A venit sezonul rece şi odată cu el s-a dat undă verde la procedurile estetice în cabinetul de dermatologie. De ce? Pentru că expunerea la UV este contraindicată înainte şi după aceste proceduri, fiind responsabilă de hiperpigmentare şi rezultate estetice slabe. Care sunt aceste proceduri și de ce au ele suces mai mult în sezonul rece, ne spune dr. Corina Barna, medic specialist dermatolog în cadrul Spitalului Militar Sibiu.
Cea mai solicitată procedura estetică este epilarea definitivă. Aceasta se poate efectua, fie cu lumină intens pulsată sau cu laser, şi funcţionează pe principiul transmiterii energiei luminoase prin pigmentul firului de păr către rădăcina acestuia spre a o distruge. Astfel, combinaţia perfectă pentru această procedura o reprezintă pielea deschisă la culoare şi firul de par negru, pielea intens colorată fiind predispusă la arsuri. Există şi tehnologii laser cum ar fi ND-Yag pentru pielea pigmentată, însă ele nu sunt de prima intenţie. Se fac şedinţe repetate la 4 săptămâni pentru a putea prinde firele de par în acea faza în care ele sunt ataşate de rădăcina. Procedura nu este doar una estetică, ci poate veni în ajutorul pacienţilor care fac frecvet leziuni de tip foliculită sau cărora le cresc firele de par sub piele după epilarea clasică. Pacienţii cărora li s-a efectuat epilare prin smulgere (ceară sau aparat depilator) recent nu pot efectua această procedura decât după ce firele de păr cresc la loc.
Tratamentele cu lumina intens pulsată şi unele lasere pot fi folosite şi pentru pacienţii cu rozacee şi cuperoza, adică pentru vasele de sânge din piele care dau o culoare roşie inestetică feței şi nu numai. Contraindicaţiile sunt aceleaşi ca şi pentru epilarea definitivă (ten pigmentat, evitarea expunerii la soare).
Peelingurile chimice presupun o exfoliere a pielii mai superficială sau mai profundă şi pot fi folosite ca tratament în acnee sau cicatrici de acnee, pentru rejuvenare şi îndepărtarea ridurilor fine, a petelor şi cheratozelor de pe faţă.
O altă procedura mai puţin cunoscută, dar foarte eficientă pentru tratamentul cicatricilor de acnee, vergeturilor şi pentru rejuvenare este microneedlingul (tratamentul cu microace). Avantajul acestuia în faţa peelingurilor este că nu îndepărtează un strat de piele în totalitate, ci produce nişte microcoloane în piele, stimulând astfel sinteza de colagen nou cu minimul de efecte adverse. Astfel, pielea se strânge şi se uniformizează. Rezultatul final se observă la câteva luni distanţă, deoarece sinteza de colagen necesită timp. Deşi pare un tratament dureros, el este foarte bine tolerat având în vedere că se efectuează după aplicarea unei creme anestezice. În cazul cicatricilor de acnee este foarte important ca procedura să se facă doar după ce acneea a fost tratată şi nu mai există leziuni active. Unele din medicamentele prescrise pentru acnee , cum este isotretinoinul, contraindică practicarea acestor proceduri (peeling, microneedling, sau laser) pe perioada administrării şi aproximativ 6 luni după încetarea tratamentului. De ce? Pentru că aceste tratamente determină o vindecare vicioasă şi rezultatul final poate fi mai puţin estetic.
Deşi sunt extrem de populare şi se pot efectua pe perioada întregului an fără riscuri legate de expunerea la UV, tratamentele cu toxina botulinică şi acid hialuronic pentru reducerea ridurilor sunt foarte căutate în luna decembrie, în apropierea sărbătorilor de iarnă. Persoanele care nu au mai făcut până acum astfel de tratamente trebuie să ştie că, dacă optează pentru reducerea ridurilor de expresie cu toxina botulinică, trebuie să o facă din timp, cu cel puţin o săptămâna înainte de petrecere, deoarece efectul acesteia apare la câteva zile distanţă de dată injectării. Rezultatele nu sunt permanente şi sunt necesare reinjectari la 4-6 luni distanţă, în funcţie de pacient şi de substanţă folosită.
Un consult dermatologic este necesar pentru a stabili procedura recomandată în funcţie de indicaţiile şi particularităţile fiecărui pacient în parte.