-3.7 C
Sibiu
miercuri, ianuarie 14, 2026

Au fost distribuite 87.000 de teste antigen rapide pentru testarea în farmacii

Cele mai citite

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat joi că în cursul acestei săptămâni au fost distribuite la nivelul ţării un număr de 87.000 de teste antigen rapide pentru testarea în farmacii.

„În cursul acestei săptămâni au fost distribuite 87.000 de teste antigen rapid în toată ţara. Câte 2.000 de teste pe judeţe şi aproximativ 5.000 de teste la nivelul Bucureştiului. Farmaciile care au depus pentru avizare şi care au trecut prin procesul de formare a farmaciştilor care vor recolta efectiv testele antigen pot odată cu distribuirea acestor teste să le solicite de la Direcţiile de Sănătate Publică şi să le utilizeze.

Testele au fost puse la dispoziţie gratuit farmaciilor, cu recomandarea de a utiliza prioritar teste puse la dispoziţie gratuit, dar ele pot percepe un cost pentru serviciu, serviciu, care ar trebui să acopere timpul personalului care recoltează, echipamentele de protecţie”, a afirmat ministrul, într-o conferinţă de presă.

Ioana Mihăilă a spus că, potrivit unei evaluări iniţiale, 1.000 de farmacii şi-au exprimat dorinţa de a face teste antigen rapide.

„În evaluarea noastră iniţială şi-au manifestat dorinţa aproximativ 1.000 de farmacii. Dar nu ştiu în acest moment câte au obţinut avizul”, a arătat ministrul. (AGERPRES)

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Doi sibieni riscă să ajungă la pușcărie pentru furt de lemne

Mai multe persoane sunt cercetate penal de polițiștii sibieni pentru furt de material lemnos, în localitățile Brateiu și Nocrich.Astfel,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect