5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

INFO COVID de Ziua Națională: Scădere importantă a numărului de cazuri și a deceselor, în Sibiu

Cele mai citite

Ziua Națională aduce cifre mai mici în pandemia de coronavirus, chiar dacă ne-am fi dorit cu toții să fie zero pe linie. Au fost raportate foarte puține cazuri, mai puțin de 10, la fel și decese. Numărul redus s-ar putea datora zilelor libere, în care de obicei oamenii nu sună la 112, iar laboratoarele lucrează la capacitate minimă.
Ultimele 24 de ore au adus doar 8 persoane confirmate cu Covid-19 și două decese, la care se adaugă unul produs anterior. Cei doi decedați sunt două femei nevaccinate, ce se aflau în ATIcu vârsta de 76 și, respectiv, 82 de ani. De asemenea, un bărbat de 65 de ani, internat în ATI, nevaccinat, a decedat anterior și a fost anunțat tot azi.
Numărul de sibieni spitalizați cu Covid este de 171 în acest moment, dintre care pe ATI sunt 29 persoane, toți adulți.
Rata de incindeță calculată azi este de 2,31 cazuri active nla 1000 de locuitori, în județul Sibiu, și 3,01 la mie în municipiul Sibiu.
La nivel național, au fost anunțate 1.141 de cazuri Covid, pe 1 decembrie, și 79 de decese, plus 10 produse anterior. 85 dintre cei care au murit aveau comorbidități cunoscute. În spitale s-a coborât sub pragul de 7.000 de internați, în timp ce la ATI sunt 1121 pacienți, capacitatea de Terapie Intensivă fiind în acest moment ocupată la maxim două treimi. Un număr de 118 copii sunt internați, din care 8 sunt în ATI, în stare gravă.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect