12.9 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

Cursuri suspendate în mai multe unități de învățământ din județul Sibiu

Cele mai citite

În mai multe unități de învățământ din Sibiu au fost suspendate cursurile, conform Hotărârii 46/2020 adoptată azi în Ședința Extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Sibiu, azi a avut loc Ședința Extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căreia s-au adoptat Hotărârea 46/2020 cu privire la suspendarea unor formațiuni de cursuri sau suspendarea cursurilor la nivelul întregii unități de învățământ și Hotărârea 47/2020 privind modalitățile de comunicare a evoluției COVID-19 în unitățile de învățământ.

Conform Hotărârii 46/2020 a CJSU Sibiu, s-a aprobat suspendarea cursurilor în următoarele unități de învățământ:

  • Grădiniţa cu Program Prelungit „Elefănţelul Curios” Sibiu – grupa mijlocie, secţia română;
  • Colegiul Agricol „D.P. Barcianu” Sibiu – clasa a XII-a C;
  • Colegiul Naţional „O. Goga” Sibiu – clasa a IX-a E;
  • Liceul Teoretic „Şt. L. Roth” Mediaş – clasa a XI-a C, secţia germană;
  • Şcoala Gimnazială nr. 10 Sibiu – toate formaţiunile de studiu din unitatea de învăţământ;
  • Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 2 Sibiu – toate formaţiunile de studiu din unitatea de învăţământ

„Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea 46/2020, având în vedere situația epidemiologică înregistrată la nivelul județului Sibiu, precum și propunerile consiliilor de administrație ale unităților de învățământ avizate de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și de Direcția de Sănătate Publică Sibiu”, informează Prefectura Sibiu.

Publicitate

Conform Hotărârii 47/2020 a CJSU Sibiu începând cu data 22.09.2020 situația privind evoluția COVID-19 la nivelul unităților de învățământ din județul Sibiu este comunicată de către Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

spot_img
Ultimele știri

Centrul Chinologic Sibiu investește într-o centrală fotovoltaică pentru reducerea costurilor și protecția mediului

Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea” din Sibiu face un pas important spre modernizare și sustenabilitate, după emiterea ordinului administrativ...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect