0.2 C
Sibiu
vineri, decembrie 6, 2024

Cum stăm cu donarea de sânge la Sibiu

Cele mai citite

Odată cu majorarea valorii tichetelor pentru donatori de sânge de către Ministerul Finanțelor la începutul anului 2024, de la 67 la 280 de lei, interesul oamenilor pentru donarea de sânge a cunoscut o creștere semnificativă.

Măsura a avut ca scop încurajarea donatorilor și, potrivit statisticilor, a fost un stimulent eficient.

Această inițiativă a Ministerului Finanțelor a generat o reacție puternică, în mai multe județe, unde Centrele de Transfuzie au fost nevoite să oprească temporar recoltarea de sânge din cauza numărului mare de donatori. Cu toate acestea, lipsa unui registru online al donatorilor în țara noastră împiedică realizarea unor statistici clare.

Pentru a obține mai multe detalii despre situația donatorilor din județul Sibiu, am discutat cu Livia Mareș, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu. Aceasta a confirmat o creștere semnificativă a numărului celor care își exprimă dorința de a dona sânge în luna februarie 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Chiar dacă motivele acestei creșteri nu pot fi stabilite cu certitudine, există tendința de a crede că majorarea valorii tichetelor a fost o motivație importantă.

Cu toate acestea, Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu a fost nevoit să implementeze restricții, limitând numărul donatorilor de sânge la maximum 60 pe zi în luna ianuarie 2024.

Livia Mareș

„Nevoia de sânge există, doar că trebuie ajustat numărul donatorilor în funcție de cererea spitalelor. În luna ianuarie 2024 am restricționat numărul donatorilor la maximum 60 pe zi prin programarea pe aplicațiile Donorium și BlooDoChallenge pentru că stocul de produse sanguine creștea peste limita superioară necesară. Totuși este cu 20%  mai mare numărul donatorilor față de anul trecut (ianuarie 2023)”, ne spune Livia Mareș.

Cel mai bun an la CTS Sibiu

Cel mai bun an la CTS Sibiu a fost 2019, înainte de pandemia de COVID 19. Adresabilitatea a fost mai mică pe perioada pandemiei, explicabilă prin prisma restricțiilor de atunci, dar apoi în 2022 și 2023 numărul donatorilor s-a apropiat de cel din 2019 fără să îl depășească.

„În anul 2023 s-au recoltat peste 11.000 pungi de sânge. Mențiunea mea este că, donatorii trebuie să înțeleagă că produsele sanguine trebuie să fie cât mai proaspete când se transfuzează, pentru a avea efectul dorit. Important este dacă cererile spitalelor din județul Sibiu sunt satisfăcute și dacă vă spun că la ora actuală pe anumite produse sanguine stocurile sunt mari, înseamnă că sunt satisfăcute. Pe noi acest aspect ne preocupa”, explică Livia Mareș.

Ce spun sibienii

„Eu donez sânge de mai mulți ani. Vreau să îi ajut pe cei în suferință și sunt sigur că o fac. Nu m-am gândit niciodată la bani sau tichete, o fac și pentru sănătatea mea”, spune Alexandru.

„Am donat pentru prima dată în urmă cu un an, mi-a fost foarte teamă, dar am mers cu prietena mea și m-a încurajat. Nu am mers neapărat pentru tichete, dar trebuie să recunosc că ziua liberă oferită m-a motivat puțin”, transmite Camelia.

„Am donat în luna ianuarie, chiar voiam să văd dacă primesc cei 280 de lei. Nu a fost acesta principalul motiv, dar trebuie să recunosc că m-am bucurat că s-au mărit tichetele”, ne zice Daniel.

Pașii pentru donare

Pentru a putea dona sânge, este necesar să parcurgi câțiva pași simpli, care implică:

  1. Pregătirea pentru donare
  2. Înregistrarea ca donator
  3. Donarea propriu-zisă

Pregătirea generală pentru donare

Este necesar să îndeplinești următoarele condiții pentru a putea dona sânge și pentru ca un alt om să poată beneficia de ajutorul tău:

  • Vârsta cuprinsă între 18-60 de ani
  • Greutate peste 50 kg
  • Tensiune arterială sistolică între 100-180 mmHg
  • Puls regulat, 60-100 bătăi/minut
  • Să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni
  • Pentru femei: să nu fie însărcinate, în perioada de lauzie, în perioada ciclului menstrual
  • Să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării
  • Să nu fi sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine
  • Să nu fi avut antecedente: hepatice, TBC, malarie, sifilis, epilepsie și alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie (peste (-) 6 dioptrii), cancer

Imediat înainte de donare, este recomandat:

  • Consumul unei mese sărace în grăsimi, dar bogate în proteine și glucide, fără abuz.
  • Consumul unei cantități suficiente de lichide naturale: apă, ceai. De exemplu, poți mânca micul dejun format din fructe, legume, cereale, iaurt. Poți bea și o ceașcă de cafea sau ceai.
  • Să practici repaus în sala de așteptare vreme de până la 30 de minute (pentru a evita lipotimia)
  • Să nu fumezi cu cel puțin o oră înainte și după donare
  • Să nu consumi alcool cu 24 de ore înainte de donare
  • Să nu desfășori efort fizic intens cu 12 ore înainte de donare și la 12 ore după donare

Înregistrarea ca donator

  1. Prezintă-te la fișierul centrului de transfuzii cu actul de identitate și completează formularul de autoexcludere. Acest formular se completează cu maximă responsabilitate și sinceritate.
  2. Prezintă-te la controlul biologic pre-donare, care constă în efectuarea grupei sanguine, a hemoglobinei și a glicemiei la nevoie.
  3. Consultația medicală la cabinetul medical, unde se evaluează chestionarul de autoexcludere, rezultatele controlului biologic pre-donare și se efectuează examenul clinic propriu-zis (tensiunea arterială, puls, greutate, examen obiectiv). În urma acestei consultări, donatorul poate fi admis, amânat temporar sau respins definitiv de la donarea de sânge.

Donarea propriu-zisă

Donarea propriu-zisă are loc în sala de recoltare. Ți se va colecta o cantitate de sânge de 450 ml în timp de 8-10 minute. Donarea va fi supravegheată de medicul specialist. Donatorului i se eliberează bonurile valorice, adeverința pentru zi liberă și reducerile pe mijloacele de transport.

Ce se poate recolta în timpul unei donări de sânge

Din cantitatea de sânge donată o singură dată se pot extrage următoarele componente sanguine, care pot salva vieţile a trei pacienţi:

  • Globulele roşii (hematiile) – se pot păstra 35 zile şi se folosesc în special la pacienţii din sălile de operație și reanimare;
  • Trombocitele – se pot păstra maximum 5 zile şi sunt de mare ajutor bolnavilor de cancer şi leucemie;
  • Plasma – poate fi congelată, rezistă până la 10 ani şi este folosită în principal în tratamentele accidentaţilor şi bolnavilor cu arsuri. În România plasma se poate păstra până la un an.

Beneficiile donării

Investigații medicale gratuite:

  • măsurarea greutății, a temperaturii și a tensiunii arteriale;
  • consultație medicală;
  • analize de sânge pre-donare: determinarea nivelului de hemoglobină, a grupei de sânge, Rh-ului și a glicemiei;
  • E.K.G., dacă este cazul.

După fiecare donare de sânge, donatorul beneficiază, la cerere, de:

  • rezultatele analizelor de laborator ale sângelui: determinare grup sanguin ABO și Rh, HLG (hemoleucograma), glicemie, Ag HBs (antigenul de suprafață al virusului hepatitei B), Ag/Ac HCV (anticorpi virus hepatita C), Ag-Ac HIV1+2 (anticorpi HIV), Ac HTLV I+II, Treponema pallidum (bacteria care produce sifilis), ALT (transaminaza-enzima hepatică);
  • un set complet de analize de biochimie (o dată pe an);
  • examen radiologic (o dată pe an).

Unde putem dona în Sibiu

Sibienii pot dona la CTS Sibiu, situat pe B-dul Corneliu Coposu, Nr. 2-4 

Program: 08:00 – 13:00

Contact: 0369 437 127

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

FC Hermannstadt joacă luni cu Oțelul Galați. Cât costă biletele

FC Hermannstadt a anunțat prețurile biletelor pentru partida de la începutul săptămânii viitoare cu Oțelul Galați.La Tribuna I, prețul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect