Asocierea formată din companiile Sobis Solutions și Gama IT, ambele din Sibiu, a depus o ofertă comună în cadrul licitației lansate de Consiliul Județean Sibiu pentru digitalizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Valoarea estimată a investiției este de 4.810.550 lei, fără TVA, fondurile fiind obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Prin acest proiect, administrația județeană își propune să achiziționeze echipamente IT, să extindă infrastructura de comunicații și să implementeze noi module software pentru gestionarea activității medicale în cel mai mare spital public din județ.
Ce presupune investiția
- 2,38 milioane lei (fără TVA) sunt alocați achiziției de echipamente IT.
- 2,42 milioane lei (fără TVA) vor fi folosiți pentru dezvoltarea componentelor software.
Unul dintre obiectivele proiectului este extinderea platformei Portal Medical, dezvoltată anterior de Consiliul Județean, care permite stocarea și accesarea securizată a datelor medicale. Pacienții își vor putea gestiona mai ușor dosarele medicale și oferi acces medicului curant.
Oferta depusă de cele două firme sibiene a intrat în etapa de evaluare, iar termenul inițial pentru finalizarea analizelor este 24 iunie 2025.