Spitalul Județean Sibiu, împreună cu Consiliul Județean, au anunțat organizarea unui nou concurs pentru ocuparea postului de director, un post care i-a pus la grea încercare pe cei care l-au ocupat în ultimul an, și ne referim în primul rând la Liliana Coldea, cea care a câștigat anul trecut un concurs similar și și-a dat demisia la sfârșitul anului.
Medicii și managerii care dorescă să preia conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu se pot înscrie acum la un nou concurs, organizat de Consiliul de Administrație al Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, pentru postul de manager. La concursul anterior, organizat în 2020, chiar la începutul pandemiei, s-a înscris o singură persoană: Liliana Coldea, care a și câștigat concursul. Fostul director, Cornel Benchea, a refuzat să mai participe la concurs, din motive personale.
Acum, instituția aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu vine după un an de presiuni, scandaluri și acuzații, pe care viitorul manager ar trebui să le rezolve și să găsească soluții pentru toate problemele legate de Covid, dar și pentru buna funcționare a celorlalte secții ale spitalului. În prezent, SCJUS este condus de Florin Neag, care a primit pentru o perioadă limitată această funcție, după ce unitatea medicală a fost condusă, tot interimar, de medicul militar Constantin Vlase.
Concursul pentru postul de manager al Spitalului Județean Sibiu se va desfășura în două etape, după cum anunță Consiliul Județean, respectiv verificarea îndeplinirii condițiilor impuse de concurs și evaluarea proiectului de management cu care candidații se înscriu.
Una dintre condițiile esențiale pentru înscriere este calificarea: candidații trebuie să fie absolvenți de învățământ superior în unul dintre domeniile medical, economic – financiar sau juridic. De asemenea, trebuie să fie absolvenți de cursuri de perfecționare, agreate de Ministerul Sănătății, în management sau management sanitar sau trebuie să dețină diplomă de master sau doctorat în management sanitar, economic, administrativ, și să aibă o vechime de cel puțin 2 ani pe posturi cu studii superioare.
Detalii privind concursul se pot obține de pe site-ul Spitalului Județean, de pe site-ul Consiliului Județean sau de pe site-ul guvernului, la secțiunea de angajări.