-2.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

O singură doză de vaccin anti COVID este suficientă pentru copiii sănătoşi între 5 şi 11 ani

Cele mai citite

Comitetul consultativ pentru vaccinare din Germania (STIKO) a afirmat marţi că o singură doză de vaccin anti-COVID-19 este suficientă pentru copiii sănătoşi cu vârsta între 5 şi 11 ani, deoarece majoritatea au trecut deja prin infecţie, aceasta fiind sau nu detectată, relatează Reuters.
Opinia STIKO, un organism independent alcătuit din experţi care consiliază guvernul pe perioada pandemiei, vine în contradicţie cu aprobarea de către autorităţile de reglementare ale UE a administrării de două doze de vaccin la această grupă de vârstă. De asemenea, autorităţile de reglementare din SUA au autorizat săptămâna trecută chiar o a treia doză, cunoscută ca „booster” pentru copiii de aceste vârste.
„În cazul copiilor trebuie să presupunem că rata de răspândire a infecţiei este cea mai ridicată. De aceea este logic de administrat o singură doză de vaccin”, a explicat pentru presă un membru al STIKO, Martin Terhardt.
În decembrie, grupul de experţi a apreciat, cu privire la aceeaşi categorie de vârstă, că vaccinarea trebuie să se limiteze doar la cei care prezintă un risc de a face o formă gravă de boală sau cei care locuiesc cu o persoană din grupe de risc, opinie ce a fost criticată la acea vreme că nu ţine cont de evoluţia virusului.
Copiii care riscă să facă o formă gravă de COVID-19 ar trebui să primească trei doze de vaccin, iar cei care locuiesc cu o persoană din grupe de risc – două doze, au menţionat marţi experţii STIKO.
Aceştia nu au evidenţiat dezavantaje ale administrării unui număr mai mare de doze, notând în schimb că riscul de miocardită în urma vaccinării pare semnificativ mai scăzut în cazul copiilor mai mici decât la adolescenţi peste 12 ani ori la adulţi tineri.
Circa 77,5% dintre copiii între 5 şi 11 ani din Germania au dobândit o anumită imunitate faţă de coronavirus fie prin infectare, detectată sau nu, fie prin vaccinare, a mai estimat grupul de experţi.
Conform STIKO, produsul preferat pentru vaccinarea copiilor împotriva COVID-19 este varianta pediatrică a serului produs de BioNTech-Pfizer, Comirnaty, dar şi cel produs de Moderna este o opţiune pentru cei peste şase ani. (AGERPRES)

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Ce mașini vor avea polițiștii din România pentru intervenții. Primele imagini au apărut deja

Cel mai nou model Dacia va fi folosit de polițiștii din România, câteva imagini cu un asemenea transport de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect