelegea cu ei prin semne. Îşi aminteşte de fiecare. Apoi îmi spune că după Revoluţie românii s-au arătat interesaţi de întoarcerea la rădăcini. A privit acest lucru, iniţial, cu neîncredere. „Eram obişnuiţi cu turişti străini. Noi nu credeam că or să vină turişti români. Ce să vadă românii la noi în sat? Un sat mic. Aşa am gândit atunci”, îmi spune mătuşa Mărinuţa Crăciun, râzând sănătos. A primit multe serii de copii la masă, pe cei din taberele organizate în zonă. Toate produsele puse pe masă turiştilor erau din gospodăria proprie. „Tăiam miei. Carnea de miel era preferata turiştilor evrei”, îmi mărturiseşte mătuşa Mărinuţa. Cu regret în glas îmi spune că acum nu mai are puterea să primească turişti. Umorul şi veselia însă, nu trădează cei 73 de ani pe care îi are. Soţul i s-a prăpădit acum şase ani. Povestea continuă în trecut, când Mărinuţa Crăciun îşi aminteşte de momentele când a fost făcută pionieră, purtând la gât însemnele regimului comunist. A făcut parte din prima generaţie de pionieri ai României. Starea de vorbă nu s-ar mai fi terminat, dacă noaptea nu m-ar fi gonit înspre casă. Plec din Rusciori, ca şi cum aş pleca din Sibiel, locul unde tradiţia rămâne vie, loc în care simţi, aşa cum spunea Blaga, că „Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi/ ca un miros sfios de iarbă tăiată,/ca o cădere de fum din streşini de paie,/ ca un joc de iezi pe morminte înalte”. Doris Lupu