Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic Judeţean din Sibiu, cunoscut de sibieni ca Policlinica veche, a fost redeschis. Clădirea a fost închisă în ultimii doi ani pentru lucrări de reabilitare si modernizare, printr-un proiect cu finanţare europeană. În plus, managerul Liviu Cotârlă a anunţat că spitalul din Sibiu a fost clasificat definitiv ca spital de gradul II, fără plan de conformare. Asta înseamnă că suma alocată de Ministerul Sănătăţii pentru fiecare pacient va creşte de la 1444 de lei la 1600 de lei.
În urma modernizării, clădirea a fost dotată cu lift, iar prin mansardare s-au creat 16 cabinete. “Clădirea a fost mansardată astfel încât toate cabinetele medicale să fie reprezentate în policlinică, pentru ca pacienţii să nu mai fie nevoiţi să circule prin curtea spitalului de la un cabinet la altul, spaţiile sunt mai bine dotate, avem aparatură nouă, atât pentru chirurgie, cât şi pentru cabinetul de oncologie, avem un ecograf performant”, a declarat Adrian Moga, medicul coordonator al Ambulatoriului de Specialitate.
La parter, au fost amenajate Biroul Internări, Fişierul unde se fac programările, Chirurgia Plastică şi Neurochirurgia.
La etajul 1 funcţionează cabinetele de Citologie, Neurologie, Fizioterapie, Comisia de expertiză a capacităţii de muncă, Diabet – Nutriţie, la etajul al doilea, Medicina Muncii, Dermatologie, Psihiatrie, Pneumologie, iar la mansardă, secţiile de Oncologie, Nefrologie, HIV, Medicină internă, Gastroenterologie, Hematologie, Alergologie şi Endocrinologie. Specialităţile Ortopedie, Oftalmologie, Urologie, Chirurgie, ORL şi Radiologie vor fi mutate pe parcursul lunii martie, întrucât pentru acestea sunt necesare anumite amenajări speciale, în funcţie de specificul activităţii medicale. Anul trecut, în ambulatoriul spitalului au fost consultaţi peste 130 000 de pacienţi.Costurile totale de modernizare au fost de 7,8 milioane de lei cu TVA, finanţarea nerambursabilă din fonduri europene fiind de 5,9 milioane de lei fără TVA, iar contribuţia Consiliului Judeţean Sibiu, de …..
Spital de gradul II
De săpămâna aceasta, spitalul sibian a primit definitiv clasificarea ca spital de gradul II. Valoric, acest lucru înseamnă o creştere cu 156 de lei a finanţării de la Ministerul Sănătăţii pentru fiecare pacient internat, de la suma de 1.444 de lei de caz la 1.600 de lei. Pentru aceasta, conducerea spitalului a avut de rezolvat câteva condiţii impuse de minister, printre care înfiinţarea a două noi cabinete de specialitate în ambulatoriu, pentru Pneumologie şi Psihiatrie, acestea fiind în prezent funcţionale.
“În primul rând, pentru a primi gradul II definitiv, circa 10% din cazuistica rezolvată în spitalul din Sibiu a trebuit să fie adusă din alte judeţe, judeţe limitrofe sau din toată România, a trebuit să instituim încă 2 cabinete de specialitate în ambulatoriu, de Pneumologie şi Psihiatrie, şi am rezolvat, sunt funcţionale, plus gardă la Psihiatrie”, a declarat Liviu Cotârlă, managerul SCJU Sibiu.
Clasificarea a fost acordată chiar dacă unitatea nu dispune de un RMN, aparat care condiţiona obţinerea clasificării definitive. Potrivit preşedintelui CJ, Ioan Cindrea, aparatul va fi achiziţionat de Ministerul Sănătăţii, iar CJ va plăti 5 la sută din valoarea aparatului, adică 263 000 de lei, din valoarea totală de 5.200.000 de lei.




