13.2 C
Sibiu
miercuri, mai 1, 2024

Bărăscu: Suntem pe drumul bun și încercăm să rezolvăm problemele; vineri vor fi noi discuții la Ministerele Sănătății și Muncii

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Întâlnirea cu reprezentanții Guvernului a avut un rezultat bun, iar vineri vor fi noi discuții cu reprezentanții Ministerului Sănătății și Muncii pentru a găsi soluții în ceea ce privește sumele de bani care au fost repartizate, a declarat, joi, președintele Federației SANITAS, Leonard Bărăscu, informează Agerpres. „Rezultatul este bun. Am alături de mine colegii din Biroul executiv, cu care am intrat la domnul premier, vicepremier. Au fost și miniștrii din Finanțe, Muncă, Sănătate. De mâine (vineri n.r.) începem să lucrăm pe nemulțumirea privind legea 153 (Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice), încercăm să eliminăm de acolo toate punctele nevralgice, inclusiv articolul 25, să vedem ce facem cu el. Sunt niște sume de bani care au fost împărțite prost și noi încercăm să găsim soluții. Consider că întâlnirea de astăzi a fost una bună și putem să le spunem celor 10.000 de colegi din piață, că suntem pe un drum bun și că încercam să rezolvăm problemele pe care le-am avut până acum”, a spus Bărăscu, la finalul discuțiilor de la Palatul Victoria.
Acesta a adăugat că vineri vor avea loc noi întâlniri cu reprezentanții Ministerelor Sănătății și Muncii pentru a găsi soluții în ceea ce privește sumele de bani repartizate, astfel încât nimeni „să nu piardă nimic din ce a avut până acum”. „De mâine (vineri n.r.) ne întâlnim la Ministerul Sănătății, la Ministerul Muncii și vom găsi împreună soluțiile pentru sumele de bani care au fost repartizate. Era vorba de 2,9 miliarde (lei n.r.), care erau în plus și alți bani care se găsesc în interiorul legii și pentru care, noi, mâine, vom încerca să găsim soluții pentru repartizarea lor, astfel încât toată lumea să fie mulțumită. Garanția este că niciun coleg din sănătate nu va pierde nimic din ce a avut până acum”, a precizat Bărăscu, la finalul discuțiilor cu reprezentanții Guvernului.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ISU Sibiu: „Nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiți cu lumânările aprinse”

Având în vedere minivacanța prevăzută în perioada 1-6 mai 2024, în contextul Zilei Internaționale a Muncii și a Sărbătorilor...

Locuri de muncă

spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect