Implantul dentar

Extracţia unui dinte reprezintă eşe­­cul practicii sto­ma­tologice fiind, până în tre­cutul apropiat, ultima şi cea mai pu­ţin dorită variantă de tratament. Implantul dentar modifică această perspectivă prin furnizarea unei ,,rădăcini” acolo unde ar fi ră­mas un spaţiu edentat (,,gol”). Este vorba despre un şurub care se introduce în os în locul dintelui absent sub anestezie, pacientul nesuferind o traumă, şi care urmea­ză să se integreze, dacă situaţia clinică a fost evaluată corect, într-un interval de trei până la şase luni. Ulterior pe acest implant, si­tuat în os, se va monta un bont (o exten­sie care îl va prelungi peste nive­lul gingiei) şi care va permite realiza­rea unei lucrări. Acestea se pot prezenta sub forma unor lucrări unidentare până la lucrări întinse, cu mai multe elemente şi chiar pot fixa proteze pentru a elimina instabilitatea aces­tora. Implantul dentar are însă şi contraindicaţii ca anumite boli ge­nerale sau locale şi chiar lipsa unei suficiente dimensiuni osoase în care să fie introdus. În acest ultim caz osul pacientu­lui poate fi augmentat cu os sintetic, animal sau uman pentru a recştiga capa­citatea de a susţine o astfel de structură. În urma vindecării după o ase­menea intervenţie se poate insera şi implantul. Datorită evoluţiei sto­matologiei ni s-a redat şansa de a beneficia de lucrări fixe, de a zâmbi, a mânca şi a trăi o viaţă normală într-o situaţie care ar fi părut imposibil de rezolvat până de curând. Trăim vremea implantelor! Dr. Alexandru BOGDAN