7.9 C
Sibiu
luni, martie 16, 2026

Crucea Roșie Sibiu sensibilizează întreaga conducere a orașului

Cele mai citite

Crucea Roșie Sibiu a anunțat astăzi lansarea oficială a propriului serviciu privat de ambulanță, destinat atât transportului medical asistat și neasistat, cât și intervențiilor la evenimente sau consultațiilor la domiciliu. Cazurile sociale vor beneficia de transport gratuit, în timp ce pentru celelalte solicitări tarifele, în interiorul municipiului, tarifele variază între 200 și 900 de lei. Noul serviciu va asigura transport medical asistat și neasistat, intervenții la evenimente cultural-artistice și competiții sportive, precum și consultații medicale la domiciliu.

Eveniment de lansare

Lansarea oficială a avut loc miercuri, 4 martie, la Centrul de Informare Turistică din cadrul Primăriei Sibiu. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației locale și județene, ai partidelor politice și manageri ai spitalelor sibiene.

„Umanitatea este principiul meu preferat după care funcționează Crucea Roșie Sibiu, pentru că le înglobează pe toate celelalte. Tot umanitatea este cea care ne-a adus împreună astăzi aici”,

a declarat Raluca Morar, directorul Crucii Roșii Sibiu.

Aceasta a amintit și faptul că anul acesta Crucea Roșie Română marchează 150 de ani de activitate, iar filiala din Sibiu duce mai departe această misiune de aproape două decenii.

Sala Centrului de Informare Turistică a fost plină de oficialități și persoane implicate în comunitate, oameni recunoscuți pentru funcția pe care o dețin, dar și pentru faptul că sunt printre cei mai activi în ceea ce înseamnă viața orașului și schimbarea acestuia în bine.

Au luat cuvântul:

  • Helmut Lerner, viceprimar al Municipiului Sibiu,
  • ⁠Mircea Crețu, prefectul județului Sibiu,
  • ⁠președinta CJ Daniela Cîmpean,
  • ⁠deputata PNL Raluca Turcan,
  • ⁠Diana Mureșan – consilier local USR,
  • ⁠Lucian Coca – reprezentant AUR,
  • ⁠Ștefania Șerban – director Spital CFR,
  • ⁠Cristian Roman – director Spital Pneumoftiziologie
  • ⁠vicepreședinte Crucea Roșie – Alexandru Chituță.

Solidaritate fără culori politice, ce au declarat reprezentanții partidelor

Viceprimar

„V-ați gândit vreodată cât de mult contează să ne putem ajuta unul pe celălalt? Ce face Crucea Roșie Sibiu este un angajament pentru umanitate, viață, solidaritate.” – a declarat Helmut Lerner, viceprimar al Municipiului Sibiu.

Mircea Crețu, prefectul județului Sibiu

„Ideea dumneavoastră de a avea un serviciu propriu e foarte bună în special pentru persoanele vulnerabile. Subliniez faptul că e o colaborare foarte bună între Crucea Roșie și Prefectura Sibiu. Mulțumesc pentru participarea în ședințele Colegiului Prefectural și pentru bunele practici pe care le transmite de fiecare dată Crucea Roșie.” – Mircea Crețu, prefectul județului Sibiu.

Președinta CJ, Diana Cîmpean

Președinta Consiliului Județean Daniela Cîmpean a declarat: „Crucea Roșie e un sprijin vital pentru sănătatea comunității. Cele mai multe servicii de sănătate sunt în subordinea Consiliului Județean, iar orice sprijin care vine în diversificarea acestor servicii este unul necesar. Am fost onorați ca atunci când comunitatea avea nevoie de sprijin din toate părțile, Crucea Roșie a fost acolo.”

„Îmi amintesc momente extrem de delicate, în pandemie, când toată lumea era disperată de lipsa echipamentelor, Crucea Roșie, în parteneriat cu autoritățile, a  fost acolo. Îmi amintesc începutul Războiului din Ucraina și venirea refugiaților. Crucea Roșie a fost acolo. Profesionalismul și dedicarea voastră reprezintă un sprijin adevărat atunci când oamenii au nevoie. Comunitatea e puternică atunci când oamenii pun suflet și instituțiile dezvoltă un parteneriat puternic.” – a declarat deputata PNL Raluca Turcan.

Deputat PNL, Raluca Turcan

Diana Mureșan – consilier local USR: „E o bucurie să fiu la lansarea acestui serviciu al Crucii Roșii. Cred că e un pas firesc al unei organizații care e un reper pentru comunitate.”

Diana Mureșan, consilier local USR

Lucian Coca – reprezentant AUR: „Vorbesc din experiență personală, după ce am urmat acel curs de prim-ajutor, de doi ani de zile. Unde am învățat că intervenția rapidă poate face diferența dintre viață și moarte. Iar solidaritatea nu reprezintă un concept, ci o responsabilitate continuă.”

Lucian Coca

Ștefania Șerban – director Spital CFR: „A fi bun într-o societate dură este cea mai mare calitate. Se poate contrui o societate mai bună, un serviciu medical mai bun, pentru că aici nu este vorba doar de a lansa un nou serviciu alternativ, ci este vorba de o echipă, de oameni buni.”

Ștefania Șerban

Cristian Roman – director Spital Pneumoftiziologie: „Când te gândești la Crucea Roșie, te gândești la empatie, la solidaritate, și la faptul că această organizație, care are 150 de ani, a adus tot ce are mai bun comunitatea noastră. Doar în echipă putem să facem perfomranță. În calitate de vechi partener al Crucii Roșii, îmi dau seama că binele va învinge.”

Cristian Roman

„Crucea Roșie nu are nevoie de lege. Are legea dăruirii. Nu are nevoie de ordonanțe. Are ordonanțele încrederii. Și merge foarte bine, pentru că are oameni dedicați care ajută și se implică în Crucea Roșie din convingere.” – Alexandru Chituță, vicepreședinte Crucea Roșie.

Alexandru Chituță

Trei ambulanțe în dotare

Noua flotă este compusă din trei autospeciale:

  • o ambulanță tip B1/B2, destinată intervențiilor de urgență și transportului pacienților critici;
  • o ambulanță tip A1/A2, pentru transport non-urgent;
  • o autospecială tip AMD, destinată consultațiilor și asistenței medicale la domiciliu.

Potrivit directoarei filialei, Raluca Morar, tarifele pentru transportul în interiorul orașului se aplică pentru o singură cursă (dus), între două puncte din aceeași localitate.

Tarife pentru transport local
• Transport neasistat sau cu asistent: între 200 și 450 de lei
• Transport cu medic: între 700 și 900 de lei
• Programările efectuate în aceeași zi: taxă suplimentară de aproximativ 100 de lei

Transport interjudețean și internațional

Pentru cursele naționale, costurile se calculează în funcție de distanță, la care se adaugă o taxă fixă de pornire:
• 2,5 – 5,5 lei/km (unele companii facturează dus-întors)
• 3,5 lei/km în cadrul contractelor cu Casa de Asigurări de Sănătate
• taxă fixă de pornire: aproximativ 350 de lei
• staționare: 50 – 100 lei/oră

Pentru transportul internațional, tariful standard este cuprins între 1 și 2,5 euro/km, iar prezența unui medic pe rute externe poate implica un cost suplimentar între 600 și 1.200 de euro, în funcție de complexitatea cazului și durata deplasării.

Solicitările efectuate pe timpul nopții (20:00–07:00), în weekend sau în zilele de sărbătoare legală pot presupune majorări cuprinse între 150 și 850 de lei.

Contract cu Casa de Asigurări și parteneriat local

Reprezentanții Crucii Roșii Sibiu au anunțat că urmează să încheie un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, pentru a asigura gratuitatea serviciilor pacienților care nu își permit costurile.

De asemenea, organizația are un parteneriat cu Spitalul CFR din Sibiu, care asigură sterilizarea instrumentarului medical de pe ambulanțe. În schimb, Crucea Roșie sprijină unitatea medicală prin preluarea pacienților externați care necesită transport.

Dotarea ambulanțelor este similară cu cea a autospecialelor din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, iar cazurile sociale vor avea prioritate.

Numărul de telefon pentru solicitări este 0799.207.207, iar programul dispeceratului este între orele 08:00 și 17:00. Echipajele pot interveni pe teren până la ora 21:00.

Amulanțe Crucea Roșie Sibiu

Un oraș ca Sibiul, care beneficiază de un asemenea serviciu datorită implicării celor de la Crucea Roșie, poate determina oamenii să susțină dezvoltarea lui. În timp ce în alte comunități europene oamenii își conservă valorile și se strâng în jurul proiectelor importante pentru comunitate, care duc sănătos mai departe viața acesteia, ne dorim să vedem o conștientizare și o mobilizare și de acum înainte pentru dezvoltarea serviciului de ambulanță privată, atât din partea participanților la eveniment, cât și a celorlalți sibieni.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

Călin Georgescu se autoproclamă Președinte și refuză ajutorul lui Ghiță: „Domne, eu merg pe drumul luminii, nu pe al vostru”

Apar noi informații legate de întâlnirea dintre Sebastian Ghiță, patronul România TV și om de afaceri și Călin Georgescu,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect