-3.7 C
Sibiu
miercuri, ianuarie 14, 2026

Fostul manager al Spitalului Județean s-a întors la Spitalul CF, unde va trata pacienți Covid-19

Cele mai citite

După ce ieri a demisionat din funcția de director al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, medicul Liliana Coldea s-a întors de azi la Spitalul General CF Sibiu, unde sunt tratați doar pacienți cu Covid-19, potrivit Agerpres.

„Dr. Liliana Coldea, în baza unei cereri depuse ieri (miercuri n.r.) îşi va relua activitatea ca medic internist”, a explicat Horaţiu Cojocaru, managerul Spitalului CF.
Astfel, Liliana Coldea se întoarce la Spitalul General CF unde a fost manager, înainte de a conduce Spitalul Județean Sibiu. Numeroasele presiuni care s-au făcut asupra mea, m-au determinat să îmi înaintez demisia din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a transmis, miercuri, dr. Coldea, într-un comunicat de presă.
Vicepremierul Raluca Turcan i-a cerut demisia de două ori, vineri și luni, iar miercuri a declarat că la SCJU Sibiu este în derulare a Corpului de Controlal Ministerului Sănătății, care verifică modul în care Liliana Coldea şi-a exercitat funcţia de conducere şi a gestionat situaţia pacienţilor COVID-19, mai arată sursa citată.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Controale și sancțiuni drastice: verificarea construcțiilor din drone și cu ajutorul satelitului și popriri pe ajutoare sociale

Ministerul Dezvoltării a pus în transparență un proiect de lege care prevede o serie de măsuri în privința colaborării...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect