O judecătoare din SUA anulează obligaţia de purta mască în transportul public

Cele mai citite

O judecătoare americană a declarat luni ilegală obligaţia federală de a purta mască sanitară în transportul public din Statele Unite, măsură intens contestată în instanţe, notează AFP.
Judecătoarea Kathryn Kimball Mizelle, de la tribunalul din Tampa, statul Florida, a considerat în decizia sa că Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, principala agenţie federală de sănătate, şi-au depăşit prerogativele prin impunerea acestei obligaţii, care se aplică în special la avioane, trenuri, metrouri şi autocare.
Administraţia Joe Biden s-a trezit recent sub o presiune crescândă pentru a relaxa sau a anula această măsură. Mai mult de 20 de state conduse de republicani şi câteva companii aeriene importante au cerut în special încetarea măştii obligatorii în avioane şi alte mijloace de transport în comun.
Săptămâna trecută, autorităţile federale au luat decizia de a prelungi obligaţia de a purta mască cel puţin până la 3 mai. (AGERPRES)

spot_img
Ultimele știri

Petrolul trece de 100 de dolari după ofensiva houthi. Cum poate ajunge criza de la Bab-el-Mandeb în prețurile plătite de români

O ofensivă rapidă a rebelilor houthi din Yemen a schimbat echilibrul militar în zona Mării Roșii. Gruparea susținută de...

Știri pe același subiect