Medicii sibieni au efectuat săptămâna trecută o intervenţie chirurgicală la nivelul coloanei vertebrale. Operaţia, în premieră la Sibiu, a fost făcută unui pacient de 33 de ani din Mediaş, care a suferit o fractură de coloană după ce a căzut de pe o schelă. Echipa operatorie a fost formată din doi medici tineri, Ciprian Mircea Sopon şi Claudiu Matei. Intervenţia a fost completată de dr. Tiberiu Maior de la Cluj, care le-a împărtăşit medicilor sibieni din experienţa sa în domeniu. „Până acum pacienţii cu fracturi care afectau măduva, sau nu, era nevoie să îi trimitem la Spitalul Bagdasar, sau la Cluj. Scopul nostru a fost ca aceste traumatologii ale coloanei să poată fi rezolvate la Sibiu”, a declarat Ioan Baier, medicul şef al Secţiei Clinice Ortopedie – Traumatologie. Intervenţia chirurgicală a durat aproape trei ore, s-a desfăşurat în condiţii normale, iar starea pacientului este bună. „Intervenţia a decurs conform planului. Pacientul s-a trezit din anestezie, iar starea sa este bună”, a declarat medicul neurochirurg Claudiu Matei. „Evoluţia postoperatorie a pacientului este favorabilă, acesta va fi ţinut pentru câteva ore sub supraveghere medicală în cadrul Compartimentului Anestezie Terapie Intensivă, după care va fi transferat la salon, iar în câteva zile va fi externat”, a declarat medicul ortoped Ciprian Mircea Sopon. Astfel, din acest an traumatologia coloanei va putea fi abordată şi în cadrul spitalului sibian. Pacienţii care suferă de astfel de traumatisme nu vor mai fi nevoiţi să se trateze în alte centre medicale din ţară. După această reuşită, în Clinica de Ortopedie-Traumatologie vor putea fi preluaţi şi pacienţi din alte judeţe. (G.M)
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ/FOTO: Un container de locuit din Sibiu, distrus în totalitate de foc
UPDATE: "Incendiul a fost lichidat. Containerul de aproximativ 10 metri pătrați a ars în totalitate, precum și bunurile din...