0.2 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

ANPC: Magazine alimentare, farmacii și benzinării, amendate pentru că au vândut măști de protecție neconforme

Cele mai citite

Unele dintre cele mai mari companii de retail din România, precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, mari lanţuri farmaceutice, cum ar fi Sensiblu şi Help Net, precum şi benzinăriile Lukoil România se află pe lista companiilor amendate pentru comercializarea măştilor neconforme, se arată în raportul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), informează Agerpres.

ANPC, prin sucursalele sale teritoriale, a derulat în perioada 23 octombrie – 23 noiembrie controale pentru verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea măştilor. Potrivit raportului, au fost controlaţi 599 operatori economici, la un număr de 396 dintre aceştia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare. La 79 de operatori economici controlul nu a fost finalizat, arată sursa citată.
Au fost verificate un număr de 35.180.666 măşti în valoare 19.763.739 lei, din care 32.997.026 măşti în valoare de 19.459.353 lei (59%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.
Urmare a deficienţelor constatate, organele de control au dispus următoarele măsuri: oprirea temporară de la comercializare a 31.931.598 de bucăţi de măşti în valoare de 12.740.657 lei până la remedierea neconformităţilor constatate; oprirea definitivă şi scoaterea de la comercializare a 725.448 bucăţi de măşti în valoare de 3.152.544 lei; aplicarea a 668 sancţiuni contravenţionale, din care 237 avertismente şi 431 amenzi contravenţionale în valoare de 2.908.000 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.
Potrivit sursei citate, printre companiile care au fost sancţionate pentru comercializarea măştilor neconforme se află diverse puncte de lucru din ţară ale marilor retaileri prezenţi în România, precum Lidl, Rewe, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Dedeman, Profi, DM, dar şi compania petrolieră Lukoil România. De asemenea, raportul arată că au fost amendate şi marile reţele de farmacii Help Net şi Sensiblu.
Printre neregulile constatate se află lipsa totală sau parţială a elementelor de identificare şi caracterizare, lipsa traducerii în limba română, lipsă instrucţiuni de utilizare, lipsă menţionare compoziţie material, lipsă declaraţie conformitate, lipsă marcaj de conformitate CE.
12 tipuri de măști cu deficiențe, depistate la Sibiu
Reamintim că și în județul Sibiu au fost aplicate amenzi operatorilor economici care au vândut măști neconforme.
Comisariatul Judeţean pentru ProtecţiaConsumatorilor Sibiu a efectuat începând cu luna martie 2020 un număr de 58 controale la operatori economici din județul Sibiu care comercializează măști, în urma acestor controale fiind depistate 12 tipuri de măști cu deficiențe.„… au fost stabilite, în conformitate cu prevederile legale, măsura de oprire temporară de la comercializare, fiind aplicate un număr de 12 amenzi contravenționale în cuantum de 68.000 lei și 24 avertismente”, a transmis Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru (Brașov) la solicitarea Sibiu100%.
Alerte emise de ANPC prin sistemul RAPEX
Astăzi, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că alte 7 notificări ale României, în ceea ce privește alerte de măști neconforme de pe piață, au fost validate de Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare al Uniunii Europene – RAPEX.
 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: 8 persoane reținute pentru furtul unor oi. Percheziții în Mediaș

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect