Cu excepția unui „vârf” al cazurilor din 24 februarie, care probabil a reprezentat o actualizare a cazurilor din urmă, Sibiul a înregistrat scăderi constante ale incidenței Covid în ultimele două săptămâni, astfel că în ultimele două zile au fost puțin peste 100 de cazuri zilnic, raportate. Au continuat să fie înregistrate, însă, decese ale unor persoane cu comorbidități și, de cele mai multe ori, nevaccinate.
Sibiul a raportat în ultima zi129 de persoane cu teste pozitive, o scădere de 12 cazuri față de ieri. De asemenea, au fost anunțate patru decese, toate patru ale unor persoane nevaccinate:
Bărbat, 69 ani, non-ATI, nevaccinat, Mediaș
Femeie, 93 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu
Femeie, 83 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu
Bărbat, 59 ani, ATI, nevaccinat, Sibiu
Situația din spitale rămâne la un nivel puțin peste 200 de cazuri. Ieri fusese anunțat în mod eronat o scădere masivă a internărilor, însă informația a fost generată de absența din sistem a datelor din Mediaș. Așadar, azi erau la prima oră 206 persoane, dintre care în ATI sunt 19 pacienți, inclusiv doi copii. Numărul internărilor scade mult mai greu decât cel al cazurilor noi, ceea ce arată că există persoane care au fost afectate pe o perioadă mai lungă în acest val cinci al pandemiei.
În ultima zi au fost efectuate 493 teste, dintre care 91 RT-PCR și 402 teste rapid antigenic.
Și la nivel național cazurile raportate au scăzut simțitor în ultima săptămână, cu un nivel de 4757 teste pozitive în ultimele 24 de ore (plus 510 față de ziua anterioară dar cu circa 3.000 de cazuri mai puține decât în urmă cu o săptămână). Au fost anunțate și 53 de decese, plus patru anterioare, fiind evidentă și tendința de scădere a deceselor Covid. În ATI au mai rămas 923 de pacienți în stare gravă, iar în spitalele Covid numărul total este de 7.283 de persoane.