Articol scris de Dr. Costea Raluca Maria
– cercetător științific
– medic specialist Neurologie pediatrică
– competenţă EEG
Convulsiile febrile, cele mai frecvente crize la categoria de vârstă sub 5 ani, sunt evenimente traumatizante pentru părinți, reprezentând o cauză comună de prezentare la medicul neurolog pediatru. Sunt convulsii ocazionale, ce survin în intervalul de vârstă de la 3 luni până la 5 ani, asociate cu un context febril care nu este cauzat de infecția sistemului nervos central și care nu îndeplinește criteriile altor crize acute simptomatice, în absența unui istoric de convulsii neonatale sau de crize anterioare neprovocate.
Cei trei determinanți principali ai convulsiilor febrile sunt vârstă, febra și factorii genetici. Majoritatea convulsiilor febrile apar între 12 și 18 luni de viață, interval de vârstă în care creierul este imatur, insuficient dezvoltat.
Aproximativ 75% din convulsii survin la temperaturi mai mari de 39,50C, în contextul unui puseu febril rapid progresiv. Prezența în istoricul familial a convulsiilor febrile reprezintă un factor de risc suplimentar în apariția acestei afecțiuni în mică copilărie. Uneori convulsiile febrile sunt confundate cu frisonul, în care starea de conștienţă este păstrată.
Convulsiile febrile simple, cele mai frecvente, sunt crize primar generalizate, de obicei tonico-clonice (cu pierderea stării de conștientă, încordare și mișcări ritmice generalizate, cianoză facială, secreții aerate orale), cu durată de până la 15 minute și care nu se repetă în interval de 24 ore. Acest tip de convulsii febrile este asociat de obicei cu un prognostic bun; dispar până la vârsta de 5 ani, neinfluenţând dezvoltarea copilului.
Convulsiile febrile complexe sunt crize cu durată mai mare de 15 minute, se repetă pe parcursul a 24 ore sau că și crize focale, pornesc dintr-o anumită zonă a creierului, fiind asociate cu un risc mai mare de epilepsie.
Observațiile părinților sunt esențiale pentru încadrarea crizei în unul din cele 2 tipuri de convulsii, în contextul în care abordarea investigațiilor, atitudinea terapeutică și prognosticul tardiv sunt corelate cu tipul convulsiei febrile.
Apariția convulsiei cu facilitare febrilă în perioada de sugar mic, mai ales în contextul unei scheme de vaccinare incomplete, febra persistentă, durata mai lungă de 15 minute a crizei, convulsiile ce afectează doar o parte a corpului, cu scădere a forței musculare la unul din membre după criză sau care se repetă în același episod febril, crizele ce apar la un copil cu dezvoltare psihomotorie necorespunzătoare vârstei, sunt elemente ce ar trebui să grăbească prezentarea la medic.
Abordarea de către părinte a unui episod de convulsii febrile implică poziționarea pe o parte (în poziția de siguranță), verificarea și asigurarea permeabilității căilor aeriene, urmărirea respirației, bătăilor inimii și a detaliilor manifestării (mișcări, colorație, stare de conștientă), combaterea febrei, urmate de evaluarea copilului prin serviciile medicale de specialitate.
Tratamentul vizează rezolvarea contextului febril și, dacă este necesar, oprirea crizei prin utilizarea medicației de urgență. Pentru a stabili necesitatea și tipul medicației pentru prevenția convulsiilor febrile este necesară identificarea factorilor de risc pentru ca terapia să poată fi individualizată.
Nu trebuie omis faptul că aproximativ o treime din convulsiile febrile se repetă, majoritatea (50-75%) în interval de până la 1 an după evenimentul inițial. Copiii cu vârstă a primei convulsii febrile sub 15-18 luni, cei cu rude apropiate cu convulsii febrile, febra sub 38,50C sau durata scurtă de la debutul bolii și până la apariția convulsiei febrile sunt expuși riscului de recurenţă.
Riscul de evoluție ca epilepsie după o primă convulsie febrilă este mic în cazul convulsiilor febrile simple (între 1-2%), dar poate fi semnificativ în cazul convulsiilor febrile complexe și a pacienților cu afectare neuropsihică preexistentă.
