Aflată la astăzi, la Găeşti, în judeţul Dâmboviţa, Ministrul Sănătății Sorina Pintea, a fost întrebată despre alimente nesănătoase care se dau copiilor la unele grădiniţe. Au fost aduse în discuție margarina sau mezelurile care s-ar pune pe masă copiilor. Potrivit Agerpres, aceasta a spus că alimentaţia şcolarilor şi preşcolarilor este reglementată, iar direcţiile de sănătate publică pot chiar să dea amenzi şi să închidă astfel de unităţi de învăţământ, dacă primesc sesizări.
„Este un ordin, 1563 din 2008, care reglementează alimentele interzise şcolarilor şi preşcolarilor. Acest ordin este coroborat cu un ordin din 1995 şi cu unul din 2001 care reglementează întreaga activitate a unei grădiniţe. Teoretic, la sesizări, inspecţia din cadrul DSP-urilor poate să verifice aceste aspecte, să dea amenzi şi chiar să meargă până la închiderea acestor grădiniţe”, a spus Sorina Pintea.
De asemenea, ea a precizat că există şi controale tematice, dar că se pot face sesizări, iar cu privire la acestea autorităţile vor demara acţiuni de verificare.