16.3 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

Focar COVID-19 la Neurologie. 21 de angajați și 12 pacienți au coronavirus

Cele mai citite

21 de angajați, dintre care patru medici rezidenți, și 12 pacienți internați de la Secția Clinică Neurologie a Spitalului Județean Sibiu au coronavirus.

„În cadrul Secției Clinice Neurologie a fost identificat un focar de infecție cu Covid -19, cu un număr de 21 de pozitivi din rândul personalului medical (dintre care patru medici rezidenți) și 12 pozitivi din rândul pacienților internați. În cadrul anchetei epidemiologice a fost testat întregul personal și toți pacienții. Secția este în prezent închisă și se efectuează procedurile de dezinfecție terminală”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Personalul care a fost testat negativ se află în autoizolare la domiciliu si va fi retestat înainte de reluarea activității în secție, programată pentru 18 noiembrie.
Potrivit lui Ștefan, partea de urgențe neurologice se asigură la UPU, prin linii de gardă, iar spitalizarea continuă a pacienților care necesită internare a fost preluată de către Spitalul Militar.
 
FOTO Arhiva

spot_img
Ultimele știri

Aeroporturi București reacționează dur la planul Guvernului și refuză listarea la Bursă: „CNAB nu este de vânzare. Este un activ strategic al statului”

Prima companie de stat care reacționează ferm la intenția Guvernului de a lista la bursă pachete din acțiuni este...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect