20.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

FOTO: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a primit donații de peste 70.000 de lei

Publicitate

Cele mai citite

În urma apelului public lansat de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Tuberculozei, în 24 martie, și până în prezent, a fost donată suma de 46.337 de lei, bani care vor fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente de protecție pentru cadrele medicale ale unității medicale.
În plus, au fost donate 260 de kit-uri de protecție pentru medici (cagulă+halat unic folosință+botoșei înalți), 4.000 de măști de unică folosință, 800 de botoșei de unică folosință, 1.000 de litri de hipoclorit de sodiu concentrație 5% și 150 de viziere. Valoarea totală a donațiilor se ridică astfel la aproximativ 70.000 de lei.
Anul trecut, la nivelul Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu au fost consultați aproape 18.000 de pacienți, dintre care 16.000 adulți și 2.000 copii. De asemenea, peste 3.000 de pacienți au fost internați în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie în regim spitalizare continuă și alți aproximativ 1.000, în regim spitalizare de zi.
Cei care doresc să sprijine în această perioadă sistemul medical pot fi alături de unitate prin donații către asociația spitalului (Asociația Pneumologia – Cont RO46BTRL03301205S54494XX, deschis la Banca Transilvania – tel. 0269210979, [email protected]) constând în bani sau echipamente de protecție sau prin completarea formularului 230.
De asemenea, orice salariat poate direcționa 3,5% din impozitul pe venit, potrivit art. 79, alin. 1 din Codul Fiscal. http://spital-tbc.ro/reusim-impreuna/.
„Le mulțumim tuturor oamenilor de bine care au dorit ca în această perioadă să fie alături de spitalul nostru. Am primit astfel un sprijin consistent în efortul continuu de a achiziționa materialele de protecție necesare cadrelor medicale și chiar am avut parte de gesturi emoționante ale unor foști pacienți, care au dorit să își exprime recunoștința pentru ajutorul oferit de noi altădată.
Tuturor, companii și cetățeni, le suntem recunoscători și apreciem în mod deosebit implicarea fiecăruia”, spune Cristian Roman, managerul Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Mihai Cotei, cavalerul care a ținut spada pentru România într-un turnir internațional

Cavalerii au existat în istorie. Nu neapărat așa cum sunt prezentați în filme, întotdeauna drepți și galanți, însă mitul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya